Mielul de Paște riscă să dispară anul acesta de pe mesele multor familii, nu pentru că nu există animale în ferme, ci pentru că piața s-a strâns din două părți. Crescătorii cer prețuri mai mari, după un an cu costuri ridicate, iar cumpărătorii vin mai puțini și întreabă mai mult decât comandă. În paralel, sectorul rămâne dependent de export, iar orice blocaj sanitar-veterinar sau comercial lovește direct în fermă.
Semnalul de preț a venit încă din ianuarie. Reprezentanți ai crescătorilor au spus atunci că mielul de Paște va fi mai scump cu cel puțin 7 până la 10% față de anul trecut, pe fondul iernii mai grele, al furajelor mai scumpe și al taxelor mai mari. În martie, calculele din piață urcau deja spre 25–30 de lei kilogramul în viu și 45–50 de lei kilogramul în carcasă, deși o parte dintre fermieri spun că puterea reală de cumpărare nu susține asemenea prețuri.
În retailul de proximitate și la vânzarea directă, intervalul despre care vorbesc fermierii și reportajele din teren este și mai dur pentru clientul final. Observator arăta zilele trecute că un kilogram de carne de miel a ajuns să pornească de la 45 de lei și să urce până la 55 de lei, în timp ce crescătorii spun că numărul comenzilor s-a redus puternic față de anul trecut. Unii vorbesc deschis despre înjumătățirea comenzilor, exact înainte de perioada în care, în mod normal, telefoanele ar fi trebuit să sune continuu.
Problema nu este doar prețul. Pentru oieri, adevărata miză rămâne exportul. O parte importantă din producție nu se poate absorbi pe piața internă, iar fermierii spun de ani buni că fără ieșirea spre piețele externe, mai ales cele arabe, modelul economic se clatină. Potrivit declarațiilor din piață, România trimite anual între 2 și 3 milioane de miei și oi către țările arabe, iar consumul intern rămâne redus; într-un reportaj recent este indicat un consum mediu de aproximativ 2 kilograme de carne de miel pe cap de locuitor pe an.
De aici apare și frica din 2026: nu doar că mielul e scump, dar fermierii se tem că pot ajunge iar în fața unui blocaj pe export exact când au marfa gata de vânzare. Precedentul există. În martie 2025, ANSVSA anunța oficial că restricțiile pentru transportul de ovine și caprine vii către alte state membre UE se aplicau exclusiv județelor Bihor și Arad, pe fondul măsurilor legate de pesta micilor rumegătoare. Pentru fermierii din zonele afectate, perioada a căzut exact înainte de Paște, când vânzarea mielului contează cel mai mult.
În acest an, blocajul despre care se vorbește nu mai vine doar din zona sanitar-veterinară. Pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, reportajele din piață arată că exportul de carne de oaie către țările arabe este privit cu multă nesiguranță. Crescătorii spun direct că, fără un canal stabil spre export și fără un preț mai bun din afară, mulți nu își mai acoperă creditele și cheltuielile din fermă. Cu alte cuvinte, mielul poate fi prea scump pentru cumpărătorul român și, în același timp, prea greu de valorificat pentru producător.
Piața este tensionată și din alt motiv. Nu tot ce se vede în fermă ajunge în aceeași formă la masa de Paște. Crescătorii mari lucrează tot mai mult pe două circuite. O parte programează fătările pentru Paște și piața internă; alții împing ciclul spre miei mai mari, pentru export. Reprezentanții sectorului au spus încă din ianuarie că nu toți fermierii vor atinge greutatea optimă de minimum 10 kilograme în carcasă pentru Paște și că unii vor prefera să trimită animalele la export, unde cererea pentru miei mai mari poate fi mai avantajoasă.
Asta explică și de ce crescătorii vorbesc simultan despre lipsă de marfă și lipsă de clienți. La început de an, unii oieri raportau că mielul greu se căuta cu 18–19 lei kilogramul în viu, dar că nu mai era marfă disponibilă, după ce animalele bune fuseseră deja valorificate. În același timp, pe segmentul de Paște, fermierii avertizează că oferta pentru carcasă poate fi mai mică, iar cumpărătorul final va vedea prețuri pe care, pur și simplu, nu le mai poate duce.
Pe termen lung, presiunea nu vine dintr-un singur sezon, ci din structura întregului sector. România rămâne una dintre țările cu cele mai mari efective de ovine din Uniunea Europeană, iar INS a raportat că efectivele de ovine și caprine au crescut în 2024 față de 2023. Eurostat arată și el că România se află între statele membre cu cele mai mari populații de oi din UE. Asta înseamnă că problema nu este lipsa bazei de producție, ci valorificarea. Când piața internă consumă puțin, iar exportul se clatină, presiunea cade imediat pe preț și pe fermier.
În realitate, aici se vede cel mai bine ruptura. Pentru multe familii, mielul începe să iasă din zona tradiției și intră în zona produsului de ocazie, cumpărat în cantități tot mai mici sau deloc. Pentru crescători, Paștele rămâne un moment vital de lichiditate. Din banii de pe miei se plătesc furaje, datorii, rate, tratamente și cheltuieli curente din fermă. Când comenzile scad și exportul stă sub semnul întrebării, lovitura nu se vede doar în tarabă, ci în tot anul agricol care urmează.
Concluzia pieței, la jumătatea lui martie 2026, este simplă și deloc liniștitoare. Mielul de Paște nu a dispărut din ferme, dar riscă să dispară din bugetul multor gospodării. Iar pentru oieri, întrebarea nu mai este doar cu cât se vinde, ci dacă vor avea cui să vândă la timp.