Locuința scutiră de impozit: ce trebuie să știe proprietarii care vor să beneficieze

O nouă propunere legislativă depusă la Parlament deschide o perspectivă interesantă pentru o categorie specifică de proprietari imobiliari din România. Miercuri, 17 noiembrie, a fost înaintat la Senat un proiect de lege care ar putea scuti de impozit pe proprietate locuințele folosite ca domiciliu principal, dar doar.

Mecanismul e simplu la prima vedere: proprietarii cu o singură locuință pe care o folosesc ca domiciliu ar putea fi scutiți de impozit pe clădiri și terenuri. Nuanța importantă e că scutirea nu e automată. Trebuie îndeplinite o serie de condiții și, mai apoi, proprietarul trebuie să depună o cerere la organul fiscal competent. Dacă legea va trece, scutirea ar deveni efectivă din 2028, ceea ce lasă trei ani până la implementare—o perioadă suficientă pentru pregătire administrativă, dar și suficientă ca opoziția politică și grupurile de interese să mobilizeze rezistență.

Ce fac legile care scutesc de impozit locuințele principale? În principiu, încurajează stabilitatea și reduc povara asupra proprietarilor obișnuiți, în special asupra familiilor cu o singură casă. În cazul României, unde impozitul pe proprietate nu e neglijabil pentru o familie cu venituri medii, o asemenea derogare ar putea elibera câteva sute de lei anual pe gospodărie. Pentru statul român, però, asta înseamnă pierderi de venituri la buget—bani care altfel ar pleca la dezvoltare de utilități publice. De aici vine necesitatea de a defini foarte riguros cine e eligibil și cine nu.

Condiții stricte pentru cine beneficiază de scutire. Nu oricine cu o casă o poate declara scutiță. Legea propusă stabilește patru criterii care trebuie respectate simultan și, în caz de coproprietate, de fiecare coproprietar în parte. Primul: proprietarul trebuie să aibă domiciliul la acea adresă și să fie rezident fiscal în România—asta exclude speculanții și cei care țin imobile închise doar în scop de investiție. Al doilea: nu poate deține în proprietate exclusivă sau în coproprietate o altă locuință, nici în țară, nici în străinătate. Al treilea: în ultimii cinci ani nu a deținut o altă locuință, cu o singură excepție—dacă a fost o înlocuire justificată de schimbarea domiciliului. Al patrulea: valoarea și suprafața proprietății se încadrează în limitele prestabilite. Concret, apartamentele nu pot depăși 350.000 de euro, iar casele cu teren pân la 400.000 de euro.

Aceste limite sunt importante pentru a evita ca beneficiarii să fie doar oameni cu proprietăți scumpe în zonele gentriificate ale orașului. Se dorește ca scutirea să ajungă la proprietarii obișnuiți cu case de dimensiuni normale și valoare moderată. Cu toate acestea, 350.000-400.000 de euro nu sunt sume puțin—în marile orașe, o apartament decent în zone bune se apropie de acele praguri, deci scutirea ar putea beneficia și proprietarilor mai înstăriți. Aceasta e o tensiune în proiect: vrea să fie egală în aplicare, dar în realitate favorizează pe cei care au reușit să cumpere imobile în locuri căutate, fie înainte de enflația de preț.

Procedura de a beneficia de scutire și calendarul. Proprietarii eligibili nu primesc automat scutirea. Trebuie să o solicite. Legea prevede depunerea unei cereri la administrația fiscală locală (serviciile de taxe și impozite din primărie) până la 31 martie din fiecare an. Cererea trebuie însoțită de documente care dovedesc dreptul de proprietate—adică titlul de proprietate sau actul de vânzare. Apoi, dovada domiciliului la acea adresă—care poate fi un act de reşedință, facturi la utilități sau alte documente notariale. Și, esențial, o declarație pe propria răspundere care confirma că nu are alte locuințe și că ultimii cinci ani nu a fost proprietar de alta.

Ritmul implementării e pe termen mediu. Chiar dacă legea ar fi adoptată acum, efectele nu se vor vedea până în 2028. Asta înseamnă că pentru anul fiscal 2027, proprietarii eligibili încă vor plăti impozit, apoi, dacă au depus cererea în martie 2028, vor fi scutiți de la 1 ianuarie 2028 pentru anul respectiv. E o tranziție graduală, ceea ce e rezonabil pentru bugetele locale, care nu pot pierde instantaneu o sursă de venit fără a se regândi. Totuși, trei ani e și timp suficient pentru ca sectoarele interesate—taxicabii locali, sindicate, companii de utilități—să lobbeze împotriva măsurii sau să ceară compensații alternative.

De ce contează această propunere în contextul fiscal românesc. În România, impozitele pe proprietate sunt relativ scăzute comparativ cu alte state europene, dar nu neglijabile pentru cetățeanul mediu. Pentru o casă cu valoare estimată la 100.000-150.000 de euro, impozitul anual poate fi pe undeva la 400-800 de lei, în funcție de zona și de cum evaluează administrația valoarea. Pentru un scenariu cu șocuri economice sau stagflație, chiar și câteva sute de lei pe an se simțeau. Din cealaltă parte, administrații locale depind de aceste impozite. Nu sunt în sine o sursă colosală, dar și nu sunt neglijabile în bugetele municipiilor mai mici. O scutire masivă ar putea crea tensiuni între dorința de a ajuta cetățenii și nevoia de a finanța servicii publice locale.

Este de observat și faptul că proiectul a venit într-un moment de dialog încins în România privitor la politica fiscală și redistribuire. Guvernul a discutat despre indexarea pensiilor, majorări de salarii minime și alte măsuri sociale. O scutire de impozit pe locuință ar fi în linie cu această direcție, dar și într-o evidentă contradicție cu dorințele de a crește venituri bugetare pentru a finanța aceste alte măsuri. Rămâne de urmărit dacă proiectul va fi o priorință legislativă și cum va fi primit de parlament și de băncile locale.

Ce se va întâmpla mai departe. Proiectul e acum la Senat, ceea ce înseamnă că trebuie să treacă prin comisii și, apoi, prin plenul camerei. Dacă va fi adoptat, va urma o cale similară la Camera Deputaților. Nu e garantat că va fi aprobat; unele propuneri se rătăcesc între comisii și se abandoneaza. Dar dacă va trece și va fi promulgat, România va intra într-un sistem nou de impozitare pe locuință principale, cu o mică rază de beneficiari. Pentru cei care se calificau, va fi o salvare bugetară; pentru restul, impozitul va rămâne. Pentru stat, va fi o pierdere de venituri care va trebui compensată din alte surse. În următorii trei ani, vom vedea dacă legislaturile următoare vor menține această direcție sau o vor revizui.