Leșia din cenușă este una dintre cele mai vechi soluții de curățare folosite în gospodăriile tradiționale. Înainte ca detergenții moderni să fie la îndemâna tuturor, cenușa de lemn era transformată într-un lichid alcalin folosit pentru spălat, degresat și igienizat diferite obiecte din curte și casă.
Simplă, ieftină și ușor de obținut, leșia era folosită mai ales pentru unelte, vase de lucru, găleți, podele, rufe groase sau suprafețe murdare de grăsime. Eficiența ei vine din alcalinitate. Cenușa de lemn conține săruri minerale, în special compuși ai potasiului, care, în contact cu apa, formează o soluție capabilă să dizolve grăsimea și murdăria persistentă.
Totuși, leșia trebuie folosită cu atenție. Chiar dacă este naturală, nu este blândă. Lichidul poate irita pielea, ochii și mucoasele, iar în concentrații mai mari poate deveni caustic.
Ce fel de cenușă se folosește
Pentru prepararea leșiei se folosește doar cenușă fină, alb-gri, provenită din lemn curat. Cea mai potrivită este cenușa rămasă după arderea lemnului de foc netratat.
Nu se folosește cenușă provenită din PAL, mobilă veche, lemn vopsit, lemn lăcuit, cărbune, plastic, carton imprimat sau resturi menajere. Acestea pot conține substanțe toxice care ajung în lichid și fac soluția periculoasă pentru gospodărie.
Cenușa trebuie să fie bine răcită înainte de folosire și, ideal, cernută printr-o sită fină, pentru a îndepărta bucățile mari de cărbune, cuiele sau resturile nearse.
Cum se prepară leșia din cenușă
Rețeta tradițională este simplă. Se pune într-o găleată o parte cenușă și trei-patru părți apă fierbinte. De exemplu, la un litru de cenușă se pot adăuga trei-patru litri de apă fierbinte.
Amestecul se omogenizează cu un băț sau o lingură de lemn, apoi se lasă câteva ore sau peste noapte. În acest timp, cenușa se depune pe fundul vasului, iar deasupra rămâne un lichid limpede, ușor gălbui sau gri deschis.
Lichidul se strecoară cu grijă printr-o cârpă deasă, tifon sau sită fină. Acesta este leșia naturală. Cu cât cenușa este mai concentrată și timpul de contact mai lung, cu atât soluția poate fi mai puternică.
Pentru uz gospodăresc obișnuit, este mai sigură o leșie slabă sau medie, nu una foarte concentrată.
La ce se poate folosi
Leșia din cenușă este utilă mai ales la curățarea obiectelor murdare de grăsime, funingine sau pământ. Poate fi folosită pentru spălarea uneltelor de grădină, a găleților, a pardoselilor rezistente, a vaselor de lucru din gospodărie sau a suprafețelor care suportă soluții alcaline.
În curte, poate ajuta la curățarea unor recipiente, lăzi, scule sau zone unde s-a depus murdărie grasă. După folosire, suprafețele trebuie clătite bine cu apă curată, mai ales dacă vor intra în contact cu plante, animale sau alimente.
Leșia poate fi folosită și pentru igienizarea unor obiecte din gospodărie, însă nu trebuie confundată cu un dezinfectant medical sau cu un produs avizat pentru distrugerea sigură a tuturor microbilor. Ea curăță foarte bine și reduce murdăria organică, dar nu înlocuiește produsele speciale atunci când este nevoie de dezinfecție strictă.
Unde nu trebuie folosită
Leșia nu se folosește pe aluminiu, deoarece soluțiile alcaline pot ataca acest metal. Nu este recomandată nici pe suprafețe delicate, lemn lăcuit, piatră naturală sensibilă, marmură, textile fine sau obiecte vopsite.
De asemenea, nu se folosește pe piele, pe răni, pe blana animalelor sau pe plante. Fiind alcalină, poate provoca arsuri sau iritații.
Nu se amestecă niciodată cu clor, acizi, oțet sau detergenți necunoscuți. Amestecurile improvizate pot produce reacții neplăcute, vapori iritanți sau stropiri periculoase.
Cum se folosește în siguranță
Când se prepară sau se folosește leșia, este bine să fie purtate mănuși. Dacă soluția ajunge pe piele, zona se clătește imediat cu multă apă. Dacă ajunge în ochi, clătirea trebuie făcută urgent, iar în caz de iritație puternică este nevoie de ajutor medical.
Recipientele cu leșie trebuie etichetate și ținute departe de copii și animale. Nu se păstrează în sticle de băuturi, pentru a evita confuziile. Cel mai sigur este să fie depozitată în recipiente închise, într-un loc răcoros și ferit.
Pentru curățenie, leșia se poate folosi ca atare sau diluată, în funcție de murdărie. La suprafețele mai sensibile, se testează întâi pe o zonă mică.
Truc vechi pentru gospodărie
În gospodăriile de la țară, leșia era apreciată pentru că îndepărta grăsimea fără costuri mari. Era folosită la spălatul obiectelor de lucru, la curățarea unor vase foarte murdare și chiar la pregătirea săpunului de casă, împreună cu grăsimi animale sau vegetale.
Astăzi, poate fi păstrată ca soluție tradițională pentru curățenie, mai ales acolo unde există sobă, cuptor pe lemne sau șemineu. Cenușa, care altfel ar fi aruncată, poate fi transformată într-un lichid util, cu condiția să provină din lemn curat și să fie folosită responsabil.
În unele clinici moderne, cenuşa este remediu terapeutic pentru afecţiuni reumatismale şi celulită. Ţăranii români au descoperit şi ei că în sobă găsesc un leac extrem de util.
Chiar şi metaforic, cenuşa face parte din viaţa noastră. Atunci cînd începem postul, spunem că ne punem cenuşă în cap. De fapt, acesta este simbolul umilinţei pentru a ne curăţi de păcate, aşa cum cenuşa curăţă şi deinfecteă.
Obiceiuri de la sate
La ţară, se foloseşte şi azi cenuşa vegetală rezultată prin arderea de coceni de porumb, paie de cereale, frunze uscate, coada-calului, urzică moartă, păpădie, teci de fasole uscată.
Cenuşa diferitelor esenţe de lemn este de asemenea valoroasă ca remediu, fiind bogată în calciu şi magneziu, zinc, seleniu, sodiu şi potasiu. Lemnul de tei sau mesteacăn lasă o cenuşă bună de mestecat, deoarece ajută la îmbunătăţirea digestiei, a activităţii cerebrale, prevenirea insolaţiei şi a infarctului pe timp de arşiţă.ash-wednesdayjpg-f948284c023d28f0
Oamenii obişnuiau să păstreze cenuşa din vatră şi peste vară, ca s-o aibă la îndemînă la necaz, mai ales în caz de arsuri, cînd, presărată pe rană, diminua durerea şi vindeca arsura.
Cea mai cunoscută şi eficientă întrebuinţare a cenuşii vegetale este ca leac pentru căderea părului şi întărirea unghiilor. Ramurile verzi de mesteacăn se pun cu un capăt în foc, iar prin capătul opus iese seva cu care se unge scalpul. Din coaja subţire, prin ardere, se obţine dohat (cenuşa vegetală), cu care se unge chelia. Femeile aveau păr strălucitor şi sănătos, fără mătreaţă, dacă la clătire adăugau în apă cenuşă din sobă.lye-soap1_800
Aceeaşi cenuşă era cel mai eficient detergent pentru spălarea rufelor. Se pune într-o găleată cenuşă de cu seară şi se toarnă apă. Apa rezultată şi folosită a doua zi spală bine orice pată, ba chiar dezinfectează lenjeria. Leşiei i se verifică tăria în mod tradiţional astfel: se introduce în lichid un ou proaspăt de găină, iar dacă aceata iese la suprafaţă, leşia e tare.
Cenuşa este ingredient de bază şi în obţinerea săpunului natural, care nu necesită fierbere. Reţeta e ştiută de femeile de la ţară şi astăzi, care folosesc grăsime, apă şi cenuşă.
În gospodărie, cu ajutorul cenuşii se purifică ţuica. La fiecare litru de ţuică se adaugă 50 g cărbune de lemn. În timpul zilei, ţuica se agită puternic de 4-5 ori, apoi se lasă la limpezit 7 zile. Se filtrează printr-un strat de vată învelită în tifon.
Bunicile noastre foloseau cenuşa din sobă pentru frumuseţe. Îşi spălau mîinile cu apă şi cenuşă, iar rezultatul era miraculos: mîinile îşi recăpătau fineţea.
Cenuşa mai e folosită la sate şi ca leac contra fumatului. Se utilizează cenuşa obţinută din carbonizarea penelor de găină sau raţă, care se amestecă cu bicarbonat de sodiu. Se scoate tutunul din 3 ţigări, se amestecă cu cenuşă şi se bagă cu ajutorul acului înapoi în ţigară. Fumătorul va începe să simtă repulsie faţă de viciul său.
Cum folosim cenuşa vegetală în scop terapeutic?
Intern, ajută în afecţiuni digestive (vărsături, diaree cronică, balonări, paraziţi intestinali), în boli cardiace (bradicardie, palpitaţii, insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială), afecţiuni neuropsihice (iritabilitate, neurastenie, agitaţie psihomotorie), alcoolism, hipoglicemie, paralizii, slabiciune musculară, astm bronşic. Se recomandă cîte o jumătate de linguriţă de cenuşă în 50 ml apă, de trei ori pe zi, cu 30 de minute înaintea meselor.
Extern, e de ajutor în psoriazis, micoze şi scabie, dacă se fac spălături cu suspensie din această cenuşă.
Contraindicaţii: tahicardie şi constipaţie.
Înţepături de insecte. Compresele cu cenuşă de viţă-de-vie înmuiată în oţet, aplicate pe locurile vătămate, vindecă înţepăturile de insecte şi muşcătura de şarpe.
Amigdale umflate. Cenuşa caldă învelită în batic se leagă la gît. Peste batic, se pune un fular de lînă. După o noapte, gîlcile se dezumflă.
Arsuri. Durerile trec dacă se presară pe ele cenuşă de salcie sau mesteacăn. Nu vor mai apărea nici vezicule.
Afecţiuni bucale. Cenuşa amestecată cu apă e indicată la clătirea gurii, dacă persoana suferă de afecţiuni gingivale sau sîngerări. Mai mult, cenuşa ţine loc de pastă de dinţi, acesta fiind unul din secretele cu care oamenii din vechime reuşeau să-şi păstreze dantura pînă la vîrste înaintate.
Hemorozi. Compresele cu cenuşă de viţă-de-vie sînt un remediu eficient contra hemoroizilor.
Gută. Durerile se amelioreaă dacă se amestecă cu seminţe de in pisate şi puţină apă caldă şi se împachetează piciorul cu celofan.
Negi. Se tamponează frecvent cu leşie de frunze şi scoarţă de fag amestecată cu apă.
Dureri de cap. Se fac băi calde de picioare cu sare şi cenuşă de lemn. Aceste băi atrag sîngele spre picioare, slăbind tensiunea de la cap. Au efect calmant nu numai în durerile de cap, dar şi pentru durerile de gît şi cîrcei. Previn accidentele cerebrale, în cazul în care se simte o tensiune puternică în regiunea capului.
Artrită polireumatoidă. Se face baie de cenuşă, mai precis cu leşie obţinută după ce cenuşa a stat în apă caldă 12 ore.
Emfizem pulmonar. Se tratează cu cenuşă vegetală, în cure de cîte o săptămînă pe lună.
Păr pe picioare. Presărată pe picioare, cenuşa din coji de nuci verzi inhibă creşterea firelor de păr, aceasta fiind una dintre cele mai vechi trucuri cosmetice ale femeilor.frs_0682_web
Hipertensiune. Se bea suspensie de cenuşă de stejar. Într-un litru de apă clocotită se pun patru linguri de cenuşă de stejar şi se lasă o zi şi o noapte. Se strecoară prin tifon şi se bea timp de două săptămîni, cîte 3 linguri, de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de masă. După o pauză de 5 zile, cura se repetă.
Prostatită. O linguriţă de pulbere fină de cenuşă de tei se infuzează în 200 ml apă clocotită, 5-7 minute sub capac. Se bea o dată pe zi, timp de 7 zile.
Hernie. Se iau crenguţe de vişin cu muguri, dar fără frunze, le uscăm şi le ardem pe o tavă de metal. Această cenuşă amestecată cu apă clocotită şi apoi răcită, poate trata hernia ombilicală. Se bea lichidul călduţ de trei ori pe zi, cu 20-30 minute înainte de masă.
Hepatită. Se ard sîmburi de măsline, de struguri şi sămînţă de cînepă. Se mărunţesc rădăcini de ştevie şi rostopască, apoi se încălzesc şi acestea într-un vas de tuci pînă la carbonizare. Se mai iau şi crengi de viţă-de-vie uscate de un an şi se ard la foc înăbuşit. Toate pulberile obţinute se amestecă în proporţii egale. Pentru tratament, se ia cîte o lingură rasă din acest amestec, între mese, la trei zile. Cenuşa se amestecă cu miere sau vin roşu natural.
Ulcer varicos. Se cern 500 g de cenuşă de tei sau mesteacăn şi se toarnă peste ea 5 litri de apă clocotită. Se strecoară prin trei straturi de tifon. Piciorul cu ulceraţie se ţine în leşie o jumătate de oră. Se mai pot pune comprese cu cenuşă, vreme de două ore.
Urticarie. De 2-3 ori pe săptămînă, corpul se spală cu decoct de cenuşă obţinută din copaci de foioase, de preferat mesteacăn. Un pahar de cenuşă se toarnă în 4 litri de apă rece, se aduce pînă la punctul de fierbere şi se ia de pe foc. Lichidul se lasă pentru limpezire timp de 24 de ore, apoi se strecoară prin vată sau prin filtrul de cafea şi se păstrează la rece. Înainte de folosire, cantitatea necesară de decoct se diluează cu apă călduţă, în proporţii egale.
Dureri reumatice. Într-un vas emailat se amestecă părţi egale de apă şi cenuşă de mesteacăn. Se pune pe foc mic, 10-15 minute, apoi se infuzează 24 de ore. Un litru de infuzie limpezită se toarnă în cada cu apă, în care bolnavul stă 10-15 minute. După procedură, corpul trebuie frecat bine cu un prosop.
Crampe, dureri de picioare, transpiraţie excesivă, dereglări de circulaţie sanguină, distonie vegetativ-vasculară: într-o găleată cu 6-7 l de apă caldă, se adaugă un amestec din 1/3 pahar de sare şi 2/3 pahar de cenuşă de stejar sau mesteacăn. Picioarele se introduc în galeată şi se ţin 15-20 de minute.
Intoxicaţie cu ciuperci. Se la o linguriţă de cenuşă obţinută din pere de toamnă.
Gastrită hipoacidă, indigestii şi fermentaţii gastro-intestinale, diaree şi infecţiile colonului. Cocenii de porumb se lasă vreme de 3-4 săptămîni la uscat în spaţii aerisite. Apoi, se ard pe o tablă. Cenuşa obţinută se pune într-un litru de ţuică tare sau în alcool alimentar de 40 de grade. Se lasă să stea vreme de 16 zile, agitînd conţinutul cît mai des, după care se mai lasă 48 de ore nemişcată (pentru a se decanta) şi se filtrează. Se ia cîte o lingură de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Extern, preparatul se foloseşte ca antiseptic şi antiparazitar.
Transpiraţia picioarelor. Se pune în încălţări un strat de pulbere fină de cenuşă şi se acoperă cu două straturi de tifon.
Cenuşa vulcanică
Are rol purificator. Lacurile vulcanic au cea mai pură apă, în care nu trăieşte niciun microorganism, practic e apă distilată. Aceasta se datorează cenuşii vulcanice, un agent de sterilizare natural. Putem şi noi să obţinem acasă o astfel de apă terapeutică cu condiţia să decantăm foarte bine cenuşa vegetală de apa de băut. images
Împachetarea cu nămol din cenuşă vulcanică (bogată în vitamine naturale, minerale), ajută la relaxarea muşchilor, stimulează circulaţia sangvină, înlatură şi atenuează durerile de orice natură. Este un tratament ideal pentru cei care suferă de reumatism, dureri cauzate de artrită sau cei predispuşi la oboselă. Cenuşa vulcaniă este cunoscută din cele mai vechi timpuri ca sursă de purificare pentru piele, elimină toxinele şi hrăneşte pielea cu minerale.volcanic-mud-mask
Împachetările cu nămol de cenuşă ajută pacientele să slăbească sănătos, fără urme de vergeturi. O companie japoneză care produce cosmetice se bucură de fiecare dată cînd mai erupe un vulcan, deoarece are materie primă pentru creme şi loţiuni. Firma Tengen utilizează cenuşa vulcanică în compoziţia produselor de înfrumuseţare, destinate îngrijirii pielii. Se pare că ingredientul cel mai bun este cenuşa veche de circa 400.000 de ani, sedimentată, pentru care sînt necesare săpături serioase.
Vin cu cenuşă
Primăvara, cînd se taie viţa-de-vie, se adună crengile tăiate, se usucă la soare şi se ard pe o tablă sau în sobă ca să se facă cenuşă. Zece grame din acest praf se adaugă pentre un litru de vin. Vinul cu cenuşă se pune într-o sticlă care să se poată închide bine şi cu acest vin se spală pe dinţi şi se clăteşte bine gura înainte de culcare şi după mese. Leacul este foarte bun pentru afecţiuni orale: parodontoză, gingivită, carii, sîngerări.
Sfaturi practice
Cenuşa din sobă aruncată pe ogor îl face roditor, fiind un îngrăşămînt natural deosebit.
Presărată pe gheaţă, cenuşa ne ajută să nu alunecăm.
Cenuşa pusă peste vegetale aflate în putrefacţie împiedică răspîndirea mirosului greu şi sufocant.
Obiectele de aramă devin ca noi dacă sînt spălate în zeamă de varză fierbinte şi apoi frecate cu cenuşă.
Obiectele din cositor se spală în leşie preparată din cenuşă de lemn, apoi se freacă cu făină amestecată cu sare.
În tradiţia populară, cenuşa de mac de grădină se întrebuinţa la colorarea în verde.
Cenuşa absoarbe mirosurile, de aceea e un bun dezodorizant. Se pune în dulap o cutie perforată sau un săculeţ cu cenuşă. Acelaşi efect are şi cenuşa aşezată în frigider, în baie sau în debara. Efectul durează circa trei săptămîni.
