Oul. Vă puteţi imagina câte atribute pozitive într-un singur plod? Ia să ne gândim: „cine a fost primul – oul sau găina”, sau „Oul lui Columb”, sau „te porţi cu el ca si cu un ou”, „merge ca pe ouă”, sau “ca să faci omletă, trebuie să spargi nişte ouă” cu varianta” – “nu poţi face omleta fără să spargi ouăle”, mă rog, înţelegeţi voi cum vine treaba.

Uite aşa realizezi cât de important în viaţa omului, şi nu numai a lui, a devenit OUL. Şi ca să continuu în aceeaşi notă vă voi povesti cum şade treaba şi cu ceea ce rămâne după el. De fapt ce vreau eu să subliniez este că şi cojile sunt la fel de importante. Ce credeţi că vom face cu ele? Nu, nu le aruncăm la gunoi! O să le găsim loc prielnic în gospodăria noastră. Dar, mai întâi, hai să facem un calcul mic: Coaja de la un ou cântăreşte cam 10 gr.; să zicem că familia noastră este alcătuită din 3 membri, iar fiecare membru mănâncă într-o săptămână 3 ouă, atunci, într-un an putem strânge nici mai mult nici mai puţin de 4 – 5 kg de coji de ou. O comoară, ce mai! Ce facem cu ele? Le uscăm, le mărunţim şi le păstrăm în pungi de hârtie până când nevoia o va cere.

Fireşte că am în vedere utilizarea sa în scopuri ecologice, ca ajutor important în gradină, dar şi în ocrotirea plantelor de apartament. Un adept al vieţii ecologice şi duşman al folosirii chimiei în propria grădină va susţine, fără tăgadă, utilitatea Măriei Sale – Coaja de Ou.

Coaja de ou se pune în slujba creşterii fertilităţii şi îmbunătăţirii structurii solului Ea poate juca rolul bunei doici nu numai pentru plantele din gradină, ci şi pentru pupilii noştri din apartament. Pentru protejaţii din apartament putem pregăti pur şi simplu o supă (am în vedere infuzie, fireşte), adică să turnăm apă peste cojile mărunţite şi să lăsăm câteva ore, sau câteva zile, ca apoi să folosim infuzia la udatul lor ; în acelaşi scop le putem utiliza mărunţite şi încorporate cu grijă în substrat. Procedăm la fel şi pentru suratele lor grădinărese.

Este bine de ştiut, totuşi, că mare parte dintre plantele de apartament nu suporta prea bine, sau, unele deloc, calciul. Aici am în vedere azaleele, gloxiniile, saintpaulia, streptocarpusii etc. Excesul de calciu poate duce la îmbolnăvirea (cloroza) lor. De aceea se recomanda udarea acestora, şi în general a tuturor plantelor de apartament, cu apă fiartă şi răcită sau cu apă stătută, în nici un caz cu apă de la robinet.

Coaja de ou are prin cămările sale o multitudine de bunătăţuri. Una dintre ele –carbonatul de calciu, care ţine loc de îngrăşământ cu conţinut de calciu. Deoarece structura aparte a cristalelor din coaja de ou este diferită faţă de cea a varului sau a cretei, şi sunt bine asimilate de către sol, plantele apreciază mai mult aceasta hrană, fiind mult mai „digerabilă” decât suratele ei „calcaroase”. Astfel, coaja de ou îşi câştigă locul de seamă în bucătăria grădinilor, fie ele de legume, de flori sau livezi.

Pentru a grăbi acţiunea benefică a cojii de ou, mai întâi de toate trebuie s-o pisăm. Este bine de ştiut, totuşi, că in sol coaja de ou se descompune destul de lent, aşa că, vom avea grijă să nu o înglobăm „cu toptanul”, ci cu măsură. Dacă nu vom avea cumpătare în utilizarea ei, acest lucru va influenţa negativ creşterea şi dezvoltarea răsadurilor de tomate, vinete, ardei, de altfel, a oricăror răsaduri, din simplul motiv că acest „ingredient” se aplică plantelor mature. Cu alte cuvinte, este un meniu pentru adulţi şi nu pentru copii.

Cu toate acestea, pentru că în coaja de ou se îngrămădesc nu numai calciul ci şi o seamă de alte microelemente, foarte necesare plantelor, ne vom îngriji să administrăm acelor culturi care au mare nevoie de ele. Şi aici avem în vedere pe madam Conopida, care va aprecia nespus de mult acest regim preferenţial. Aşa că, la plantarea ei vom pune în brazdă, sau lăcaş, (amestecând-o cu ceva cenuşă şi foi de ceapă) şi o lingură – hai doua – de coji de ou bine pisate. Dacă le mai şi opărim olecuţă, treaba este perfectă. Coaja de ou face o treabă bună şi în calitate de strat de drenaj pe fundul recipientului folosit pentru răsaduri.
Dacă presărăm coji de ou pisate de jur-împrejurul răsadurilor de callistephus (ochiul boului) ele vor fi protejate împotriva căderii plăntuţelor.

Ca să alungăm oaspeţii nepoftiţi, tot de coaja de ou mărunţită ne folosim. Coaja de ou încorporată în brazde va ţine la respect pe hulpava coropişniţă. Dacă presărăm o mână de coajă de ou pe lângă varză melcii şi limacşii, boscorodind vorbe de ocară, o vor ocoli.

O metodă de a păcăli fluturele alb al verzei, dar şi de a decora grădina este următoarea: din loc în loc înfigem crenguţe mlădioase cu câte o pălărie din jumătate de coajă de ou. Vor fi aievea unor fluturi jucăuşi, iar lepidopterele vărzoase vor considera că locul este deja ocupat şi-l vor ocoli.

Ce ziceţi? Aşa-i că nu sunt de prisos?

Foile de ceapă: infuzie, fiertură şi colorant

Copil fiind, (cele mai frumoase si duioase amintiri în copilarie s-au cuibarit) urmaream, cu mare luare aminte, maiestria într-ale bucatarelii, a bunicii mele. În mintea mea, ceapa, era un fel de Baba Dochie dolofana si înforfonata toata, de-ti dadeau lacrimile. Care o fi fost legatura? Poate, povestile bunicii spuse cu farmec, în vreme ce trebaluia, iute si cu folos, prin cuhnia plina de miresme încântatoare. Desigur cojoacele poarta vina asemanarii.

Uite, despre dânsele vreau eu sa va povestesc câte ceva. Asa de mult am ajuns sa respect foile de ceapa, încât într-o buna zi mi-am suflecat mânecile si, vitejeste, m-am pus pe alcatuirea unei expuneri scrise ca prinos acestui atât de darnic si prielnic „deseu”. Deseu. Ce urât, si câta lipsa de consideratie fata de aceasta binefacatoare altruista. Ea, foaia de ceapa, tata tâfnoasa, iute de gura, dar ostoitoare a atâtor hibe si betesuguri si, deopotriva, artista plastica în vopsirea oualor pascale, a pânzeturilor sau cositelor; ea fi – va personajul principal al povestirii mele. Iar povestirea va sa fie despre cum ne ajutam de ea în gradina.

Iata ce trebuie sa stim:

Foile cepei sunt mana cereasca, atât pentru om, cât si pentru fratii sai vegetali. Ele sunt universal valabile si le putem folosi în mai multe rânduri.

Dupa ce preparam infuzia, fiertura, sau colorantul  în mod categoric nu o sa le aruncam la gunoi, ci le vom folosi drept îngrasamânt pentru plantele si culturile noastre. Foile de ceapa sunt, atât un fertilizator excelent, cât si un vraci de temut în rândul bolilor si daunatorilor gradinaresti.

S-a întâmplat ca plantele de apartament sa se întristeze? Le putem înveseli cu fiertura (decoct) din foi de ceapa. Nu e mare filozofie sa preparam asa ceva. Iata cum vom face: într-un vas emailat punem o mâna de foi de ceapa si turnam peste ele 1,5 l de apa fiarta. Lasam sa fiarba cam 5-7 minute, dupa care vasul îl lasam, acoperit, sa se ostoiasca, vreo 2 ore. Dupa ce s-a racit si a ajuns la temperatura camerei, vom strecura decoctul (fiertura) si apoi putem stropi plantele mâhnite si chiar substratul.

Este foarte bine, daca o data pe luna, în scop profilactic, vom stropi plantele si substratul cu acest leac. Plantele nu numai ca se vor înviora, dar vor fi si satule, dat fiind ca infuzia are si proprietati hranitoare.

Prepararea infuziei nu se deosebeste cu mult de cea a fierturii. Într-un vas, din sticla sau emailat, turnam un litru de apa calduta, punem vreo 20 gr. de foi de ceapa, acoperim si lasam la odihna cam o zi. Apoi strecuram si stergem, cu grija, frunzele plantelor atacate de acarienii obraznici, mai cu seama, pe partea inferioara . A doua zi, dupa procedura, va trebui sa spalam bine plantele, cu apa curata. Cu toate acestea, trebuie retinut un fapt important. Infuzia si fiertura (decoctul) nu se folosesc decât proaspat preparate. De aceea, de fiecare data, vom pregati un leac nou.

Foile întrebuintate, (eu folosesc foile de doua sau chiar trei ori) le vom îngropa în brazde, sau la radacinile copiilor nostri vegetali. Deopotriva de folositoare vor fi foile cepei noastre si, în cazul în care, le vom adaposti în groapa de compost.

Am vazut cum ne ajutam de foile de ceapa la plantele de apartament. Sa stiti, ca la fel de bine, ne ajuta si la problemele din gradina.

Spuneam mai sus, ca folie de ceapa au multe proprietati binefacatoare. Sunt hranitoare, au proprietati repelente, antiseptice, antibacteriene si antivirale.

Când repic rasadurile în recipiente mai mari, sau la locul definitiv, nu uit niciodata sa le plantez într-un culcus captusit si cu o mâna de foi de ceapa. Stiu ca ele îmi vor feri pupilii de o gramada de betesuguri micotice si goange hamesite, dar, deopotriva, mi le vor si hrani. Rosiile, castravetii, varza, vor fi multumiti nevoie – mare. Cartofii, semanati într-o mana de foi de ceapa, vor fi ocoliti de cumatrul gândac vargat, care nu suporta mirosul lor. Bineînteles, îl am în vedere pe Gândacul de Colorado. Viermele sârmos, coropisnita îsi vor face bagajele si vor pleca cu coada-ntre picioare.

Se mai întâmpla ca frunzele castravetilor si al dovleceilor (zucchini) sa se îngalbeneasca. Le-o fi sete. Încercam sa le ostoim setea, dar frunzele tot nu-si revin. Încercam sa-i umbrim o idee. Parca-parca s-au mai înviorat, dar frunzele nu-si revin si pace. Cine credeti ca ne vine în ajutor? Fireste, foile de ceapa, sub forma de infuzie. Pregatim o caldare cu apa calduta (cam 30?) în care aruncam vreo 200 gr de foi de ceapa (sau cat încape în doua cause bune), lasam sa dea în clocot, acoperim si lasam sa se dumireasca ceva vreme.. Apoi strecuram lichidul racit într-alt vas. Lichidul obtinut reprezinta concentratul, din care vom lua cam 2 litri la o galeata de apa calâie (+20-22?). Cu infuzia stropim direct peste frunze. Se vor înviora cât ai clipi. Si unde mai pui ca si rod mai bogat vor lega.

Nu de putine ori ne-am trezit cu rasadurile secerate, practic, atacate fiind de un dusman ascuns. O ciuperca ce-si face de cap printre tinerele plantute, mai ales. Multi au obiceiul de a steriliza substratul, pamântul, pentru rasaduri. Numai ca, o data cu ciumafaile nemiloase, dispar si bacteriile cumsecade. Eu prefer sa las în pace microorganismele bune la suflet si sa folosesc ceaiul din foi de ceapa în calitate de dezinfectant hranitor, împuscând doi iepuri dintr-un foc. Stropesc cu infuzia (reteta de la paragraful 5) de 2-3 ori la 6 zile. Se curata substratul de rauri si radacinile primesc si leac si bunataturi. Pomii si arbustii fructiferi au si ei parte de dusuri binefacatoare. Purici, acarieni, cicade, etc., fug mâncând pamântul. Cele care scapa, caci celelalte sunt în drum spre alte lumi.

În acest scop procedez în felul urmator: într-un butoi (nu e neaparata nevoie sa fie foarte mare, trebuie sa încapa doua galeti de apa) arunc o galeata de foi de ceapa si doua de apa calda. Acopar sau îi pun capacul, si las cam vreo 5 – 6 zile. Apoi strecor concentratul mortal pentru daunatorii prea îndrazneti si-l diluez cam 1:2. Nu uitam sa-i adaugam si niste sapun ras. Cel de casa e cel mai indicat, dar nici detergentul de vase nu e chiar de lepadat. La o caldare punem vreo 20 gr de sapun sau o lingura de detergent de vase. 3 litri din acest remediu înlocuiesc cu succes zeci de litri de veninuri chimice.

Pentru paduchii invadatori, folosim o alt fel de licoare: punem, într-o galeata, 200 gr de foi de ceapa, turnam peste – 10 litri de apa calduta si lasam de azi pâna mâine (12-15 ore). Strecuram si stropim fara a lungi solutia si fara a uita sapunul (detergentul de vase ca varianta).

Pentru cei ce au sera sau solar, galeata plina cu licoarea otravicioasa se poate lasa pur si simplu descoperita în aceste încaperi, si, doar din timp în timp, cu un pamatuf, aghesmuiti plantele.

Foile de ceapa se pot pastra, la loc uscat, ani de zile, fara sa li se altereze proprietatile benefice curative. Singura conditie este sa fie luate de pe cepe perfect sanatoase.

Nu-i asa ca va gânditi de doua ori înainte sa aruncati la pubela foile roscovane?

Ceaiul

Simplu. Ceaiul, mai ales cel negru, dar la fel şi cel verde (ceaiurile de fructe la pliculeţe au ca bază ceaiul negru) sunt depozite de nutrienţi, mai ales de azot. Astfel, la momentul repicatului răsadurilor vom adăuga în lăcaşurile de plantare câte o linguriţă din minunăţia hrănitoare.  Ce plante mulţumite vom avea! Mai cu seamă roşiile şi castraveţii.

Apoi, dacă avem de pus  mazăre ori fasole şi în lăcaşul de plantare aruncăm câteva pliculeţe de ceai (folosite, fireşte)  vom asigura nu numai o umiditate constantă, dar şi bunătăţi pe întreg parcursul perioadei de vegetaţie. Materialul din care sunt confecţionate pliculeţele de ceai are această capacitate de stocare a umezelii.

Ca să ne hrănim răsadurile vom face astfel: luam un borcan de 3 litri,  punem în el un pahar de resturi („zaţ”) de ceai, acoperim cu apă fierbinte; lăsăm sa stea  4-5 zile amestecând din timp în timp, după care strecurăm şi-l folosim cu încredere.

Este foarte bine să folosim resturile de la ceai atunci când plantăm sau transplantăm florile de apartament. Folosind „zaţul” de ceai drept strat drenant nu facem decât să asigurăm rădăcinilor, care la un moment dat vor ajunge la acest strat, hrană numai bună de asimilat, deoarece în ăst răstimp, ele au reuşit să se descompună suficient pentru aşa scop nobil. La fel putem proceda şi cu plantele pe care le vom planta pe balcon.
În grădină, gladiolele vor întâmpina cu urale de bucurie resturile de ceai (dar şi zaţul de cafea) Procedam cam aşa: toamna, după ce alegem locul potrivit, podiumul, pe care vor defila frumoasele gladiole, aşternem un strat de circa 10 cm grosime de „zaţ” de ceai (fără teamă se poate amesteca şi cu zaţ de cafea) , adăugând nişte cenuşă, acoperim cu pământul dizlocat în acest scop. Zăpada pe aceste suprafeţe, la timpul intrării în primăvară, va fi mult mai multa vigilentă în a se topi, pentru că dedesupt se lucrează intens la centrala termică. Aşa că, vom putea caza gladiolele mult mai devreme decât o făceam în mod obişnuit. După ce le-am cazat putem, fără teamă, să mai aplicăm un strat , de astă dată de doar 5 cm grosime (din nou, putem folosi combinaţia cu zaţul de cafea) în calitate de strat de mulci. Astfel, pe tot parcursul înfloririi frumoaselor nu vom avea grija buruienilor curioase. Cei care au aplicat această metodă ne împărtăşesc doar lucruri bune: tulpinile sunt ferme, sănătoase, rezistente, înalte, cepele, la vreme de dezghiocare, sunt curate şi primenite; mândre ne vor prezenta 2 , 3 şi chiar 4 generaţii de schimb.  Tare mă bate gândul cel bun să încerc acelaşi lucru şi cu bulbii de crin, lalele, dalii. Haideţi să încercăm! Eu mă pun pe treabă.

Mai este ceva. Dacă vrem să accelerăm compostarea dar şi dacă vrem să-i îmbunătăţim structura este suficient să turnăm peste compostul în formare câteva pahare de ceai concentrat. Ceaiul stimulează descompunerea materiei de compostat, atrage bacteriile care au în grijă generarea de acizi, şi, astfel, ne alegem cu un compost bogat în acizi.

Nu vă speriaţi! Acest lucru nu înseamna că este un compost acid!!

Zaţul de cafea

Zaţul este foarte potrivit ca „mulcitor”, un excelent îngrăşământ natural şi ecologic.

Prostii, draga mea! Cum poţi recomanda zaţul ca îngrăşământ pentru toate culturile?! Hai, ca afânător mai treacă-meargă.  Poate şi drept hrană pentru plantele şi culturile care se simt bine într-un sol acid . Dar şi la  restul de plante merge?! Cred că ai încurcat borcanele, draga mea.

Cam aşa suna reproşul unei cunoştinţe ale mele, pricepută, altminteri, în treburile ogrădeşti. De aceea, lăsând la o parte orgoliul rănit, dar, nesângerând, încep să-i explic ce am învăţat eu de la cei cu multă temeinicie la învăţătură.

E drept că s-a împământenit ideea că zaţul de cafea este acid şi că poate fi utilizat doar pentru plantele, respectiv, culturile acidofile, printre care se numără hortensiile (hydrangea), ferigile, afinul, merişorul, rhododendronul, camelia, etc., sau in cazul solurilor cu un pH foarte ridicat. Cu toate acestea, s-a demonstrat că zaţul este practic neutru. Cum aşa? Asta pentru că cea mai mare parte a acidităţii cafelei este eliminată prin fierbere. Ca afirmaţia să fie şi mai convingătoare vă voi spune că acest experiment are trecută în raportul de specialitate, drept concluzie, următoarea afirmaţie:

“Cafeaua prăjită are un nivel mediu de aciditate, dar, totodată, s-a constatat că acest acid este solubil în apă şi, practic, este eliminat în procesul de fierbere. Astfel, zaţul devine din punct de vedere al acidităţii – neutru, din calculul efectuat, rezultând o valoare a pH-ului de 6,9, deşi cafeaua are o aciditate notabilă ”

Aşa că, folosiţi cu încredere zaţul de cafea. Eu una am aplecat urechea la şoaptele pline de înţelepciune ale specialiştilor şi nu mi-a părut rău. Este o minunată hrană organică pentru plantele şi culturile noastre, iar modul său delicat de a afâna solul este de admirat.

Cum îl folosim? În mai multe feluri.

Eu şi prietenele mele, care au „riscat” să adopte acest vajnic îngrăşământ, îl folosim şi când însămânţăm morcovul. Rădăcina este curată, sănătoasă, fără acele găurici negre, dulce şi savuroasă.

Apoi, zaţul îl putem împrăştia de jur-împrejurul plantelor avute în vedere. Pur şi simplu presăraţi şi apoi udaţi. Astfel, azotul va fi eliberat, lent, la rădăcinile pofticioase. De presărat trebuie presărat  mai răruţ, cum s-ar zice, nu e necesar să punem zaţ „la greu” în jurul plantelor, deoarece riscăm ca în loc să le facem un bine, să le  opărim, sau şi mai rău, să permitem formarea crustei, care le va sufoca, nepermiţând apei şi aerului să treacă spre rădăcinile lor.  Mai mult chiar. Dacă nu suntem atenţi ne putem trezi şi cu niscaiva mucegaiuri, pentru că zaţul, în cantitate mare şi neaerisit recurge la acest mod neprotocolar de protest.

Cei care nu vor să se complice cu presăratul atent, pot alege să încorporeze zaţul împrejurul plantelor, direct în pământ. Cu grijă, atent să nu rănim rădăcinile, cu ajutorul unei săpăliguţe, facem un şănţuleţ (nu mai adânc de 3cm) în preajma  plantei, şi punem zaţul în strat subţire, apoi oleacă de compost şi acoperim cu pământul îndepărtat. Gata. Planta va fi hrănită şi nu va exista pericolul opăririi sau a mucegăirii. Toată lumea este mulţumită!

Trandafirii se vor număra printre plantele care vă vor mulţumi în stilul lor caracteristic. Flori mari, înflorire abundentă, frunziş  lucios, gras şi mulţumit. Vreţi să aveţi nişte camelii fericite? Oferiţi-le zaţ. Invitaţi la o porţie de zaţ rododendronii, hortensiile, ferigile, coniferele.

Ei, dacă doriţi ca afinii, merişorii, răchiţelele, coacăzii, agrişii să se întreacă în roade savuroase, strângeţi zaţul de la taifasurile cafelite şi cadorisiţi-le.

De ce este atât de apreciat? Să vă spun: zaţul, drept gustare, este asezonat cu azot în procent de 2%. În calitate de  păturică ocrotitoare este demn de respect, practic, pe picior de egalitate  cu iarba cosită.

Credeţi că se poate lăuda doar cu azotul? Greşit. Mai avem de adăugat magneziul şi potasiul, atât de apreciate de protejaţii noştri. Şi nu am terminat de înşirat elementele folositoare, mai este fosforul, răspunzător pentru înflorire şi rodire, calciul şi fierul, în cantităţi numai bune pentru o treabă reuşită.

Vă supără dăunătorii? Dacă artileria grea este pregătită cu muniţie de zaţ putem fi liniştiţi. Se pare că nici conaşii nematozi, nici coanele coropişniţe nu „servesc cafele”. Credeţi că furnicile sau melcii apreciază zaţul? Nici vorbă. Probabil au probleme cu hipertensiunea, pentru că fug mâncând pământul când se întâmplă să dea de el.

Pisicile sau căţeii şi-au făcut un prost obicei să considere grădina teritoriul nevoilor zilnice? Nu vă impacientaţi! Tocăm nişte coji de citrice, amestecăm cu zaţul hrănitor şi împrăştiem acest amestec picant   la baza plantelor si culturilor. Animăluţele, strâmbând din trufe, îşi vor alege alt loc, mai potrivit scopurilor lor.

Am reuşit să vă conving să nu aruncaţi bunătate de deşeu? Să ştiţi că îl putem folosi şi în alte scopuri, dar pe acestea vi le voi destăinui cu altă ocazie. Cât de curând. Staţi pe-aproape!