Guvernul este pe punctul de a analiza o propunere care ar putea schimba radical modul în care românii cumpără alimente. Ministrul Agriculturii sugerează extinderea plafonării adaosului comercial de la actualele 17 categorii de produse de bază la întreaga gamă de alimente din magazine.
Măsura vine într-un moment în care cumpărăturile zilnice epuizează bugetele familiilor. Un coș standard de strictă necesitate, suficient pentru două săptămâni, ajunge acum la aproximativ cinci milioane de lei vechi. Prețurile au explodat: un produs care costa 40 de lei acum cinci ani costă azi peste 110 lei. Pentru mulți oameni, 100 de lei nu mai sunt suficienți nici pentru o singură masă. Această realitate socială stă în spatele propunerii de extindere a plafonării.
În prezent, plafonarea se aplică doar unui set restrâns de produse: pâinea, laptele, ouăle și carnea de pui. Sunt alimente esențiale, dar lista e limitată. Dacă guvernul aproba extinderea, ar putea fi incluse cafeaua, mezelurile, conservele și alte mărfuri pe care familiile le cumpără regulat. Propunerea va merge în analiză la nivel de guvern, iar detaliile concrete ale măsurii nu au fost stabilite încă. Ceea ce e clar e că intenția e ses: să se taie din marjele comercianților și producătorilor pentru a ține prețurile mai mici la raft.
Aceasta e o mișcare caracteristică unei guvernări în criză de popularitate. Plafoanele de preț sunt intrumente blunt, care țintesc simptomul, nu cauza. Știm asta din istorie și din alte țări. Când statul spune „prețurile cresc prea mult, o plafchez forțat”, se întâmplă de obicei una din două: fie comercianții și producătorii caută alte cale de a-și recupera marja (reducând calitatea, tăind sortimente, mișcând stocuri în alte piețe), fie pur și simplu se retrag. În cazuri extreme, lipsurile de pe raft urmează plafonele ca seara urmează ziua.
Producătorii și retailerii deja semnalează îngrijorarea. Costurile lor de funcționare nu au scăzut. Energia costă mai mult decât anul trecut, transportul s-a scumpit, salariile au crescut. Dacă marja comercială e forțat redusă, cum să-și acopere afacerile? Unii vor accepta marje mai mici și vor lucra la volume mai mari, dar altora le va fi imposibil. Riscul e ca oferta pe piața de alimente să se restrângă, lucru exact opus ceea ce urmărește guvernul.
Există și o perspectivă mai largă asupra crizei prețurilor alimentare în România. Inflația la alimente nu e doar o problemă românească, ci o realitate din toată Europa, dar România e afectată mai grav fiindcă veniturile sunt mai mici. Plafonarea prețurilor e o răspundere politică pe termen scurt, o mântuire de imagine: „Vedeți? Statul se gândește la voi.” Dar în spate? Distorsiuni de piață, dezinvestiții, posibile lipsuri. O soluție durabilă ar cere eforturi pe termen lung: suport real pentru producători locali, investiții în logistică, reducerea dependenței de importuri. Asta e greu politic și nu se vede imediat.
Calendarul următoarelor săptămâni e crucial. Guvernul va analiza propunerea, probabil va cere avize de la minister de finanțe și economia, de la patronate și posibil de la órgane UE, dacă măsura afectează piața comună. Pe final, se va decide: extindere completă, parțială, sau nicio extindere. Până atunci, consumatorii, comercianții și producătorii vor fi în așteptare. Pentru consumatori, speranța e ca prețurile să scadă. Pentru comercianți și producători, grijă că vor fi forțați să funcționeze la pierdere. Pentru analiști, e o mișcare care pe hârtie sună bine, dar în practică ar putea genera efecte neprevăzute. România se află la o răscruce: fie aleargă pe scurtă pe plafonare și speră să nu se prăbușească lanțurile de aprovizionare, fie caută cu adevărat să rezolve radicile problemei, ceea ce e mult mai anevoios și mult mai greu de vândut electoral.