Premierul desemnat Siegfried Mureșan a depus sâmbătă, 26 septembrie, programul de guvernare la Parlament. Documentul conține o serie de măsuri care vor afecta direct buzunarele românilor în următorii doi ani, de la salarizare la pensii și la piața muncii.
Programul promite ceva ce pare aproape miraculos: să elimine diferențele salariale inechitabile fără a diminua veniturile nimănuia. În teorie, sună bine. În practică, acesta e problema care a rămas nerezolvată timp de ani de zile în sectorul public, unde decalajele salariale între aceleași funcții în institutii diferite creează constant neînțelegeri și plângeri la instanță. Guvernul spune că va combate acestea prin uniformizare — dar și prin creșterea gradului de ocupare și a locurilor de muncă disponibile, pentru a genera spațiul fiscal necesar.
Această strategie implică o promisiune fundamentală: economia trebuie să crească și să creeze venituri suplimentare în buget, altfel majorările salariale vor deveni o bomba fiscală. Lipsa acestei creșteri economice ar putea forța guvernul să taie alte domenii — sănătate, educație, investiții — lucru care nu mai e scris negru pe alb în program.
Ce prevede exact noua lege a salarizării
Noua lege urmărește trei obiective clare: eliminarea inechităților salariale, menținerea puterii de cumpărare a angajaților și reducerea litigiilor privind drepturile salariale. Motivul pentru care aceasta din urmă apare în program e simplu: instanțele de judecată din România sunt pline cu procese inițiate de oameni care consideră că salariile lor sunt nedrept stabilite comparativ cu colegi care fac exact aceeași muncă în instituții diferite. Aceste procese consumă timp al justiției și bani ai statului pentru a plăti sentințe de compensare.
Documentul promite că viitoarea legislație va fi „fără noi procese în instanțe” — o afirmație Bold care implică că majoritatea disputelor vor fi rezolvate prin uniformizare, nu prin litigiu. Asta presupune că fiecare funcție, indiferent de instituție, va avea un salariu-tabel precis. Cum se va ajusta din actualul sistem la noul sistem — fără să se taie pe nimeni — nu e explicat în detaliu. E o lacună majoră a programului.
Executivul propus promite și că sistemul public va deveni mai atractiv pentru tinerii profesioniști. Aici e clar de ce: ultimii ani au adus o emorgie a cadrelor calificate din sectorul public, în special din sănătate și educație, către sectorul privat sau către străinătate. Dacă salariile devin mai uniforme și mai mari, teoria e că mai mulți tineri vor opta pentru funcții publice, reducând deficitul de personal.
Pensiile în noul program: indexare și recalculare
Pentru pensionari, programul de guvernare aduce două măsuri principale: indexarea pensiilor în funcție de rata inflației și accelerarea recalculării pensiilor din sistemul public. Prima măsură sună familiară — indexarea e făcută aproape anual, cu mici diferențe în ritmul de creștere. A doua e mai importantă: recalcularea pensiilor este o operație care durează ani, iar accelerarea acesteia ar trebui să aducă pensionari mai mulți în categoria celor cu venituri reajustate la realitățile econonomice actuale.
Pentru pensiile speciale — din apărare, ordine publică și securitate națională — programul prevede recalcularea în funcție de contribuție și vechime, nu după o formulă fixă cum e acum la unii beneficiari. Asta e semnificativ pentru că aceste pensii sunt des criticate ca fiind neproporțional de mari. Recalcularea în baza actualelor contribuții ar putea duce la reduceri, în ciuda faptului că programul nu spune explicit asta. Cetățenii dintr-aceste categorii trebuie să se pregătească pentru posibilitatea ca pensiile lor să scadă.
Documentul prevede și o perioadă de tranziție pentru persoanele apropiate de pensionare. E o clauză de protecție: cine e deja apropiat de ziua pensionării nu va fi afectat pe loc de noile reguli, ci va intra progresiv sub noua legislație. Precizia acestei tranziții — cine e considerat „apropiat” — urmează să fie definită în viitoarele reglementări.
Calendarul politic și riscurile implementării
Termenul de 31 octombrie 2026 pentru adoptarea legii salarizării e extrem de scurt. Legile în România trec prin patru lecturi în Parlament, consultări cu sindicatele, dezbateri cu expertise din ministere. Patru luni pentru o reformă de această amploare ar putea fi insuficiente. Dacă termenul se depășește, e un semn că negocierile politice s-au blocat sau că impactul bugetar e mai mare decât se anticipa.
Ceea ce nu spune programul de guvernare e și mai important: cum va gestiona statul ponderea pensionilor în buget. Dacă pensionarii se vor indexa anual și dacă salariile din sectorul public vor crește fără o creștere corespunzătoare a veniturilor, România riscă o creștere bruscă a deficitului bugetar. Uniunea Europeană și Fondul Monetar International sunt deja pe urmele României privind deficitul structurally ridicat. Orice măsură de mărire a cheltuielilor fără creștere de venituri va întări presiunea externă pentru tăieturi în alte domenii.
Executivul și-a asumat și reducerea evaziunii de pe piața muncii, ceea ce e codificare pentru a încerca să forțeze oamenii care lucreaza „la negru” să se declare legal. Asta ar putea duce la mai mulți plătitori de impozite și contribuții, dar și la reticență din partea unor patroni de a adera la program. Alternativ, ar putea aduce și o „ieftinire” a muncii pentru patroni prin reformarea sistemului de taxare și contribuții — detalie care nu e menționată explicit în sursele disponibile.
Program-ul guvernării promite și folosirea mai eficientă a cheltuielilor aparatului public. Aceasta e o formă de spun zilei — în esență, reduceri de birocrație și eficiență. Fără numere concrete, e o promisiune care se poate dovedi greu de îndeplinit. Unde se vor face tăieturi? În care agenții? Cum vor fi aleși funcționarii de a fi concediați? Toate acestea vor deveni puncte de fricție politică în următoarele luni.
Ce urmează acum e o perioadă de clarificare: sindicatele vor negocia termenii noii legi a salarizării, parlamentul va schița versiunea legislativă, iar mediul de afaceri va analiza impactul asupra costurilor. Până la sfârșitul anului, ar trebui să existe cel puțin o variantă de lucru. Dar adevărul rămâne că promisiunile din program sunt ambiție, nu certitudine — și România a văzut de prea multe ori cum diferența dintre ambițiile politice și realitatea implementării poate fi imensă.