Germania a început să tăieze masiv ajutoarele sociale pentru cetățenii români și bulgari, invocând că aceștia nu contribuie suficient prin muncă la acoperirea propriilor cheltuieli.
Măsurile nu sunt noi — au început încă din 2024 — dar 2025 a adus o escaladare dramatică. Cele mai grav afectate au fost Duisburg, unde 556 de oameni au pierdut beneficiile sociale, și Gelsenkirchen, cu 506 cazuri. În ambele orașe, sistemul de asistență socială german acoperă în general toate persoanele cu venituri sub pragul minim, indiferent de cetățenie. Doar că autoritățile locale au reinterpretat regulile UE cu strictețe: dacă nu câștigi cel puțin o treime din suma necesară pentru a-ți acoperi cheltuielile lunare, ești „client dependent al statului” și, în consecință, ești amenință cu deportare.
Motivul real din spate nu e o campanie împotriva fraude — deși asta e pretextul oficial. Frauda legată de ajutoare sociale pentru imigranți există, desigur, în orice țară. Dar ceea ce se întâmplă în Germania e mai degrabă o decizie politică: primarii unor orașe cu industrie în declin și buget apăsat au decis că imigrații care nu au un loc de muncă plin nu sunt „de vânzare” și că acordurile UE nu le vor opri din a-i trimite acasă. Primarul din Hagen, Dennis Rehbein, a spus explicit că regula UE care consideră „angajat” oricine lucrează minimum 5,5 ore pe săptămână este absurdă. „O astfel de muncă aduce doar câteva sute de euro pe lună și, legal, conferă dreptul la beneficii sociale. Asta nu are sens,” a declarat el. Rehbein a cerut chiar Uniunii Europene să schimbe regula și să ridice pragul minim de ore.
Realitatea e că Germania are nevoie de acești oameni — Hagen singur găzduiește aproximativ 7.000 de imigranți din România și Bulgaria, dintre care peste jumătate sunt clienți ai agenției de ocupare a forței de muncă din oraș. Aceasta costă bugetul local zece milioane de euro pe an. Dar când acea nevoie se întâlnește cu faptul că o bună parte din imigranți ocupă locuri de muncă cu salariu mic, part-time, și au nevoie de completare din ajutoare sociale, oștenii politice locale devin nervoși. „Când imigrația se transformă în simpla cautare a beneficiilor de asistență socială, reacția generală este de respingere,” a concluzionant Rehbein, un fel de semn de pace pentru propria comunitate: da, vă înțeleg frustrarea, dar nu-i vina romanilor, e vina Bruxellesului.
Curtea de Justiție din Germania a confirmat deja, în mai multe rânduri, legalitatea acestei abordări. Din punct de vedere strict juridic, statul membru poate revoca dreptul de ședere și muncă al unui cetățean UE dacă acesta nu contribuie suficient la economie și devine o povară pentru sistemul public. Problema e că definiția „contribuție suficientă” rămâne elastică și depinde de fiecare municipalitate. Gelsenkirchen și-a stabilit propria regulă — o treime din cheltuielile de trai. Alte orașe aplică standarde diferite. Aceasta creează un fel de patchwork de drepturi și restricții care face dificil pentru un roman sau bulgar să înțeleagă dacă poate sta în Germania sau nu până nu ajunge cu dosarul în fața unei primării.
Ce urmează nu e clar. Uniunea Europeană ar putea lua poziție și să spună că această practică, deși tehnicamente legală, contravine spiritului liberei circulații și egalității de tratament. Sau Germania ar putea continua și alte orașe ar putea copia modelul. Pentru momento, sute de oameni din România și Bulgaria au primit deja notificări de deportare. Aceasta nu e o criză mare la scara Europei, dar pentru fiecare familie trimisă acasă, e criza vieții lor — și un indiciu că, pe harta liberă a Uniunii, granițele reale sunt ridicate nu cu garduri, ci cu birocrație și cifre.