Într-o țară în care multe fabrici vechi au dispărut după 1990, una a rămas în picioare și lucrează în continuare. Fabrica de hârtie din Petrești, județul Alba, funcționează de aproape 190 de ani. A început ca o moară pe malul râului Sebeș, într-o vreme în care apa punea în mișcare producția. Astăzi face parte din Pehart Grup, unul dintre cei mai importanți producători de hârtie tissue din Europa de Sud-Est.
Povestea începe în 1837, la Petrești, localitate componentă a municipiului Sebeș. Fabrica a fost ridicată pe malul râului, iar apa era atunci resursa principală. Dădea energie procesului de producție și ajuta la transportul materiilor prime. În primii ani, hârtia nu se făcea din celuloza importată de astăzi, ci din fibre de in și cânepă. Materialele erau colectate, curățate, transformate în pastă, apoi întinse în foi subțiri, presate și uscate.
Era o industrie grea pentru vremea ei, dar avea ceva ce România industrială a pierdut des după 1990: continuitate. Fabrica a trecut prin administrația austro-ungară, prin Regatul României, prin comunism, prin tranziția dură de după Revoluție și prin privatizări. Nu a rămas aceeași, dar a rămas vie.
Un moment important a venit în 1873, când fabrica a fost preluată de o companie austriacă. Atunci au intrat tehnologii mai moderne, inclusiv instalații pentru prelucrarea lemnului și producerea pastei de hârtie. Lemnul cobora de pe Valea Sebeșului prin plutărit, transportat pe apă până aproape de fabrică. În 1894, unitatea avea deja propria centrală hidroelectrică, semn că producția devenise serioasă pentru epoca respectivă.
La începutul secolului XX, fabrica din Petrești era una dintre cele mai importante unități de profil din Transilvania. În 1912 producea aproximativ 6.000 de tone de hârtie pe an și avea între 420 și 450 de muncitori. După Unirea Transilvaniei cu România, fabrica a devenit societate pe acțiuni, sub numele Fabrica de Hârtie Petrifalău S.A. În 1930 a fost instalată o linie modernă pentru producerea pastei mecanice din lemn, necesară pentru creșterea volumului de producție.
În comunism, fabrica s-a diversificat puternic. La Petrești se produceau caiete, registre, hârtie de scris, hârtie de împachetat, hârtie indigo, hârtie pentru țigarete, cofraje pentru ouă și alte produse pe bază de maculatură. Era o fabrică mare, cu aproximativ 1.000 de angajați înainte de 1990. Pentru multe familii din zonă, fabrica nu era doar un loc de muncă, ci centrul economic al comunității.
După 1990, lucrurile s-au schimbat brutal. Producția a scăzut, numărul angajaților s-a redus, iar fabrica a trecut prin transformări grele. La un moment dat, Asociația Salariaților a devenit acționar majoritar, dar fără investiții serioase unitatea a ajuns aproape de faliment. A fost perioada în care multe fabrici românești au dispărut definitiv. Petreștiul a avut însă norocul unei continuități industriale, chiar dacă prețul a fost dur: restructurare, modernizare și schimbarea proprietarilor.
În 2005, antreprenorul român Ioan Tecar a cumpărat activele fabricii aflate într-o situație dificilă. Valoarea tranzacției a fost de 3,7 milioane de lei, aproximativ un milion de euro la cursul de atunci. Zece ani mai târziu, în 2015, fondul Abris Capital Partners a preluat 55% din acțiuni, iar în 2017 a cumpărat și restul participației. În 2025, Pehart Grup a trecut la un alt proprietar: INVL Baltic Sea Growth Fund, un fond de private equity din Țările Baltice. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.
Aici trebuie spus clar: vorbim despre o fabrică din România, cu istorie românească și angajați locali, dar grupul este astăzi controlat de capital străin. Nu este o rușine, dar nici nu trebuie cosmetizat. În industrie, capitalul merge unde vede potențial, iar Pehart a devenit exact genul de companie care poate atrage fonduri mari: fabrici modernizate, producție stabilă, exporturi și piață regională.
Astăzi, Pehart Grup are două platforme industriale, una la Petrești, în județul Alba, și una la Dej, în județul Cluj. În cele două unități se produc aproximativ 100.000 de tone de hârtie tissue pe an, iar capacitatea de procesare a produselor finite trece de 75.000 de tone. Circa 35% din producție merge la export. Produsele ajung în mai multe țări din Europa Centrală, de Est și de Sud, dar și în piețe precum Israel.
Compania principală a grupului a avut în 2025 o cifră de afaceri de 767,5 milioane de lei, adică aproximativ 153 de milioane de euro, și un profit net de 57 de milioane de lei, echivalentul a 11,4 milioane de euro. O altă firmă din grup a raportat afaceri de 118 milioane de lei, dar și o pierdere netă de 19,5 milioane de lei. Per total, activitatea celor două platforme industriale se ridică la aproximativ 180 de milioane de euro anual.
În spatele acestor cifre sunt aproximativ 560 de angajați. Aproape 300 lucrează la Petrești, iar restul la Dej. Este o cifră mult mai mică decât în perioada comunistă, când fabrica avea în jur de 1.000 de oameni, dar diferența vine din automatizare, linii moderne și roboți industriali. Industria nu mai arată ca acum 40 de ani. Produce mai mult cu mai puțini oameni, iar competiția se câștigă prin eficiență, certificări și calitate constantă.
Materia primă esențială este celuloza, importată din Europa de Nord, mai ales din Suedia, și din America de Sud. La Petrești funcționează două mașini moderne pentru producerea hârtiei tissue. Alte două sunt la Dej. Una dintre liniile de la Petrești prelucrează celuloză cu fir lung, cealaltă celuloză cu fir scurt. Hârtia obținută este transformată apoi în produse finite pe linii complet automatizate.
Produsele sunt cele pe care omul le vede zilnic pe raft sau le folosește fără să se gândească prea mult la industria din spate: hârtie igienică, prosoape de bucătărie, șervețele de masă, batiste, șervețele în cutie și role pentru uz industrial. La Petrești se produce mai ales hârtie igienică, în două, trei și patru straturi. Piața merge însă mai departe. Compania testează inclusiv produse cu cinci straturi, pentru consumatorii dispuși să plătească mai mult.
Interesant este și comportamentul cumpărătorului român. Potrivit reprezentanților companiei, românii preferă produse mai colorate, parfumate și de calitate mai ridicată decât consumatorii din unele țări vest-europene mai dezvoltate. Parfumul nu se pune pe hârtie, ci pe tub, iar culorile folosite sunt certificate și testate dermatologic. Este un detaliu mic, dar spune mult despre piață: produsul banal din baie a devenit obiect de diferențiere comercială.
O direcție importantă pentru companie este segmentul „away from home”, adică produsele consumate în afara locuinței: HoReCa, clinici, spitale, saloane de cosmetică, instituții și spații publice. Acolo nu contează doar prețul, ci și calitatea, livrarea constantă, certificările și capacitatea de a susține volume mari. Intrarea produselor Pehart în unități sanitare din Ungaria este prezentată de companie ca o validare a standardelor de calitate.
Dincolo de producție și exporturi, Pehart încearcă să rezolve o problemă veche a industriei românești: lipsa oamenilor pregătiți pentru meserii tehnice. În toamna lui 2024, compania a inițiat parteneriate cu instituții de învățământ și a intrat în zona de învățământ dual. În program sunt 28 de elevi, dintre care 12 fac practică la Petrești și 16 la Dej. Elevii primesc burse lunare, masă în zilele de practică și sunt coordonați de specialiști ai companiei.
Este o mișcare practică. România vorbește des despre reindustrializare, dar fără oameni calificați nu poate reface nimic. O fabrică modernă nu trăiește doar din utilaje. Are nevoie de tehnicieni, mecanici, electricieni, operatori, oameni care știu să lucreze cu linii automatizate și să intervină când producția se oprește. În industria hârtiei, această pregătire nu vine de la sine. Trebuie construită.
Fabrica din Petrești este importantă tocmai pentru că nu este doar o poveste frumoasă despre trecut. Are trecut, dar produce în prezent. Are istorie, dar lucrează cu roboți. A început cu in, cânepă, apă și muncă manuală, iar acum exportă hârtie tissue în mai multe piețe europene. A trecut prin aproape faliment, prin fonduri de investiții, prin modernizări și prin schimbarea consumatorului.
În multe locuri din România, vechile hale industriale au devenit ruine, depozite, terenuri de vânzare sau subiecte de nostalgie. La Petrești, fabrica încă scoate marfă. Poate că nu mai are numărul de angajați dinainte de 1990 și poate că acționariatul nu mai este românesc, dar continuitatea industrială rămâne rară. Aproape 190 de ani de funcționare nu se adună ușor.
De la moara de pe malul Sebeșului la o afacere de aproximativ 180 de milioane de euro pe an, fabrica de hârtie din Petrești arată cum poate supraviețui o industrie veche când primește investiții, tehnologie și piețe de desfacere. Nu este o poveste romantică. Este o poveste despre adaptare. Iar în economia românească, asta cântărește mai mult decât orice slogan.
