Elena Sumanariu, medic din Botoșani angajat la spitalul William Harvey din Marea Britanie, s-a găsit într-o situație care-și testează imediat competența și instinctele. Aterizase în Miami pentru o vacanță obișnuită. În aeroportul din Florida, un bărbat s-a prăbușit brusc la pământ.
Ceea ce e remarcabil nu-i doar gestul în sine, ci cum a reacționat Elena. Situația era complet diferită de rutina unei saloane medicale. Aeroportul e plin de gloată, de zgomot, de nelinişte. Un om căzut la pământ aici nu-i de mântuire ușoară. Ea nu a stat să-și măsoare emoțiile. A recunoscut urgența, a evaluat rapid ce trebuia făcut și a intervenit cu calmul unui profesionist care-și cunoaște bine jobul. „Deși situația a fost neașteptată și, firesc, stresantă, am preluat controlul,” a povestit Elena pentru presa britanică. „Reacția mea a fost aproape instinctivă. Am recunoscut urgența, am evaluat rapid și am intervenit imediat pentru asistență medicală pe măsură ce echipa de urgență a aeroportului se mobiliza.” Diferența față de mediul clinic obișnuit era evident intimidantă, dar principiile resuscitării rămân aceleași oriunde ți-ai găsi pacientul.
Aici intervine partea care schimbă perspectiva asupra unor lucruri pe care le luăm ca-n vânt. Directorul medical al American Airlines a expediat o scrisoare de mulțumire către Elena. Gestuturi de genul ăsta sunt rare, și cu motiv. Nu-i vorba doar de-o simplă intervenție medicală, ci de presența de spirit și devoțiune unui om care putea trece pur și simplu pe lângă. Mulți oameni ar fi făcut-o. Ar fi plecat din aeroportul fără să-și asume responsabilitatea. Elena nu. Și asta a contat.
Spitalul William Harvey, instituția care o angajează și-n care Elena lucrează zilnic, nu a rămas nepăsător. De fapt, conducerea spitalului a ofensivă cu declarații de mândrie. „Deși s-a întâmplat la mii de kilometri distanță de East Kent, suntem incredibil de mândri că face parte din echipa noastră,” au transmis reprezentanții. Dr. Saba Mahmood, un coleg de lucru, a completat: „Rapiditatea de gândire, expertiza medicală și răspunsul calm au făcut o diferență semnificativă. Suntem incredibil de mândri că este membră a echipei noastre.” Aceste cuvinte nu-s o simplă formalitate sau protocol. Sunt o confirmație că-n universul medical británic, unde standardele sunt înalte, oamenii cum e Elena nu-s doar numerotați într-o bază de date. Sunt valorizați.
Ce-i important de înțeles: nu toți medicii ar fi găsit în sine curajul și calmul să intervină în circumstanțe atât de adverse. Gândește-te la ce-ar trebui să renunți – la securitatea unei situații cunoscute, la posibilitatea de a nu te implica, la riscurile personale. Elena a procedat altfel. Iar dacă bărbatul din aeroport e încă în viață azi, e parțial pentru că o româncă de la alte 5.000 de kilometri depărtare a decis că nu-i o problemă a altuia. E problemă a ei.
Mesajul care rămâne e mai profund decât o simplă notă de merit. Într-un moment când profesiile medicale se confruntă cu epuizare, cu lipsa de resurse și cu critică constantă, istoria Elenei e o amintire că există încă oameni care fac ce au învățat din dragoste pentru meserie și pentru vieți omenești. Pentru cititorul român, măcar, e și o mică mândrie. O conațională noastră, în Marea Britanie, care-și folosește cunoștințele nu doar pentru plată, ci pentru oameni.