Dudu Georgescu, legenda Dinamoului și golghetar record al campionatului, s-a stins la 76 de ani

Dudu Georgescu, legenda fotbalului românesc și unul dintre cei mai prolifici atacanți din istoria campionatului intern, a încetat din viață la vârsta de 76 de ani.

Dudu Georgescu s-a născut pe 1 septembrie 1950 în București și a marcat patru decenii de fotbal românesc ca marcator compulsiv și mijloc de joc inteligent. Numele său rămâne sinonim cu eficiență ofensivă și profesionalism la cel mai înalt nivel. A început să joace fotbal în 1962 la Progresul și și-a făcut debutul în prima divizie pe 11 iunie 1969, într-un meci Dinamo – Universitatea Craiova încheiat 3–0. După o scurtă trecere prin CSM Reșița, unde marcase și în victoria 4–1 împotriva Dinamoului, a fost transferat în septembrie 1973 la clubul care i-ar defini întreaga carieră.

La Dinamo, Georgescu a devenit golgheterul care definea o epocă. A câștigat patru titluri de campion (1974–1975, 1976–1977, 1981–1982 și 1982–1983) și Cupa României în 1981–1982. Între 1975 și 1978, a fost golgheterul campionatului patru ani consecutivi, o performanță greu de egalat în condițiile competiției din acea perioadă. În 1975 și din nou în 1977, a primit Ghetea de Aur, recunoașterea colectivă a eficacității sale în fața porții: 33 de goluri în 1975 și 47 în 1977.

Cariera și realizări în fotbal

Gheorghiu Dudu Georgescu a fost desemnat fotbalistul român al anului în 1976 și a primit trei nominalizări la Balonul de Aur, o raritate pentru un atacant dintr-o țară cu fotbal dinamic, dar nu de prim-plan european. După despărțirea de Dinamo, a continuat să joace în prima divizie până la vârsta de 37 de ani, trecând prin SC Bacău, Gloria Buzău, Flacăra Moreni, Muscelul Câmpulung și Unirea Urziceni. În toate aceste porturi, a rămas constistență și depășit doar rând pe rând oponenții care încercau să-i blocheze drumul la gol.

Statisticile îi aparțin definitiv: Georgescu rămâne cel mai bun marcator din istoria campionatului românesc, cu 252 de goluri. Nici o altă generație de atacanți nu a reușit să-i atingă talonul. După retragerea din activitate, a devenit antrenor, pregătind CSM Reșița, Corvinul Hunedoara, Acvila Giurgiu, Dunărea Călărași, Zimbru Chișinău și echipa Al-Namja, răspândind cunoașterea dobândită pe teren pe mai multe continente. Pe 18 martie 2008, statul român i-a acordat Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a, o recunoaștere în epocă pentru contribuția sa la prestanța sportuiRomaniei.

Și-a petrecut ultimii ani în Canada, după ce plecase din țară. A locuit în Toronto, într-un apartament închiriat, menținând contactul cu foști colegi și cu comunitatea română din diaspora. Gheorghe Turda, care l-a cunoscut și cu care a lucrat la Direcția de Cultură și Sport în perioada în care Georgescu era în plinătatea carierei, a povestit cum îl ajutase pe proprietarul apartamentului să-l găzduiască. Turda a relatat că legenda dinamovistă era un om „extraordinar de harnic și cumsecade, cu un caracter exceptional”, după cum a declarat pentru Digi Sport.

Circumstanțele decesului și reacții

Potrivit surselor care au confirmat vestea, Dudu Georgescu a fost găsit mort în apartamentul închiriat din Toronto pe care îl locuia. Proprietarul imobilului a anunțat despre descoperire, iar informația a fost retransmisă în țară. Gheorghe Turda, care a fost o legătură între Georgescu și cei care-l ajutau în Canada, a confirmat decesul și a amintit de blagosloveniile pe care Georgescu le-a adus comunității sportive și culturale din București în perioada lui de glorie.

Plecarea lui Georgescu în Canada era cunoscută în cercurile sportive, deși multe dintre contemporanii săi și-au continuat viața în România. Acolo, într-o țară străină și mai îndepărtat de viața publică din țara sa, a trăit retras, dar nu izolat complet de legăturile cu fostele cunoștințe din Sport.

Moștenirea unui golghetar legendary

Recordurile și trofeele nu se vor șterge din istoria fotbalului românesc. Cu 252 de goluri în campionat și dubla Gheată de Aur, Dudu Georgescu a stabilit un standard de excelență ofensivă care a rezista aproape cinci decenii. Generațiile ulterioare de atacanți au crescut în umbra realizărilor sale, iar antrenorii au continuat să-l cite ca exemplu de perseverență și profesionalism.

Fotbalul românesc a pierdut o personalitate care a legat perioada de odinioară cu cea actuală prin consecvență și devoțiune. Chiar dacă petrecia ultimii ani departe de România, Georgescu rămâne un simbol al epocii de aur a Dinamoului și al fotbalului intern. Memoria sa va fi păstrată nu numai de record-uri și statistici, ci și de poveștile antrenorilor și colegilor care au trăit alături de el succesele și eforturile unui caracter pe care îl respecta o întriere.