Ministrul interimar al Mediului a anunțat duminică, 23 august, o schimbare majoră în modul în care autoritățile locale vor putea interveni asupra urșilor care intră în localități. Diana Buzoianu a declarat că aceștia trebuie împușcați direct, fără procedurile graduale care erau obligatorii anterior.
Modificarea legislativă vine din necesitate brută. Localnicii din mai multe regiuni s-au trezit cu urșii în gospodării, în mașini, chiar la intrările hotelurilor. Imaginile cu animalele care încearcă să forțeze ușile sau care umblă prin sate au devenit frecvente. Aceștia nu mai sunt urși sălbatici în sensul tradițional — sunt animale deobișnuite cu prezența omului, care nu mai au teama naturală care ar fi trebuit să le ține departe. Pentru guvern, soluția s-a impus de la sine: când intră în intravilan, nu mai e loc de dialog.
Regulile vechi prevedeau un șir de pași graduali înainte de sacrificare. Acum legea permite primarilor să ia măsura directă imediat, oricând un urs penetrează în localitate. „Vedem filme cu urși care încearcă să deschidă ușile pe la hoteluri, oameni care se trezesc cu urșii direct în gospodăriile lor. Este clar că pentru acei urși nu mai ai ce să faci decât să ai o intervenție directă”, a explicat Buzoianu. Tonul ei nu era agresiv, ci pragmatic — constatarea unui fapt: aceste animale au devenit incompatibile cu prezența oamenilor.
Ce înseamnă asta, de fapt
Războiul cu urșii din România nu e cu adevărat o poveste nouă. Țara noastră găzduiește cea mai mare populație de urși din Europa, iar convivența cu ei a fost mereu dificilă. Doar că în ultimii ani, situația s-a degradat exponențial. Habitatul lor se contractă, alimentele naturale se reduc din cauza dezastrelor climatice și a defrișărilor, iar urșii coboară în cătunu-i în căutare de mâncare — găsind gunoaie, câini ușor de capturare, și oameni ușor de intimidat.
Minestrul a fost explicit și asupra unei mari riscuri: soluția împușcării în masă fără plan științific ar putea agrava problema. „Dacă vor fi făcute fără cap, nu vor face decât să crească problema”, a spus Buzoianu. Cote de vânătoare trebuie stabilite pe criterii științifice, pe bază de zonare, nu improvizate. Și trebuie ca ele să funcționeze alături de măsuri de prevenție — garduri electrificate, gropi de gunoi securizate, campaniile de conștientizare. Doar împușcări fără strategie nu vor rezolva nimic.
Aici intervine partea care preocupă. Autoritățile locale au acum puterea de a lua decizia de sacrificare, dar nu toți primarii au echipele și expertiiza necesară pentru a executa asta corect și sigur. Execuția unui urs într-o localitate goală și o execuție într-o zonă locuită sunt două lucruri complet diferite. Riscurile sunt reale: rănire, escape, panică în rândul populației.
Capcana demografică a unui continent
România nu ține record doar la urși. Are și una dintre cele mai slabe densități de populație din Europa de Est. Aceasta înseamnă că în multe sate și cătune, oamenii sunt putini, iar spatiul dintre casă și pădure aproape inexistent. Un urs care alege să coboare nu are o cale plană de evitare — el intră direct în curtea cuiva, în frunzișul lui dens, plin de locuri ascunse.
Alte țări cu populații mari de urși și-au găsit propriile răspunsuri. Canada și Statele Unite folosesc și ele sacrificiul, dar asociat cu relocare și cu zone tampon. Slovacia și Polonia au investit masiv în sisteme de prevenție. România, cu bugete mai strâmte, a trebuit să aleagă. Alegerea pare brută, dar poate fi singura disponibilă în moment.
„Sper ca modalitatea în care vor fi puse în aplicare aceste cote să nu ne aducă, într-un an sau doi, de fapt, într-o situație mai rea”, a adăugat Buzoianu — un avertisment clar că risipa și improvizația ar putea transforma o problemă medicală într-una cronic gravă. Asta e strategia pe care trebuie să se concentreze oamenii: cum se implementează asta, nu doar că se implementează.
Într-o lume în care oamenii și faună sălbatică sunt forțați să convietuiască în teritorii din ce în ce mai mici, aceste decizii sunt inevitabile. Problema e cât de atent și cu cât respect pentru echilibru se iau. România are o șansă să facă asta drept. Daca nu, riscul real nu e doar mai mulți urși, ci și mai mulți oameni răniți — și o ecosistem destabilizat dincolo de reparație. Calendarul pentru această strategie nu a fost încă anunțat public, dar urgența e clară. Toamna asta va fi testul real al acestei politici.