Cartoful nu este o cultură pretențioasă. Mulți grădinari îl udă de câteva ori, îl mai fertilizează o dată, îl stropesc doar dacă apar dăunători sau boli puternice și tot reușesc să scoată o recoltă decentă.
Problema apare când vremea o ia razna, solul nu este echilibrat, iar bolile și dăunătorii vin ușor de la vecini. Atunci încep să apară pete pe frunze, tulpini uscate, crăpături și răni pe tuberculi, mucegai și putregai.
Cel mai neplăcut este când cartoful arată bine la exterior, dar la tăiere vezi miez brun, negru, uscat sau moale. Acolo nu mai vorbim de un mic defect ci de boli serioase sau de probleme de creștere.
De ce începe cartoful să putrezească în brazdă
Dacă vara este foarte ploioasă, iar solul este greu, lutos sau argilos, tuberculii încep, de obicei, să putrezească din afară înăuntru. Coaja se înmoaie, apar zone mucilaginoase, se simte miros de putregai.
Situația care îi sperie pe mulți grădinari este alta. Tuberculul pare aproape normal pe coajă, dar în interior miezul este pătat, brun, înnegrit, moale sau, din contră, uscat și brăzdat de cavități. Aici aproape întotdeauna este vorba de boli de sol. Ca să poți preveni, trebuie să știi cu cine ai de a face.
Mana cartofului
Mana cartofului este una dintre cele mai răspândite boli la această cultură. Este o boală fungică agresivă, care atacă frunzele, tulpinile și tuberculii.
Pe tuberculi apar pete ușor adâncite, brun deschis, brun ruginiu sau gri plumburiu. La tăiere, sub pată se vede un țesut brun sau rugin care se întinde în interior, sub formă de dâre și fâșii.
Boala pornește, de regulă, pe partea aeriană. Semnele apar cam de la sfârșitul butonizării și începutul înfloririi. Mai întâi se văd pe frunzele de jos pete brune difuze, cu margine verde deschis. Ele se extind foarte repede în vreme umedă și caldă. Frunzele se înnegresc, se înmoaie, atârnă. Pe dosul frunzei, când umezeala este mare, apare un puf albicios. Tulpinile capătă dungi și zone brune, putrezite, cu miros de mucegai. În perioadele uscate, zonele atacate se usucă, se sfărâmă și cad.
Vremea ploioasă, temperaturile moderate și diferențele mari între zi și noapte, cu rouă și ceață, favorizează explozia de mană. În anii fără tratamente, pierderile pot ajunge și la 70 la sută din recoltă.
Reduci riscul dacă: alegi sămânță sănătoasă, folosești soiuri tolerante, tratezi tuberculii înainte de plantare cu fungicide omologate, respecți rotația, nu lași resturi infectate pe parcelă, scoți cartofii la timp și îi usuci bine într-un spațiu uscat, întunecat și bine aerisit. În vegetație poți folosi și tratamente preventive cu zeamă din fân bine descompus, cu infuzie de usturoi combinată cu permanganat de potasiu, dar baza rămâne tratamentul cu fungicide de contact și sistemice, aplicate corect.
Fuzarioza, putregaiul uscat
Fuzarioza este a doua mare boală a cartofului ca frecvență și pagube. Este tot o boală fungică. Ciuperca atacă vasele de conducere ale plantei. Iernează în sol și în resturile vegetale rămase pe teren. Intră în plantă prin rădăcini fine și prin zone rănite.
La plante vezi primele semne în vârf. Frunzele se îngălbenesc pe porțiuni, apoi se brunifică. Marginea capătă o nuanță roșiatică, frunzele se răsucesc și se ofilesc. În atacuri puternice, și tulpina se brunifică, iar planta se usucă prematur.
Pe tuberculi, fuzarioza se vede de cele mai multe ori abia în depozit, după două sau trei luni. Coaja prezintă pete brune, ușor adâncite. Miezul se usucă, se strânge, coaja se zbârcește, iar în interior se formează cavități cu miceliu albicios. Un singur tubercul bolnav, uitat la sortare, poate contamina un colț întreg de ladă.
Prevenția este asemănătoare cu cea pentru mană. Rotești cultura, folosești material de plantat sănătos, tratezi tuberculii înainte de plantare, cureți terenul de resturi bolnave. După recoltare și înainte de plantare, poți dezinfecta tuberculii cu produse speciale pentru tratamentul seminței.
Fomoza, putregaiul tip „nasture”
La fomoza, tot o boală fungică, primele semne apar de obicei în depozit. De la două până la zece săptămâni după recoltare observi pe coajă pete rotunde, bine delimitate, brune închise și adâncite, care arată ca niște nasturi apăsați. În timp, aceste pete cresc și se adâncesc. Sub ele țesutul moare și se formează cavități conice cu miceliu cenușiu.
Ciuperca se dezvoltă mai ușor în ani cu vreme rece și umedă, în culturi slăbite și în tuberculi răniți la scos și transport. Sporii rămân viabili în sol și în resturi și câțiva ani la rând.
Și aici funcționează aceleași principii. Rotirea culturilor, eliminarea resturilor infectate, manipularea cu grijă la recoltare, sortarea atentă a tuberculilor și tratarea lor cu fungicide de depozit sau de sămânță.
Putregaiul moale bacterian
La putregaiul moale, vinovați sunt agenți bacterieni care descompun țesutul. Ei intră prin lovituri, tăieturi, înțepături de insecte sau alte răni de pe coajă.
În depozit apar mai întâi zone ușor închise la culoare, apoi coaja cedează, miezul devine moale, apoas, mucilaginos, cu miros greu. Dacă ai umiditate mare și aerisire slabă, infecția se extinde foarte repede. O ladă întreagă se poate transforma într-o masă putrezită.
Nu există tratament pentru un tubercul deja atins. Tot jocul se face la prevenție. Recoltezi pe timp uscat, lucrezi cu grijă, nu lovești tuberculii, nu arunci sacii sau lăzile. După săpat, lași cartofii câteva ore să se zvânte la aer, într-un loc umbros, apoi îi sortezi. Orice tubercul rănit, înțepat, tăiat sau suspect se scoate din lotul pentru păstrare.
Depozitul trebuie să fie curat, răcoros, aerisit, fără condens vizibil.
Rapănul cartofului și legătura lui cu putrezirea din interior
Rapănul cartofului nu este o singură boală, ci un grup de boli care afectează în primul rând coaja. Agentul poate fi o ciupercă microscopică, o bacterie sau alți microbi specifici. Primul semn este aproape mereu pe suprafața tuberculilor. Apar cruste, răni, excrescențe, crăpături, pete.
Mulți grădinari tratează rapănul doar ca pe o problemă de aspect. De fapt, consecința cea mai periculoasă este alta. În zonele afectate intră foarte ușor alți patogeni de sol. Ciuperci și bacterii care provoacă putregaiuri uscate sau umede găsesc aici poarta de intrare. Așa începe miezul să se strice pe dinăuntru.
Microorganismele care produc rapăn rezistă bine în sol și în resturile vegetale. Iernează fără probleme și pe tuberculii păstrați pentru sămânță. Un singur tubercul bolnav folosit la plantare poate infecta un rând întreg. Boala se dezvoltă mai ușor în soluri ușoare, aerate, dar cu umiditate ridicată la temperaturi moderate, în culturi dese și fără rotație.
Rapănul poate avea mai multe forme, cu semne diferite.
Rapănul negru (rizocotonia) se recunoaște prin puncte și cruste negre, ca niște bucăți de pământ uscat lipite de coajă care nu se spală ușor. Sub ele se află zone ușor adâncite în pulpă. La plantele tinere se formează așa numitul „picior negru”, cu zone brune uscate la baza tulpinii. Plantele rămân mici sau se usucă.
Rapănul prăfos produce excrescențe albe, neregulate, pe rădăcini. Pe tuberculi apar umflături deschise la culoare, ca niște bășici. După recoltare, acestea se rotunjesc, se usucă, crapă. În interior se formează o masă brună, alcătuită din țesut distrus și spori. În depozit, astfel de tuberculi se zbârcesc sau putrezesc complet dacă este umiditate mare.
Rapănul argintiu se vede, de obicei, abia în timpul păstrării. La început apar pe coajă pete maronii, mate, greu de observat la recoltare. Mai târziu, țesutul din acele zone se adâncește puțin și capătă un luciu argintiu fin. Cartofii pierd apă, se ușurează și arată ofiliți.
Rapănul buboasă se manifestă tot mai ales în depozit. La câteva luni după ce ai pus cartofii la păstrare apar pustule mici, reliefate sau ușor adâncite. Ele se pot uni în pete mai mari. La temperaturi mai joase se transformă în gropi rotunde cu margini ferme.
Rapănul comun se datorează mai ales bacteriilor. Pe tuberculii proaspăt scoși poți vedea uneori un fel de puf foarte fin, care dispare după uscare. În jurul lenticelelor apar pliuri și coji ridicate. Aceste zone devin apoi răni uscate și crustoase. Pot fi plate sau pot forma o rețea de crăpături. În formele mai grave apar cruste ridicate sau ulcerații adânci, cu margini crăpate.
Pentru rapăn funcționează aceleași reguli de bază. Nu pui cartof pe aceeași parcelă ani la rând. Respecți o rotație de cel puțin trei, patru ani. Folosești material de plantat sănătos, eventual tratat. Faci fertilizări echilibrate, nu exagerezi cu gunoiul proaspăt și nu ridici prea mult pH ul solului.
În timpul vegetației poți reduce presiunea bolilor prin stropiri cu produse biologice pe bază de Bacillus sau cu fungicide omologate cu cupru și alte substanțe active. Important este să respecți întotdeauna instrucțiunile de pe etichetă.
De ce se strică tuberculii în depozit chiar dacă păreau sănătoși
Chiar dacă ai scos cartofii la timp și au arătat bine, peste câteva luni poți găsi tuberculi pătați, moi sau cu miez ruginiu. O parte dintre probleme țin de depozit. Altă parte vine însă din ceea ce s a întâmplat în câmp.
În beci, problemele apar când ai umiditate prea mare, lipsă de aerisire, temperatură prea ridicată sau variații mari între zi și noapte. În asemenea condiții, infecțiile tăcute de mană, fuzarioză, rapăn sau putregaiuri bacteriene se activează și se extind rapid. Un singur tubercul uitat la sortare chiar poate compromite o ladă întreagă.
Mai există și o cauză neinfecțioasă de înnegrire internă. Așa numita rugină internă. La tăiere vezi pete sau zone neregulate, gri brune sau ruginii, fără miros de mucegai și fără mucegai vizibil. Coaja arată normal. Această problemă apare în câmp din cauza combinației dintre secetă, lipsă de apă în perioade critice, soluri cu mult fier și aluminiu, fertilizare dezechilibrată, săracă în fosfor și potasiu. Loviturile la recoltare agravează situația.
Ca să reduci riscul, trebuie să asiguri culturii condiții cât mai stabile. Uzi la timp în perioadele de formare a tuberculilor. Folosești îngrășăminte echilibrate, nu numai azot, ci și fosfor și potasiu. Corectezi acolo unde solul este prea acid.
La recoltare lucrezi cu grijă. Nu arunci tuberculii, nu trântești sacii, nu zdruncini lăzile. După săpat, lași cartofii câteva ore să se zvânte la aer, la umbră, apoi îi sortezi. Scoți din lot tot ce este lovit, tăiat, înțepat sau suspect.
Pentru păstrare bună ai nevoie de întuneric, ventilație, temperatură de aproximativ 2 până la 5 grade și umiditate în jur de 85–95 la sută. În aceste condiții tuberculii respiră încet, bolile se dezvoltă mai greu, iar pierderile sunt mult mai mici.
Dacă legi toate aceste verigi, de la alegerea soiului și a materialului de plantat până la recoltare și depozitare, vei vedea mai rar situația în care cartoful arată bine pe coajă, dar este compromis pe dinăuntru.
