„Un drum greu care ne-a schimbat viața.” Daciana Sârbu a descris astfel procesul de adopție al fetiței Maria, finalizat în discreție totală de familia fostului premier Victor Ponta.
Ani la rând, familia Ponta a gestionat în tăcere un proces pe care puțini l-ar fi bănuit. Nu o criză politică, nu un dosar juridic — ci o decizie strict personală, cu implicații profunde pentru fiecare dintre membrii familiei. Adopția a rămas ferită de camere și de comentarii publice până când Daciana Sârbu a ales să vorbească deschis despre ce a însemnat cu adevărat.
De ce au ales lista copiilor greu adoptabili
Victor Ponta și Daciana Sârbu sunt două dintre cele mai cunoscute figuri ale stângii românești — el fost premier între 2012 și 2015, ea europarlamentară cu un mandat lung și o voce activă pe teme sociale. Tocmai de aceea, gestul lor iese din tiparul obișnuit al comunicării politice românești, în care familia e folosită cel mult ca decor electoral. Aici, dimpotrivă, alegerea personală a precedat orice calcul public.
Potrivit declarațiilor Dacianei Sârbu, cuplul nu a impus un profil strict la completarea dosarului de adopție. Singura condiție specificată a fost vârsta copilului. În rest, au ales să acceseze lista copiilor „greu adoptabili” — o categorie care include, de regulă, copii mai mari, frați care trebuie adoptați împreună sau copii cu istoricuri medicale complicate. E o alegere pe care puțini părinți adoptivi o fac, tocmai pentru că riscurile sunt mai greu de anticipat.
Decizia luată la prima întâlnire cu Maria
Daciana Sârbu a povestit că, la prima întâlnire, au fost izbiți de asemănarea fizică a fetiței cu Victor Ponta. Veselia copilului și similitudinile cu tatăl adoptiv au funcționat ca un semnal imediat, fără deliberare prelungită. Nu a existat o listă de verificare, nu a existat o a doua rundă de analiză. A fost, după cum a descris chiar ea, o decizie luată pe instinct. Asta nu înseamnă că a fost și ușoară.
Procesul de adopție în România e unul dintre cele mai lente și mai birocratice din Europa. După modificările legislative din 2004, numărul adopțiilor naționale a scăzut dramatic, iar procedurile au devenit mai rigide. Un dosar complet poate dura între doi și patru ani până la finalizare, cu evaluări psihologice, anchete sociale, perioade de plasament și termene de contestație. Familia Ponta a traversat toate aceste etape departe de ochii publicului — ceea ce, în sine, spune ceva despre seriozitatea cu care au abordat procesul.
Reacțiile
Integrarea Mariei în familie nu a decurs fără tensiuni. Daciana Sârbu a recunoscut că fetița a venit cu traume anterioare și că adaptarea a necesitat sprijin terapeutic specializat. Au apelat la un psiholog pentru a gestiona momentele critice, iar progresul nu a fost liniar. Copiii biologici ai cuplului, Andrei și Irina, au fost implicați activ în tranziție: Andrei și-a cedat camera, iar Irina și-a exprimat explicit dorința de a avea o soră.
1
2
3
4Că doi adolescenți crescuți în lumina reflectoarelor politice au reacționat astfel spune, poate, mai mult despre climatul din această familie decât orice declarație publică ar putea-o face. Adopția unui copil „greu adoptabil” e un act cu greutate reală, indiferent de cine îl face. În România, mii de copii din această categorie rămân în sistemul de protecție pentru că familiile potențiale aleg calea mai puțin complicată.
Ce urmează și de ce contează această poveste
Daciana Sârbu nu a anunțat o carte, un proiect legislativ sau o campanie. Momentan, declarațiile ei rămân mărturii personale. Dacă va transforma această experiență într-un demers public — o inițiativă pentru simplificarea procedurilor de adopție sau pentru creșterea vizibilității copiilor greu adoptabili — e o întrebare la care timpul va răspunde.
Ce rămâne cert e că, pentru prima dată în mulți ani, o figură politică românească a ales să fie vulnerabilă în public nu pentru a câștiga ceva, ci pentru a spune adevărul despre ceva dificil. Adopția nu e o poveste cu final fericit garantat — e o relație construită în timp, cu efort și, uneori, cu ajutor profesionist. Rar se întâmplă ca cineva din politică să recunoască asta. Și tocmai de aceea merită reținut.