Meșteșugul împletirii coșurilor de nuiele este o artă tradițională transmisă din generație în generație. Folosite pentru transport, depozitare sau decor, coșurile de nuiele sunt un simbol al meșteșugului popular românesc. Deși astăzi sunt tot mai rar confecționate manual, ele rămân o parte importantă din patrimoniul nostru cultural.
Meșteșugul împletirii coșurilor de nuiele este o artă tradițională transmisă din generație în generație. Folosite pentru transport, depozitare sau decor, coșurile de nuiele sunt un simbol al meșteșugului popular românesc. Deși astăzi sunt tot mai rar confecționate manual, ele rămân o parte importantă din patrimoniul nostru cultural.
O viață dedicată artei împletirii coșurilor
Jenică Vrabie, un meșter din comuna Cavadinești, a adunat peste șapte decenii de experiență în arta împletirii coșurilor. Meșteșugul l-a găsit pe el încă din copilărie, iar de atunci, mâinile sale au lucrat cu migală mii de coșuri de nuiele.
După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe când avea doar nouă ani, nea Jenică învățase deja să împletească. “În timpul războiului, aici, sus, în case, stăteau doi generali, unul neamț și unul român, care coordonau luptele de jos, de pe vale. Amândoi aveau ordonanțe, iar una dintre ele știa să împletească. Fratele meu a învățat de la acea ordonanță, iar eu am învățat de la fratele meu”, povestește meșterul. Apoi, pe parcursul anilor, a învățat tehnici noi de la alți meșteri, cum ar fi Ion Bălan, lemnarul satului.
Procesul împletirii coșurilor
Nea Jenică ne-a condus cu pași mărunți spre atelierul pe care și l-a ridicat în spatele casei, aproape de vie. Acolo, ne-a arătat coșurile deja terminate și ne-a explicat procesul detaliat al confecționării lor. “Întâi, se împletește baza, pe care noi o numim fundul coșului. Apoi se adaugă nuielele lungi pentru structură. După aceea, se împletește corpul coșului și, la final, se fixează mânerele. Un coș mare e mai ușor de realizat decât unul mic, deoarece necesară mai puțină atenție la detalii”, explică el.
Nuielele utilizate variază în funcție de rezistența dorită. “Nuiaua de salcie galbenă e bună, dar e moale și se strică mai ușor. Dacă faci coșul din răchită, în schimb, e mult mai rezistent. Poți să-l dai de pământ și tot nu se desface!”, spune meșterul cu mândrie.
Un meșteșug pe cale de dispariție
“Nu mă îmbogățesc eu la vârsta asta, dar nici nu lucrez pe degeaba. Îmbin utilul cu plăcutul. Într-o zi trebuie să merg să adun nuielele și apoi să fac un coș”, spune nea Jenică. Cel mai scump coș, folosit pentru depozitarea unor cantități mari, costă doar 50 de lei, un preț convenabil pentru munca depusă.
Tot mai puțini oameni din sat sunt interesați de coșuri, cei mai mulți clienți fiind străini sau turiști pasionați de obiecte tradiționale. “Acum nu mai fac la fel de multe ca altădată. Mă ajunge și pe mine bătrâneța”, concluzionează nea Jenică, cu un oftat ușor.
Păstrarea unei tradiții valoroase
Arta împletirii coșurilor de nuiele este un meșteșug tradițional care merita păstrat și transmis mai departe. Cu răbdare și practică, oricine poate învăța acest meșteșug străvechi, care nu doar că oferă obiecte practice, dar și contribuie la conservarea patrimoniului cultural românesc.
Alegerea materialului potrivit
Pentru a face un coș rezistent și flexibil, trebuie să alegem nuiele de calitate. Cel mai des se folosesc:
- Nuiele de salcie – cele mai flexibile și ușor de modelat;
- Nuiele de alun – mai rigide, ideale pentru structura de bază;
- Nuiele de răchită – preferate pentru coșurile mai fine și elegante.
Nuielele se recoltează toamna târziu sau primăvara devreme, când seva este redusă, pentru a preveni crăparea. După recoltare, se lasă la uscat câteva săptămâni, apoi se îmoaie în apă pentru a deveni mai flexibile.
Pregătirea materialelor
Odată ce nuielele sunt pregătite, se curăță de coajă (în funcție de tipul de împletitură dorit) și se sortează după grosime. Nuielele mai groase vor fi folosite pentru structura de bază, iar cele subțiri pentru împletire.
Construirea bazei coșului
- Se aleg 6-8 nuiele groase, care vor forma osatura de bază.
- Se creează un model de cruce, întrăgând nuielele unele prin altele.
- Se fixează baza prin împletirea primelor rânduri cu nuiele mai subțiri, pentru a stabiliza structura.
Împletirea pereților coșului
- Se adaugă mai multe nuiele verticale, numite „stave”, care vor forma scheletul coșului.
- Se începe împletirea cu nuiele mai subțiri, trecând alternativ pe sub și pe deasupra fiecărei nuiele verticale.
- Se strâng bine rândurile, pentru a asigura rezistența coșului.
- Se continuă până se atinge înălțimea dorită.
Finisarea coșului
După ce pereții coșului sunt gata:
- Marginile se împletesc și se întăresc, astfel încât să nu se destrame.
- Se adaugă un mâner, dacă este necesar, dintr-o nuia mai groasă, bine fixată la capete.
- Se netezește suprafața coșului cu un cuțit sau șmirghel fin pentru un aspect plăcut.
Tratarea și conservarea
Pentru a crește durata de viață a coșului, acesta poate fi:
- Tratat cu ulei de in sau lac natural pentru protecție.
- Afumat ușor pentru un aspect mai închis și o mai bună rezistență.
- Lăsat natural, dacă se dorește un aspect rustic.
Împletirea coșurilor de nuiele este un meșteșug tradițional care merită păstrat și transmis mai departe. Deși pare complicat la început, cu răbdare și practică, oricine poate învăța să facă un coș de nuiele autentic, exact cum făceau bunicii noștri. Această tehnică nu doar că oferă obiecte practice, dar și contribuie la conservarea unui meșteșug românesc valoros.