Creșterea Suinelor: Tehnici, Igienă și Analiza Caracteristicilor Morfoproductive

in Porci by
TRIMITE PRIETENILOR

Creșterea suinelor reprezintă o ramură importantă a agriculturii și zootehniei, implicând o combinație de cunoștințe despre biologie, tehnologie și management pentru obținerea unor rezultate optime. Acest articol detaliază aspecte cheie despre protecția muncii, abordarea suinelor, metodele de analiză morfologică și tehnici de selecție reproductivă.


Protecția și igiena muncii în creșterea suinelor

Protecția muncii în sectorul de creștere a suinelor este reglementată de legislația specifică și implică prevenirea accidentelor, reducerea efortului fizic și utilizarea corectă a echipamentelor de muncă. Legislația muncii, cum ar fi Legea nr. 5/1965 și Legea nr. 2/1972, subliniază importanța instruirii personalului pentru respectarea normelor de protecție.

Măsurile de siguranță includ:

  • Instruirea obligatorie a personalului, consemnată în fișe colective de instructaj.
  • Verificarea regulată a echipamentelor utilizate în manipularea suinelor.
  • Evitarea mișcărilor bruște sau agresive pentru a preveni stresarea animalelor.

Abordarea și contenția suinelor

Abordarea suinelor implică interacțiunea cu acestea într-un mod care minimizează stresul. Aceasta presupune:

  • Atenționarea prealabilă a animalului.
  • Culegerea informațiilor despre comportamentul animalului de la îngrijitor.
  • Abordarea cu blândețe, în special în cazul vierilor și scroafelor gestante.

Contenția suinelor este procesul de imobilizare a animalului pentru proceduri medicale sau tehnice. Metodele utilizate includ:

  • Utilizarea frânghiilor cu ochi de laț pentru suinele adulte.
  • Manipularea purceilor prin prinderea și ridicarea corectă pentru a evita rănirea.
  • Bastonul de contenție, folosit pentru controlul mai ușor al animalelor.

Elementele caracteristice ale procesului de creștere

Creșterea suinelor se bazează pe cunoașterea detaliată a caracteristicilor morfologice și funcționale ale acestora. Anatomia lor este împreță în trei secțiuni principale:

  • Partea anterioară (capul și membrele anterioare): dezvoltată diferit în funcție de rasă.
  • Partea mijlocie (abdomenul, spatele): regiunea care oferă carne de calitate superioară.
  • Partea posterioară (coapsele, crupa): furnizează cea mai mare cantitate de carne.

Examinarea atentă a acestor regiuni ajută la selecția indivizilor valoroși pentru reproducție.


Metode de analiză a exteriorului la suine

Analiza exteriorului suinelor implică metode somatoscopice, somatografice și somatometrice. Cele mai frecvent utilizate metode sunt:

  1. Metoda liberă de apreciere:
    • Animalul este examinat vizual pentru a identifica proporțiile și defectele corporale.
    • Folosită în lotizare, selecția pentru reproducție sau cumpărarea animalelor.
  2. Metoda punctelor:
    • Se acordă punctaje pentru fiecare regiune corporală (ex. cap, membre, trunchi).
    • Maximum 100 de puncte desemnează un reproducător ideal.
  3. Metode somatometrice:
    • Măsurarea dimensiunilor corporale (lungime, lățime, înălțime).
    • Determinarea indicilor corporali care reflectă starea de întreținere.

Tipurile morfoproductive și caracterele morfologice

Suinele sunt clasificate în funcție de tipurile morfoproductive:

  • Rase de carne: au musculatură bine dezvoltată, cum ar fi Landrace sau Piétrain.
  • Rase de grăsime: cum este Mangalița, caracterizate prin grăsime de calitate.
  • Rase mixte: exemplare echilibrate pentru carne și grăsime.

Defectele morfologice pot fi:

  • Abdomen lăsat sau tors strâmt, care afectează randamentul productiv.
  • Deformații ale membrelor (“picioare de elefant” sau “în pensă”).

Selecția și reproducția suinelor

Alegerea materialului reproductiv implică analiza caracteristicilor corporale și a indicilor de prolificitate. Selecția se bazează pe:

  • Numărul de sfârcuri la scroafe: minim 12 pentru rasele materne.
  • Examinarea testiculelor la vieri: dimensiuni normale și lipsa anomaliilor.

Se exclude de la reproducție orice animal cu defecte anatomice evidente sau probleme de sănătate.


Calitatea cărnii și evaluarea acesteia

Calitatea cărnii se evaluează pe carcasă și pe animalul viu folosind metode moderne, cum ar fi:

  • Ultrasunete pentru determinarea stratului de grăsime dorsală.
  • Metode gravimetrice pentru analiza proporțiilor musculare.

Suinele de rase ameliorate prezintă un randament superior la sacrificare, fiind preferate în sistemele intensive.


Concluzii

Creșterea suinelor este o activitate complexă care necesită cunoștințe detaliate despre comportamentul, morfologia și cerințele biologice ale acestora. Implementarea unor metode riguroase de selecție și evaluare contribuie la obținerea unor rezultate economice și productive excelente. Respectarea normelor de protecție a muncii și utilizarea tehnologiilor moderne sunt esențiale pentru succesul în această industrie.


TRIMITE PRIETENILOR