Creşterea ovinelor adulte. Ghid pentru fermieri incepatori

In activitatea de creştere a ovinelor se deosebesc o serie de activităţi specifice acestei specii. În continuare se vor prezenta activităţile mai deosebite.

Ferma de producţie specializată în creşterea ovinelor Procesul de creştere , reproducţie şi exploatare la toate categoriile de ovine se realizează în ferme cu circuit închis. Tineretul mascul destinat îngrăşării se livrează la greutatea de 12-15kg, în funcţie de rasă, unităţilor de îngrăşare. Ferma îşi asigură baza furajeră din suprafeţe proprii(păşuni, fâneţe şi arabil), completată până la nivelul necesarului, în limitele normelor de furajare în vigoare, prin procurarea din afară.

Structura efectivelor la începutul anului. Structura efectivului este determinată de: ponderea efectivului matcă de 66-72 % din total, în vederea obţinerii unui număr cât mai mare de produşi; reţinerea până la primul tuns normal a întregului efectiv de tineret femel, care reprezintă 40 % din efectivul matcă; -reforma anuală de 20-25 % la efectivul matcă şi 5-15 % la tineretul femel de înlocuire; -livrarea tineretului mascul destinat îngrăşării către unităţile de profil, la greutatea medie de 12 kg/cap.

Necesarul de furaje

Pentru asigurarea necesarului de furaje, ferma trebuie să aibă suprafeţe proprii de teren agricol (arabil + păşuni şi fâneţe). Resursele furajere, până la acoperirea integrală a necesarului, se completează prin contractarea de suprafeţe cu ferme de alt profil, atât în vederea păşunatului miriştilor de păioase, porumbişti, lucerniere vechi, suprafeţe de legume etc, cât şi pentru asigurarea furajelor – producţie secundară (coceni, paie, vreji).

Dotarea materială a fermei

Adăposturile. Saivanele sunt construcţii simple, de formă dreptunghiulară cu o suprafaţă acoperită de 1530 m2 spaţiu închis şi 380 m2 sub copertină. Spaţiul închis cu pereţi se foloseşte pentru fătări şi pe timp nefavorabil, iar spaţiul de sub copertină, pentru furajarea ovinelor, în care scop latura mare interioară este prevăzută cu iesle. Dotarea fermei mai cuprinde: sediul fermei; filtrul sanitar-veterinar şi crematoriu sau puţ sec; punct de însămânţări artificiale şi tratamente etc; punct de îmbăiere a ovinelor; magazie pentru furaje şi materiale; platforme de siloz în imediata vecinătate a fermei; bucătăria furajeră; stâna de vară sau strunga de muls.

Asigurarea cu apă potabilă. în fermă se amenajează puţ forat, care să asigure un debit zilnic minimum de 10 mc apă pentru adăpat şi celelalte utilităţi. Adăparea se face la jgheaburi amplasate în saivane. La păşune, adăpatul se face, de asemenea, din jgheaburi, amplasate în zone uşor accesibile. In zonele de deal şi de munte puţul forat poate fi înlocuit prin captare de izvoare, apa asigurându-se prin cădere liberă. Sursele de apă trebuie să asigure cantităţile pe zi şi an, pe cap de animal.

Întreţinerea berbecuţilor de reproducţie

În vederea realizării montei la ovine o importanţă deosebită se acordă atât pentru întreţinerea oilor cât mai ales pentru întreţinerea şi îngrijirea berbecuţilor. Oile – în vederea pregătirii pentru montă, primesc o furajare bogată în fânuri, grosiere, suculente, masă verde pentru ca în perioada montei să aibă o bună stare de întreţinere şi sănătate. Se asigură necesarul de sare (bulgări pentru lins) şi apa la discreţie. În perioada montei, oile depistate în călduri sunt separate şi păşunate separat pe parcuri în aproprierea stânei (gospodăriei). Pentru montă, oile se grupează câte 20-30 oi pentru un berbec tânăr şi 30-40 oi pentru un berbec adult. Când numărul de fătări pe an creşte de 2 ori / an sau de 3 ori / 2 ani regimul de hrană este special, când se urmăreşte obţinerea unui procent mare de fecunditate (fătări duble, triple) se practică monta repetată.

Berbecii în perioada de montă primesc furaje bogate în proteine, săruri minerale, vitamine. Regimul de montă la berbeci este de 2-3monte / zi şi dacă este folosit raţional poate fi folosit ca reproducător 5-6 ani. Introduşi în turmă berbecii de reproducţie se folosesc prin rotaţie 4 zile activitate şi 4 zile repaus. Alimentaţia berbecuţilor în perioada de montă este în special de: 2-4 ouă crude, 1-2 kg lapte smântânit, 1,5 – 2,0 kg concentrate, făină de carne şi faină de oase, morcov, faină de lucerna etc. raţiile sunt stabilite în funcţie de programul de montă.

Gestaţia şi fătarea la ovine

Gestaţia la ovine durează 150 zile (140-160). În lunile a-II-a şi a-III-a de gestaţie nivelul de furajare poate fi redus cu cca. 30% faţă de perioada anterioară. În cazul unor păşuni slabe se asigură şi cca. 5 kg / luna / concentrate (vara) şi fânuri suculente grosiere şi concentrate (300 g/ zi / cap) iarna. În perioada a doua de gestaţie, se asigură îngrijire şi furajare deosebită necesară pentru creşterea fătului. Oile sunt supravegheate permanent, se evită supra aglomerarea, înghesuirea, ieşirea din padocuri şi din adăposturi. Înainte de fătare se execută tunderea oilor în jurul ugerului pe coadă şi în jurul cozii, pentru asigurarea igienei suptului şi mulsului. Pentru fatări se pregătesc adăposturile şi se realizează un compartiment pentru maternitate şi mieii de 0-30 zile . Boxele individuale de fătare trebuie să fie de l,2m/0,6-0,8 m , iar pentru oaie şi miel o suprafaţă de l,6m2.

Îngrijirea şi înţărcarea mielor

După fătare se fac o serie de lucrări specifice: curăţirea mucozităţilor de pe nări şi bot, tăierea ombilicului la 4-5 cm de abdomen, tamponarea cu tinctură de iod. Apoi mieii sunt ajutaţi să sugă obligatoriu la 3-4 ore după fătare. Pentru mieii de 8-10 zile, se amenajează un loc de furajare unde li se administrează concentrate, combinate (făinuri) şi fân de lucerna foarte bun. În cazul unor orfani sau gemeni sau când oaia nu are lapte mieii sunt „aplecaţi” daţi la oi doici, fătate aproximativ în acelaşi timp sau dacă nu sunt astfel de posibilităţi, mieii sunt alimentaţi artificial cu lapte de vaca. Perioada mielului crud este de 0-7 zile, apoi mielul mijlociu 7-30 zile şi miel zburat 30-65 zile. Înţărcarea se face treptat timp de 4-5 zile, prin izolarea lor de mame, mai ales noaptea, iar dimineaţa oile se mulg. Apoi mieii se lasă cu mamele câteva ore ziua, iar seara se mulg. Nu se recomandă înţărcarea bruscă, deoarece mieii slăbesc, se pot îmbolnăvi, sau pot muri.

Mulsul şi întreţinerea oilor în perioada de lactaţie

Realizarea mulsului oilor, trebuie făcută cu condiţii de igienă şi sanitar veterinare deosebite. Este important atât pentru igiena animalelor cât şi pentru igiena laptelui. Perioada de muls este de 90-120 zile şi se întrerupe obligatoriu cu minimum 20 ~30 de zile înaintea montei. Mulsul oilor se face la început de 3 ori / zi, apoi la mijlocul sezonului de 2 ori / zi iar cu 2 săptămâni înaintea terminării perioadei de muls numai o dată / zi (de regulă dimineaţa). Iarna oile pot fi lăsate în afara acoperişului dar în perioadele foarte geroase cu viscol trebuie adăpostite. Frigul uscat nu este dăunător, dar ploile şi zăpada nu trebuie să intre în lână. In activitatea de îngrijire, oile se grupează în categorii după producţie, calitate, sex şi vârstă. Berbecii de reproducţie se ţin în turme de maximum 400 capete. Turmele formate, trebuie (este recomandabil) să nu fie schimbate decât în toamnă.

Păşunatul oilor

Păşunea constituie cel mai valoros şi ieftin mod de hrănire a ovinelor. In România păşunatul durează cca. 7-8 luni, iar uneori şi în timpul iernii. Trecerea oilor în regim de păşunat se face treptat printr-o pregătire de 7-10 zile. Adăpatul vara se face de 2-4 ori / zi în funcţie de anotimp. Necesarul de păşune se calculează în funcţie de consumul de iarbă care este de 6-8 kg / zi / oaie. Pe păşunile artificiale se repartizează 20 oi / ha, iar pe păşune naturală 6-8 oi / ha. Stânele trebuie bine organizate şi dotate cu un inventar specific (iesle, jgheaburi, suporturi pentru sare, furci, lopeţi, foarfece, găleţi de apă, de muls, bidoane de lapte, medicamente, etc,) In zona stanii trebuie să existe umbra naturală ori să se facă umbrare. Locul taberei trebuie schimbat săptămânal.

Tunderea oilor

Oile în ţară noastră se tund de regulă o dată pe an în perioada 15 mai – 10 iunie. Înainte de tundere oile nu se hrănesc şi adapă 12-14 ore, iar berbecii 24 ore pentru a evita accidentele provocate de încărcarea tubului digestiv. Tunsul oilor se începe cu lâna din partea dinaintea picioarelor dinapoi, apoi picioarelor dinainte şi se continuă cu abdomenul, părţile laterale şi spatele. Lână întreagă de pe corpul oii se numeşte cojoc, iar lână groasă de la extremităţile picioarelor- codină. Tunderea oilor bolnave se face separat iar lână se notează cu etichete speciale. Locul unde s-au tuns aceste oi se dezinfectează. Tunderea se poate face şi mecanic, când productivitatea este mai mare de 3-4 ori, iar tunderea este mai uniformă şi cantitatea de lână obţinută este mai mare cu 200-300 g / oaie. După tuns, oile sunt sensibile la răceli, de aceea ele se vor reţine şi păşuna în apropierea stânei.

Întreţinerea mieilor

În prima perioadă mieii trebuie feriţi de frig şi de umezeală, ţinuţi în adăposturi calde (8-10°C), feriţi de curenţi de aer, pe aşternut uscat. După 10-15 zile mieii încep să consume furaje iar treptat sunt hrăniţi cu furaje bogate în proteine sau minerale, vitamine. La păşune, mieii sunt scoşi împreună cu mamele şi se face de regulă dimineaţa mai târziu după ce mieii au primit tainul şi s-a ridicat roua. Mieii încep să bea apă după 3-4 săptămâni, dar apa nu trebuie să fie foarte rece. De la vârsta de 15 zile mieii pot fi crescuţi şi separaţi de mame şi daţi la mame numai în momentul alăptării. După înţărcare mieii sunt grupaţi în turme pe categorii (clase) de bonitare, la mieluţe elită şi clasele I, II, III, iar la berbecuţii la elită şi clasele I şi II. Berbecuţii clasa a IlI-a reprezintă mieii declasaţi, care urmează a fi crescuţi şi îngrăşaţi (batali). O turmă de miei cuprinde 500-600 capete.