Combaterea agentilor patogeni

Combaterea agentilor patogeni, plante cu efect insecticid

in Legume by
TRIMITE PRIETENILOR

Conform lui Monah si Avram (1989), citați de Toncea (2002), pe glob cresc peste 1450 de plante cu efect insecticid, din care numai aproximativ 50 sunt folositoare. În ceea ce privește țara noastră, prea putine din cele 200 de specii creditate cu această acțiune au fost sau sunt întrebuințate efectiv în acest scop și încă mai puține studiate din acest punct de vedere.

Urzica vie (Urtica dioica)

Acțiunea: stimulează creșterea plantelor, frânează atacul unor insecte, combate afidele și paianjănii.

Se întrebuințează ca purin semifermentat: se diluează de 50 de ori, se agită circular timp de 20 minute, schimbând din când în când sensul rotației, apoi se tratează plantele pentru întărirea sistemului lor imunitar și împotriva atacului afidelor și acarienilor (Tetranychus urticae), înaintea formării frunzelor și florilor (Fălticeanu, 2006).

Feriga (Dryopteris filix-mas)

Întrebuințarea: purinul de frunze și decoctul, nediluate, se folosesc împotriva melcilor fără cochilie (ori de câte ori este nevoie). De asemenea, acest preparat, diluat cu apă de 10 ori, se folosește pentru tratamentele târzii de primăvară împotriva afidelor. Au fost semnalate și efecte antibacteriene, rezultate promițătoare fiind în cazul arsurilor cartofului și fasolei (Pseudomonas solonacearum, Xanthomonas campestris pv. phaseoli).

Pelinul (Artemisia absinthium)

Întrebuințare:

a) Purinurile se folosesc nediluate, prin aplicare directă pe plante, primăvara sau ori de câte ori este nevoie, în funcție de evoluția dăunătorilor, împotriva furnicilor, omizilor, păduchilor (Fălticeanu, 2006).

b) Extractul la rece se diluează de două ori și se tratează solonaceele împotriva larvelor gândacului din Colorado.

c) Decoctul se folosește nediluat împotriva muștei verzei (Delia brasicacae).

Vetricea (Tanacetum vulgare)

Se folosește ca infuzie nediluată, ori de câte ori este nevoie împotriva furnicilor, afidelor, puricilor și a altor insecte.

Decoctul se folosește, de asemenea nediluat, în perioada de zbor a muștei verzei.

Leurda (Allium sativum)

Întrebuințare: infuzia de leurdă se folosește nediluată, prin stropirea repetată a plantelor la intervale de 3 zile, împotriva afidelor și acarienilor. Purinul se folosește, de asemenea, nediluat împotriva muștei morcovului (Psilla rosae), însă numai în perioada a acesteia.

Usturoiul (Allium sativum)

Se poate utiliza în tratamentul acarienilor și, de asemenea, se pot face tratamente la semințe. Biopreparatele se pot utiliza pentru stropirea unor composturi, iar usturoiul ca atare, eventual cultivat în benzi, are efect nematocid (Meloidogyne sp.) și alungă șobolanii de câmp.

Piretrul (Chrysanthemum cinerariaefolium, Pyrethrum cinerariaefolium)

Piretrul este o crizantemă sălbatică, raspândită mai mult in Kenya (80% din producția mondială), Guatemala, Iran, Ecuador, Egipt. În prezent se cultivată pe terenurile fertile și bogate în calciu din Drobogea și Câmpia Română (Păun, 1995, citat de Toncea, 2002).

Acțiune: piretrină este un insecticid de contact, cu efect paralizant și spectru larg de acțiune. Marele avantaj din punct de vedere ecologic este descompunerea totală în compuși inofensivi la numai 48 de ore de la aplicare (Bălășcuță, 1999).

Întrebuințarea: eficacitatea piretrinelor privește un număr mare de insecte și acarieni cu corpul moale sau când sunt în stare de larvară.

Extractul din flori de piretru se folosește sub formă de soluție în concentrație de  0.1%, împotriva afidelor, gândacului din Colorado și musculiței albe (tabelul 1).

Infuzia de piretru este bine să se folosească nediluată. Nu se recomandă amestecul de piretrină cu produse alcaline (zeamă bordoleză).

Tabelul 1

Spectrul de combatere a speciei Chrysanthemum cinerariafolium (după Grainge, 1987, citat de Toncea, 2002)

Denumirea stiințificăDenumirea popularăDenumirea științificăDenumirea populară
Leptinotarsa decemlineatagândacul din ColoradoAcyrthosiphon pisumpăduchele verde al mazării
Mamestra brasicacaebuha verzeiPieris brassicaefluturele alb al verzei
Pieris rapaefluturele mic al verzeiTrialeurodes vaporariorummusculița albă
Gnorimoschema lycopersicellamolia tomatelorr

Rotenona (Derris sp.)

Rotenona se adresează unui număr mare de afide, nematozi și insecte, cu atât mai vulnerabile cu cât capacitatea lor de ingestie este mai mare (larvele). Toxicitatea pentru animalele cu sânge cald este nulă, dar pentru celelalte este letală.

Mod de preparare: decoct de rădăcini proaspete sau uscate, măcinate.

Întrebuințare: se folosește sub formă de soluție 0.01% sau sub formă de praf, prin stropirea sau prăfuirea plantelor atacate, pe rouă (Bălăscuță, 1999). Se poate folosi în amestec piretrina.

Gliricidia (Gliricida sepium)

Acțiune: erbicidă, repelentă, paraziticidă, rodenticidă.

Întrebuințare: ca decoct sub formă de momeli din scoarță amestecată cu grâu, lăsate din loc în loc pe câmp sau puse în depozite, în câteva zile omoară rozătoarele (Erven,1999).

Se poate folosi ca erbicid împotriva pirului sau în combaterea eroziunii solului.

Neem (Azadirachata indica)

Acțiune: repelent, perturbator hormonal (blochează procesul de metamorfoză larvară), nematocid și antimicotic.

Întrebuințare: ca decoct și tinctură de semințe, purin de frunze, făină rezultată din turtele rămase în urma extracției uleiului din semințe. Din semințele acestei plante se extrage azadirachtina, care este substanța activă din NeemAzal T/S.

Preparatele îndepartează sau distrug ouăle, larvele și adulții a peste 200 specii de dăunători de câmp sau depozit fasolei, tomatelor dar și plantelor de câmp, din cele mai diverse clase: nematozi, furnici, ploșnițe, lăcuste etc. Uleiul de neem este folosit în combaterea unor boli criptogamice (Fusarium sp.), iar turtele măcinate au efect nematocid (Munteanu, 2012).

Quassia (Quassia amara)

Acțiune: substanțele active din acest preparat acționează ca insecticid de contact și ingestie, dar mai lent decât piretrina.

Modul de preparare: decoct de 100-150 g așchii la 10 l apă. Materialul după extracție se usucă și se pot face astfel 2-3 extracții. Decoctul de quassia poate fi îmbunătățit prin adăugarea unei cantități egale dintr-o soluție de săpun de potasiu în concentrație de 1-2.5% (Bălășcuță, 1999).

Se folosește pentru combaterea multor dăunatori: afide, muște, păduchele cenușiu, etc.


TRIMITE PRIETENILOR

Ultimile din

Navigheaza SUS