Cenușa, făina de dolomit și varul fac în principiu același lucru. Ridică pH-ul unui sol acid. Dar o fac în ritm diferit, cu efecte diferite asupra plantelor. Pe turbă neagră aceste diferențe contează și mai mult.
Ce este fiecare
Cenușa de lemn este un amestec de săruri minerale care rămân după ardere. Conține mult potasiu, calciu, puțin fosfor și microelemente. Nu are azot, acesta se pierde la ardere. Reacția este alcalină, de aici efectul de dezacidificare.
Făina de dolomit este piatră dolomitică măcinată. Conține carbonat de calciu și carbonat de magneziu. Aduce în sol calciu și magneziu și reduce aciditatea. Se dizolvă lent, deci lucrează pe termen mai lung.
Varul agricol obișnuit este piatră de var măcinată, adică carbonat de calciu. Există și var nestins și var stins, mult mai caustice. Aceste forme reacționează repede, încălzesc local solul și pot arde rădăcinile și materia organică dacă se exagerează.
Cum acționează în sol
Cenușa se dizolvă repede la umezeală. O parte intră în soluția solului și este disponibilă imediat pentru plante. O parte se leagă de particulele de sol. Pe lângă faptul că neutralizează parțial aciditatea, cenușa funcționează și ca îngrășământ cu potasiu și calciu. Efectul de dezacidificare nu este foarte puternic, dar apare repede.
Făina de dolomit reacționează încet cu acizii din sol. Pe măsură ce se dizolvă, neutralizează protonii acizi și ridică pH-ul. Calciul și magneziul intră treptat în circuit. Efectul nu îl vezi într-o lună, ci în unul până la trei ani, în funcție de doză și de umiditate. De aceea este văzută ca o corecție de fond a solului, nu ca un „șoc”.
Varul pe bază de carbonat de calciu are un comportament asemănător cu dolomitul, dar aduce aproape doar calciu. Formele reactive, var nestins și var stins, se combină rapid cu apa, degajă căldură, distrug parțial microflora și pot arde rădăcinile. Ridică pH-ul brusc și mult, dacă doza este mare.
Avantaje și limite
Cenușa are avantajul că îți aduce și îngrășăminte, nu doar „antiacid”. Potasiul este foarte valoros pentru cartofi, roșii, dovlecei, pomi. Calciul întărește țesuturile. Pentru turbă neagră, care este săracă în minerale, asta ajută mult. Dezavantajul este că, dacă o pui în cantități mari an de an, poți duce pH-ul prea sus și poți crea carențe de fier, bor sau mangan. Un alt minus este că nu poți amesteca cenușa cu îngrășăminte azotate sau cu gunoi proaspăt, altfel pierzi azot prin degajare de amoniac.
Făina de dolomit are avantajul unui efect stabil și previzibil. Corectează aciditatea pe termen lung și aduce magneziu, de care multe soluri acide duc lipsă. Magneziul este element central în clorofilă, fără el frunzele se îngălbenesc. Pe turbă neagră, unde structura este deja afânată, dolomitul nu are nici efectul negativ pe care îl poate avea aratul adânc pe un cernoziom. Dezavantajul principal este că reacționează încet. Dacă vrei efect „de primăvară”, nu îl obții doar cu dolomit pus cu o lună înainte de semănat. De asemenea, dacă exagerezi cu doza, riști să treci brusc de la foarte acid la prea alcalin în câțiva ani, cu blocaje de microelemente.
Varul agricol simplu (carbonat de calciu) este eficient la ridicarea pH-ului, dar nu aduce magneziu. Pe turbă, asta nu este ideal, pentru că turba este săracă în aproape tot. Formele caustice de var se folosesc doar în situații speciale, de exemplu pentru dezinfecția curților, a gunoiului sau în soluri foarte reci și grele unde vrei și o structurare. În straturi de legume cu turbă neagră, varul nestins sau stins este riscant. Poate distruge o parte din humus, poate arde rădăcini și poate „omorî” solul pentru câțiva ani, dacă doza este mare și nu este bine încorporat.
Primăvara sau toamna
Cenușa poți să o folosești atât toamna, cât și primăvara, cu condiția să respecți doze moderate și să nu o amesteci direct cu îngrășăminte azotate. Pe turba neagră, o aplicare primăvara, cu încorporare ușoară, poate fi chiar utilă, pentru că aduce potasiu rapid disponibil. Este bine să limitezi doza la aproximativ un pumn plin pe metru pătrat și să completezi, dacă vrei, în toamnă, nu să torni totul dintr-o dată.
Făina de dolomit se potrivește mai bine pentru toamnă sau pentru perioada de la sfârșit de vară. Solul este încă cald, microorganismele lucrează, reacțiile merg mai repede. Până în primăvara următoare, o parte bună din dolomit intră deja în reacție și ridică pH-ul. Pentru soluri foarte acide, poți împărți doza. O parte în toamna aceasta, restul după doi, trei ani, în funcție de cum evoluează plantele și, ideal, în funcție de o măsurătoare de pH.
Varul agricol fin măcinat este tot mai sigur de aplicat toamna pe straturi goale. Are timp să reacționeze și să se omogenizeze în profil. Nu este bine să îl pui primăvara, cu puțin timp înainte de semănat, mai ales în doze mari. Varul nestins și varul stins nu se recomandă deloc direct în straturile de legume cu turbă, mai ales dacă nu ai experiență și analize de sol.
Particularități pentru straturi cu turbă neagră
Turbă neagră înseamnă multă materie organică, pH de obicei foarte acid și puține elemente minerale. Aici plantele suferă atât de la aciditate, cât și de la lipsa de calciu, magneziu, potasiu și microelemente. În același timp, o corecție prea agresivă poate „rupe” echilibrul și poate bloca multe elemente.
În practică, pe un astfel de strat, poți lucra așa. Baza corecției o faci cu făină de dolomit. Asta îți ridică pH-ul într-un ritm controlat și îți aduce calciu și magneziu. Pe lângă dolomit, folosești cenușa ca sursă de potasiu și ca ajutor suplimentar la dezacidificare, dar în doze moderate, răspândită uniform și încorporată ușor. Varul, mai ales cel caustic, îl lași la o parte pentru aceste straturi sau îl folosești doar punctual, în cantități mici, dacă un specialist îți recomandă asta după o analiză clară.
Este important să nu folosești în același an doze mari din toate trei. De exemplu, nu are sens să pui mult dolomit și multă cenușă și încă și var în același sezon. Riști să duci pH-ul prea sus. Pe turbă, asta se vede repede prin frunze galbene, nervuri verzi și plante care par „flămânde”, deși ai pus îngrășăminte. Asta înseamnă carențe de fier, bor sau mangan, adică elemente blocate în sol prea alcalin.
În soluri de acest tip, combinația dolomit de bază toamna, completat cu puțină cenușă primăvara, este de obicei mai sigură și mai logică decât varul clasic. Iar corecția pH-ului nu trebuie văzută ca o acțiune de un an, ci ca un proces în trepte, pe doi trei ani, cu observație și ajustare.
