Un răsad bun nu începe cu semința. Începe cu pământul. Dacă substratul este greșit, răsadurile vor fi subțiri, se vor îmbolnăvi ușor sau vor crește încet, indiferent cât de bune sunt semințele. De aceea grădinarii cu experiență se uită mai întâi la solul în care vor semăna.
Un pământ bun pentru răsaduri trebuie să fie afânat, să rețină apă fără să băltească, să aibă reacție neutră și să conțină elemente nutritive accesibile plantelor. De asemenea, este important să existe o microfloră benefică, care ajută rădăcinile să se dezvolte.
În magazine există multe tipuri de substrat pentru răsaduri, însă majoritatea au aceeași bază: turbă neutralizată, amestecată cu materiale de afânare și fertilizanți minerali.
Turba este foarte poroasă și aerată. În plus, conține compuși fenolici care inhibă dezvoltarea unor boli ale rădăcinilor. Din acest motiv este potrivită pentru etapa inițială a răsadurilor, înainte de repicare.
Problema este că turba singură nu are suficiente elemente nutritive pentru plantele care cresc mai mult timp în același recipient. În acest caz, hrănirea trebuie făcută ulterior prin fertilizare, ceea ce nu este întotdeauna eficient.
De aceea mulți grădinari preferă să îmbunătățească din start substratul de turbă cu materiale organice, minerale și afânători de sol.
Îngrășăminte organice care îmbogățesc substratul
Cele mai utile completări sunt îngrășămintele organice bine descompuse: compost matur, humus de grajd, biohumus sau sapropel.
Acestea nu acționează rapid, dar tocmai acesta este avantajul lor. Substanțele nutritive sunt eliberate treptat, pe măsură ce materia organică se descompune în sol. Plantele primesc astfel hrană constant, fără șocuri.
Compostul și humusul sunt cele mai accesibile variante. Se obțin din resturi vegetale și din gunoi de grajd descompus. Este important ca aceste materiale să fie complet maturate. Compostul crud sau gunoiul insuficient descompus pot arde rădăcinile tinere.
Pentru a accelera procesul de compostare, grădinarii mențin compostul ușor umed și folosesc preparate biologice care stimulează activitatea microorganismelor.
Un fertilizant organic foarte valoros este biohumusul, cunoscut și sub numele de vermicompost. Este produs de râmele de compost care transformă resturile organice într-un substrat foarte bogat. Biohumusul conține macro și microelemente, hormoni naturali de creștere, enzime și microorganisme benefice. Adăugarea lui îmbunătățește structura solului și stimulează procesele biologice din substrat.
O altă sursă interesantă de nutrienți este sapropelul. Acesta se formează pe fundul lacurilor din resturi de plante și organisme acvatice. Este bogat în minerale, aminoacizi și substanțe humice care stimulează creșterea plantelor.
Dacă aceste materiale provin din gospodărie, este recomandat să fie dezinfectate înainte de utilizare. Se pot încălzi în cuptor la 90–100°C timp de aproximativ 20–30 de minute sau în cuptorul cu microunde aproximativ 15 minute. Astfel se elimină larvele de insecte, sporii patogeni și semințele de buruieni.
Cantitatea de materie organică depinde de modul de cultivare a răsadurilor. Dacă răsadurile vor fi repicate ulterior, este suficient să se adauge aproximativ 20% biohumus sau aproximativ 30% compost în substratul de turbă.
Dacă plantele vor crește direct în recipiente individuale până la plantare, proporția de materie organică poate ajunge la 35–40%.
Se pot combina mai multe tipuri de îngrășăminte organice. De exemplu, un amestec de 10% sapropel și 20% compost sau humus funcționează foarte bine. Răsadurile de plante din familia dovleceilor reacționează deosebit de bine la astfel de amestecuri.
Îngrășăminte minerale și bacteriene
În multe substraturi comerciale există deja fertilizanți minerali. Producătorii indică de obicei pe ambalaj conținutul de macro și microelemente.
Dacă substratul conține puține elemente nutritive sau dacă se folosește turbă pură ori substrat de cocos, este util să se adauge un fertilizant mineral cu eliberare lentă. Acesta furnizează nutrienți pe parcursul mai multor luni.
Exemple de fertilizanți utilizați frecvent sunt complexele granulare cu eliberare controlată, precum Osmocote, Basacote sau alte amestecuri universale pentru legume.
În unele cazuri se poate folosi și cenușă de lemn. De exemplu, la răsadurile de varză cultivate într-un amestec de turbă și compost, un pahar de cenușă poate preveni apariția herniei rădăcinilor.
Pentru plante precum ardeiul, vinetele sau țelina este preferabil un fertilizant granular care eliberează elementele nutritive treptat.
Pe lângă nutrienți, un rol important îl au bacteriile benefice din sol. Aceste microorganisme transformă elementele minerale în forme accesibile plantelor.
De aceea este utilă adăugarea în substrat a unor preparate bacteriene care conțin bacterii fixatoare de azot, bacterii care mobilizează fosforul sau care eliberează potasiul din minerale.
Pentru pregătirea solului înainte de semănat se folosesc și produse biologice pe bază de bacilul fânului sau de Trichoderma. Aceste microorganisme colonizează solul și reduc riscul apariției bolilor.
Prin introducerea acestor bacterii benefice se creează o microfloră sănătoasă în substrat, iar plantele devin mai rezistente la stres și boli.
Materiale care afânează solul
Pe lângă nutrienți, pământul pentru răsaduri trebuie să fie bine aerat. Dacă substratul este prea compact, rădăcinile nu primesc suficient oxigen, iar plantele cresc greu.
Pentru afânare se folosesc materiale precum vermiculit, perlit, diatomit, zeolit sau nisip.
Vermiculitul este un mineral stratificat care, prin încălzire, se transformă într-un material foarte poros și ușor. Are o capacitate de absorbție extraordinară: poate reține de până la cinci ori greutatea sa în apă. În același timp, el eliberează treptat apa și nutrienții către rădăcini. Astfel, plantele trebuie udate mai rar și suferă mai puțin de fluctuațiile de umiditate.
Perlitul agricol este obținut dintr-o rocă vulcanică mărunțită și tratată termic. Și acesta reține apă și îmbunătățește structura solului. În plus, are o conductivitate termică scăzută, ceea ce ajută la protejarea rădăcinilor de supraîncălzire.
Trebuie însă avut grijă la manipularea perlitului uscat. Materialul produce mult praf fin care poate ajunge în plămâni. De aceea este recomandat să fie umezit înainte de utilizare și să se lucreze cu mască de protecție.
Diatomitul este unul dintre cele mai eficiente materiale pentru îmbunătățirea solului. Se formează din depuneri de alge microscopice și are o porozitate foarte mare. Reține apă, îmbunătățește structura substratului și inhibă dezvoltarea microorganismelor patogene.
În plus, conține o cantitate mare de siliciu amorf, care este ușor absorbit de plante. Siliciul întărește țesuturile vegetale, crește rezistența la stres și stimulează fotosinteza.
Zeolitul are proprietăți similare. Este un mineral care poate absorbi și elibera treptat elemente nutritive. La alegerea lui este important să fie zeolit vulcanic. Zeolitul oceanic se transformă într-o masă argiloasă și nu este potrivit pentru afânarea solului.
Nisipul poate fi folosit de asemenea pentru a crește permeabilitatea substratului. Cel mai potrivit este nisipul de râu cu granulație mare. Nisipul de carieră conține adesea argilă și praf, care pot afecta dezvoltarea rădăcinilor.
În general, proporția de materiale de afânare este de aproximativ 15–20% din volumul substratului. Dacă răsadurile sunt cultivate în tăvi sau recipiente mici, unde solul se usucă mai repede, proporția poate crește până la 25–30%.
Se pot combina mai multe materiale. De exemplu, nisip cu vermiculit sau perlit cu diatomit.
Un amestec simplu și eficient
În practică, mulți grădinari folosesc o formulă simplă: substrat de turbă ca bază, 30–40% compost sau biohumus și aproximativ 20% material de afânare, precum vermiculit sau perlit.
Un astfel de amestec reține apă, este aerat și oferă plantelor nutrienți suficienți pentru primele etape de dezvoltare.
Iar când rădăcinile au spațiu, aer și hrană, răsadurile cresc exact așa cum își dorește orice grădinar: scurte, groase și sănătoase.
