Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale acum în arest, s-a ales cu un nou dosar penal. De această dată, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) îl acuză că ar fi solicitat unui bărbat să caute și să dezactiveze dispozitivele de supraveghere tehnică amplasate.
Procurorii au documentat că în septembrie 2026, o lună după ce au efectuat o percheziție la imobilul din Mogoșoaia și au instalat mijloace de supraveghere, Georgescu ar fi contactat un bărbat în vârstă de 35 de ani cu o misiune specifică: să scaneze casa și să găsească microfoanele sau camerele de înregistrare folosite de justiție. Rezultatul? Scanarea s-a executat, dar instalațiile nu au fost deteriorate din motive care, oficial, nu depindeau de voința celor doi suspecți. Cu alte cuvinte, operațiunea a eșuat din cauze externe.
Acuzațiile sunt grave: instigare la operații ilegale cu dispozitive informatice, tentativă de alterare a integrității datelor și perturbarea funcționării sistemelor folosite de organele de aplicare a legii. George Simion, liderul AUR, a reacționat rapid pe Facebook, cu un mesaj care sugerează că apărarea unei persoane investigate împotriva supravegherii în propria casă ar fi devenit ilegală. „Nu mai ai voie nici să te aperi de a fi ascultat în propria casă”, a scris Simion, framing-ul fiind unul familiar: sistemul se răzbună pe cine nu se pliază.
Ce înseamnă concret acuzația? DIICOT susține că Georgescu, cunoscând că casa sa era sub supraveghere tehnică, a încercat deliberat să anuleze dovezile sau să întrerupă urmărirea. Este un pas mai departe decât a niega acuzațiile sau a se apăra în instanță—este o presupusă încercare de a compromite investigația din interior. Legea românească prevede pedepse destul de aspre pentru acest tip de infracțiuni, care nu se limitează la alterarea dispozitivelor în sine, ci cuprind și actul de instigare, de a pune pe altcineva să facă treaba.
Contextul mai larg amplifica gravitatea acestui caz. Călin Georgescu nu este o figură minusculă în sistemul politic recent. El a candidat la alegerile prezidențiale din 2024 și a generat o mișcare și o susținere care l-a propulsat în fața multor oameni influenți. Faptul că acum este anchetat pe mai multe fronturi sugera că investigatorii suspectează nu doar acțiuni izolate, ci o structură de comportament. Contactele cu oameni care l-ar putea ajuta, capacitatea să mobilizeze resurse, conexiunile—toate acestea sunt relevante pentru procurori atunci când construiesc un caz mai amplu.
Un alt detaliu important: percheziția inițială din septembrie 2026 nu a fost aleatoare. Ea a fost executată în contextul unui alt dosar al DIICOT, ceea ce înseamnă că Georgescu era deja suspect pentru altceva. Instalarea supraveghere tehnică pe un imobil nu se face în mod gratuit sau ușor—trebuie să existe o justificare solida și o aprobare judiciară. Deci, când Georgescu ar fi încercat să găsească și să dezactiveze aceste dispozitive, el agisa cu cunoștință de fapt, știind exact ce face și de ce e necesar să o facă.
Reacția lui George Simion, deși oarecum previzibilă pentru un politician al AUR, reflectă o frânturi a unui argument mai larg. Într-adevăr, dreptul la apărare este fundamental, și orice persoană investigată are dreptul să se apere în instanță. Doar că apărarea în instanță și încercarea de a sabota investigația din umbră sunt două lucruri cu totul diferite. Simion pare să confunde, intenționat sau nu, dreptul de a nu-ți incrimina dovezile cu dreptul la o apărare loială și deschisă în fața judecătorului.
Audierile la DIICOT au continuat imediat după percheziții. Asta înseamnă că procurorii aveau destule dovezi pentru a considera că o interogare este justificată. Ordinul de percheziție domiciliară pe raza București, care a vizat doi locuri, sugerează că investigațiile se întindeau și asupra celui de 35 de ani, nu doar asupra lui Georgescu. Ambii erau suspectați, ambii fiind audiați la sediul central al DIICOT.
Până când nu apare o hotărâre judiciară, Georgescu rămâne suspect. Asta nu înseamnă culpabilitate, dar nici innocență confirmată. Justiția românească va trebui să clarifice dacă într-adevăr a dat ordinul, dacă omul l-a executat, și ce dovezi materiale stau în spatele acestor acuzații. Dovezi ale unei conexiuni înainte de data scanării? Înregistrări, mesaje, mărturii? Detaliile vor fi decisive.
Cât despre George Simion și retorica sa despre „noi invenții ale sistemului”, ea merită o analiză serioasă. AUR a construit o parte din bază electorală pe narativa unui stat care persecută adversarii. Orice nou dosar, orice noi acuzații sunt integrate în această poveste. Dar realitatea e mai complicată: un stat care urmărește penal pe cineva pentru tentativă de sabotaj al unei investigații nu fac asta pentru că are o grudă, ci pentru că legea permite o asemenea urmărire și pentru că dovezile (aparent) o susțin.
Următorii pași sunt bine definiți. DIICOT va continua investigația, va aduna mai multe dovezi dacă le consideră necesare, iar procurorii vor decide în sfârșit dacă trimit dosarul la instanță sau dacă clasează. Judecătoria sau curtea vor avea atunci sarcina de a pronunța o hotărâre bazată pe fapte și pe dovezi, nu pe retorica politică din afară. Până atunci, acest caz va rămâne unul dintre semnele intersecției dintre politică și justiție penală în România—o intersecție care, pe cât de importantă, pe atât de sensibilă și plină de riscuri.