Traian Băsescu a lansat o critică tranșantă la adresa modului în care România se poziționează în relația cu Statele Unite, denunțând o abordare pe care o descrie drept „politica prostului care a plătit sute de mii de dolari ca să treacă pe la Mar-a-Lago”.
Băsescu a explicitat ce înțelege prin această caracterizare. România, potrivit acestuia, nu a avut o politică reală față de Statele Unite din 2004 până în prezent. În schimb, ceea ce au făcut clasa politică și anumite entități private a fost să cheltuiască sume importante doar pentru a se putea prezenta lângă Trump, a face fotografii și a angaja firme de lobby ca substitute pentru Ministerul de Externe. Cu alte cuvinte, o risipă de resurse pentru gesturi simbolice în loc de construire a unei relații instituționale durabile.
Ceea ce face observația lui Băsescu deosebit de relevantă este că ea dezvăluie un gol diplomatic real. România face parte din NATO și din Uniunea Europeană, două alianțe care cer o poziție clar definită și o strategie lungă de termen. Statele Unite sunt partenerul strategic principal pentru ambele, dar asta nu înseamnă că politica unui stat mic trebuie să se rezume la încercări de a plăcea unui singur om — indiferent cât de important e acel om.
Ce ar trebui România să facă, pe logica lui Băsescu? Consolidarea relației cu instituțiile americane care contează pe termen lung: Congresul, structurile de apărare, mediul academic și cel economic. Camera Reprezentanților și Senatul SUA au puteri reale și continuitate; le persoane, chiar și cele în poziții de vârf, se schimbă. Construind relații solide cu legislativul american, o țară poate asigura o continuitate a suportului indiferent cine e la Casa Albă în moment dat.
Băsescu evidențiază și o confuzie frecventă în rândul politicienilor români: aluzie la ceea ce numește „abordarea de naivitate demnă de un stat al cărui guvern e format din analfabeți”. Îi referă la tendința unor oficiali de a-și schimba poziția sau prioritatea în funcție de care partid american e la putere. Dacă democrații sunt la guvernare, unii români cred că trebuie să „treacă în tabăra lor”; dacă republicanii ajung la putere, se înclină în altă parte. Asta e o abordare șubredă care risipă credibilitate și nu oferă nimic stabil.
Fostul șef de stat subliniază o distincție fundamentală: România ar trebui să-și ancoreze politica în relația cu America ca entitate de stat, nu cu o persoană sau o administrație. Parteneriatul trebuie să transcendă ciclurile politice și schimburile de putere. Această abordare protejează un stat mic împotriva volatilității politicii globale și creează o bază de calcul pe care și partenerii americani o pot înțelege și respecta.
Contextul acestor comentarii nu e întâmplător. Donald Trump a revenit la putere în ianuarie 2025, iar în rândurile politicienilor români a reapărut entuziasmul pentru accesul direct la Casa Albă. Dezbateri despre cum să fie organizate întâlniri cu Trump, cine va merge, ce cadouri vor fi aduse — toate acestea par să confirme exact ceea ce Băsescu critica. Obsesia pentru gesturi și fotografii în locul strategiei.
Opiniile lui Băsescu reprezintă o voce veterană care a experimentat negocierile cu mai multe administrații americane. În cei doi mandatele prezidențiale ai săi (2004-2014), el a construit relații instituționale cu administrația Bush și cea Obama. Lecția pe care pare să o trage este că continuitatea și soliditatea contează mai mult decât accesul episodic la o figură de vârf.
De aici se desprinde o întrebare mai largă: cât de bună este strategia României în relația cu Statele Unite? Răspunsul pe care-l sugerează Băsescu e că România pur și simplu nu are o strategie — are doar dorința de a fi observată și apreciată de Washington, fără să investească în construirea unor relații care să fie productive și reciproce pe termen lung. Și asta e o problemă mai profundă decât simpla lipsă a unor reguli de protocol diplomatic.
Implicațiile criticii lui Băsescu sunt directe pentru guvernanții actuali și viitori. Dacă România vrea cu adevărat să-și consolideze poziția în NATO și în cadrul relațiilor transatlantice, trebuie să renunțe la încercări de plăcere ușoară și să investească în diplomația profesională, în relații instituționale și în demonstrarea valorii pe care o aduce alianța. Asta nu e spectaculos, nu produce fotografii care să circule pe rețele de socializare, dar are efecte reale asupra securității și prosperity unei țări.
Răspunsul la observațiile lui Băsescu va veni din comportamentul pe care-l vor adopta oficialii români în următoarele luni. Vor continua același model de căutare a fotografiilor de la Mar-a-Lago, sau vor trece la o abordare mai profundă și mai gândită? Răspunsul nu e doar o chestiune de stil diplomatic — e o chestiune de cum va fi perceput și tratat România în următorii ani de către partenerul strategic cel mai important.