România trece prin cea mai lungă perioadă fără guvern cu puteri depline din ultimii ani. Patru luni după demiterea premierului Ilie Bolojan, instituțiile funcționează pe o structură squelettică, cu miniștri interimari la conducere.
Băsescu pune direct vina pe Nicușor Dan, acuzând că președintele încalcă obligația constituțională de a desemna prompt un nou prim-ministru. Pentru fostul șef de stat, aceasta nu e simplă întârziere administrativă – e o abatere de la norme care face cu grijă mai dificilă gestionarea unei națiuni. Mesajul e clar și tranșant: o atitudine iresponsabilă nu poate fi tolerată la cel mai înalt nivel.
Iresponsabilitatea după care caută Băsescu pe mai multe planuri. În primul rând, desemnarea unui premier nu e o decizie care se iau cu popcorn în mână. Constituția României impune ca președintele să facă asta, iar o perioadă de patru luni depășește orice limită rezonabilă. Miniștrii interimari gestionează afaceri prin inerție și protocol, fără puterea să ia decizii majore. Investiții majore se înghețe, reforme se zdrăngănesc, autoritățile locale se plâng că nu pot accesa bani. Efectul e cumulativ: fiecare zi în care nu există guvern cu plin droit e o zi în care România scade ușor în lista priorităților interne și externe.
Dar Băsescu subliniază și un procedeu care îi pare suspect la modul de lucru al lui Dan. Președintele ar fi cerut partidelor să-și expună upfront ce voturi pot aduce pentru desemnarea noului premier – o mișcare care, în viziunea lui Băsescu, încalcă spiritul constitucțional. Vorbim despre vot secret, prescris la nivel fundamental. Un președinte nu are dreptul să transforme o procedură constituțională într-o negociere deschisă cu fracțiuni parlamentare, cu numărători în față. E o diferență subtilă dar gravă între a negotia în culise și a cere rapoarte publice de forță. Băsescu amintește din experiența sa personală: atunci când e momentul să desemnezi un premier, nu îți pui condiții la discuții de tip tabel cu numere. Procedura e confidențială, votul e secret, iar rezultatul se vede după.
Asupra subiectului dacă vom vedea alegeri anticipate sau dacă un nou guvern propus va prinde rădăcini, Băsescu e mai optimist decât poate arăta. Susține că un al doilea guvern ar avea șanse mai mari de a trece, pur și simplu pentru că parlamentarii nu au chef de campanie electorală. Mai rămân aproximativ doi ani și ceva luni din mandatul curent – ceea ce face ca orice alegeri anticipate să fie cost politic enorm pentru toată lumea. Din punct de vedere electoral, starea asta de suspensie e destul de neprofitabilă pentru toți actorii implicați. Dar Băsescu ține să precizeze: totul depinde de cât de decis e președintele să meargă mai departe rapid cu desemnarea.
Când i se cere direct să propună un nume pentru funcția de premier, Băsescu refuză elegant. Spune că dacă s-ar numi pe el – mișcare de replică politică, nu serioasă – e una. Altfel, nu-și dă cu părerea. Rolul de a desemna premierul e atribuția doar a președintelui, și Băsescu nu vrea să se amestece. E o poziție prudentă dar și o critică implicită: presidintele care nu o face nu face ceea ce trebuie.
Critica din spatele acestor cuvinte e mai profundă decât pare. România se confruntă cu o problemă de ritm decisional. În momente de instabilitate politică, sistemul trebuie să funcționeze cu precizie, nu cu improvizație. Guvernul minoritar, majorități parlamentare fragile, alegeri care lasă răni – astea sunt realități. Dar dacă mecanismul constituțional de numire a guvernului se degradează în fel și chip, atunci plouă în casă. Băsescu spune asta fără să-și dea aere de predictor apocaliptic: e simplu pragmatism. Fiecare zi în plus fără guvern cu puteri depline e o zi în minus pentru țară.
Dacă privim țara în trei planuri – administrativ, politic, social – patru luni e o eternitate. Administrativ, nu se pot semna documente majore, acorda finanțări importante, iniția proiecte cu perioadă lungă de derulare. Politic, poziția României în negocierile europene e mai slabă, signal de instabilitate care nu se ignoră la Bruxelles. Social, cetățenii observă clar că instituțiile merg în neutru, iar asta crește scepticism și indiferență. Băsescu înțelege asta din experiență, iar asta e mesajul pe care încearcă să-l transmită: nu e abstractizare constituțională, e administrație de stat reală.
Referințele la nunta liberalului Alexandru Nazare sunt și ele revelante. Dacă prioritatea era guvernare – cu adevărat prioritate, nu slogan – atunci nunta dispăreau din agenda. Dar dacă președintele merge la nunți în timp ce țara n-are guvern, mesajul e clar: alte lucruri pasul înainte. Asta îi revoltă pe Băsescu. Nu pentru că nu are drept cineva să se distreze, ci pentru că e o problemă de hierarhie și urgență. Când statul clocotește, șeful statului nu se uită la mireasa în rochie, se gândește cum să stabilizeze instituțiile.
Până la urmă, Băsescu transmite o poziție mai critică decât o expunere de opinii: președintele are obligații constituționale care sunt neutru, nu negociabile. Fie le respectă, fie nu. Patru luni spun ceea ce trebuie spus. După aceea, nu e mai mult spus decât acțiune.