Un tânăr de 31 de ani din județul Arad demonstrează că agricultura românească poate fi reinventată cu idei curajoase și multă muncă. După ani petrecuți în străinătate, Ionuț Ursa s-a întors acasă și a pariat pe o cultură despre care puțini au auzit: pepenele asiatic cu gust de pară, cunoscut și sub denumirea de „pepene-ananas” sau Cucumis melo Makuva. Rezultatul? O afacere de succes, cu vânzări nu doar în România, ci și în Germania și alte țări europene.
De la Germania la Țela, Arad – drumul neașteptat spre agricultură
Originar din satul Țela, comuna Bata, Ionuț Ursa a crescut la țară, aproape de pământ și de animale. Însă, ca mulți alți tineri, a ales să plece în străinătate pentru un trai mai bun. A lucrat în construcții în Germania, dar dorul de casă și dorința de a construi ceva durabil l-au adus înapoi în România.
„Am crescut la țară cu drag de pământ, am avut și animale. Aici nu este o zonă cu tradiție pe legumicultură, dar am simțit că trebuie să fac altceva. Am renunțat la zootehnie și am încercat ceva nou”, povestește fermierul.
Cultura exotică care a cucerit Europa
Ionuț Ursa este acum la al doilea an de producție a pepenilor Makuva – un soi exotic originar din Coreea de Sud. Pepenele se remarcă prin dimensiunile mici, de 500–600 de grame, rareori ajungând la un kilogram, și prin aroma dulce, asemănată cu cea a ananasului și a perelor.
Fructul a fost rapid adoptat de comunitățile asiatice din Europa, în special în Germania, unde există cerere constantă pentru produse tradiționale și exotice.
„În România am vândut mai puțin, dar am reușit să dau pepenele cu 8–10 lei kilogramul. În Germania și alte țări europene, cererea este mult mai mare”, explică fermierul.
Investiții și profit
Pentru un hectar cultivat cu pepene Makuva, investiția se ridică la aproximativ 8.000–10.000 de lei, fără a include costul semințelor și munca familiei. În medie, o astfel de suprafață înseamnă aproape 3.000 de plante, iar recolta, dacă este bine gestionată, poate asigura un venit consistent.
În plus, avantajul acestui soi este faptul că fructele mici și dulci sunt perfecte pentru deserturi, salate de fructe sau consum proaspăt, ceea ce le face foarte atractive pe piețele externe.
De ce este pepenele-ananas un pariu câștigător?
- Cerere ridicată în Europa – comunitățile asiatice caută constant acest tip de fruct.
- Produs exotic și premium – dimensiunile mici și gustul unic îl diferențiază de pepenele clasic.
- Costuri accesibile – investiția pe hectar este comparabilă cu alte culturi, dar prețul de vânzare este mai mare.
Un model pentru tinerii fermieri români
Povestea lui Ionuț Ursa arată că succesul în agricultură nu vine doar din tradiție, ci și din curajul de a încerca ceva nou. Într-o piață în care fermierii se plâng de lipsa de sprijin, exemplul din Arad arată că inovația și deschiderea spre piețele externe pot face diferența.
„Nu a fost ușor, dar am demonstrat că se poate. Dacă iubești ceea ce faci și ești dispus să muncești, rezultatele apar”, spune fermierul.
Tehnologia de cultivare a pepenelui Makuva
Pepenele asiatic cu gust de pară, originar din Coreea de Sud, aparține speciei Cucumis melo și are o agrotehnică apropiată de pepenele galben clasic, dar cu câteva particularități legate de dimensiunea fructului și cerințele față de climă și nutriție. Cultivarea începe cu alegerea terenului potrivit. Solul trebuie să fie ușor, bine drenat, cu pH neutru spre ușor alcalin, bogat în humus. Evitarea solurilor grele și reci este esențială, pentru că rădăcina pepenelui este sensibilă la excesul de apă și se dezvoltă rapid doar în condiții aerate.
Pregătirea terenului se face din toamnă, prin arătură adâncă la 28–30 cm, urmată de nivelare și încorporarea gunoiului de grajd bine fermentat, în jur de 20–25 tone/ha. În primăvară se administrează și îngrășăminte minerale de bază, de tip complex (NPK 15:15:15 sau echivalent), în jur de 250–300 kg/ha, pentru a asigura pornirea culturii.
Semințele se seamănă numai după ce temperatura solului depășește 14–15°C constant. În România, acest lucru se întâmplă de regulă după 10–15 mai în câmp deschis, dar pentru a grăbi producția, mulți fermieri produc răsaduri în sere sau solarii, transplantându-le în câmp la vârsta de 25–30 de zile. Răsadurile se fac în cuburi nutritive sau alveole, pentru a evita stresul la transplantare, deoarece pepenele nu suportă bine deranjarea rădăcinii.
Schema de plantare recomandată este de 1,5 m între rânduri și 0,6–0,7 m între plante pe rând, rezultând aproximativ 3.000–3.500 plante/ha. În primele zile după plantare se aplică udări moderate, pentru fixarea răsadurilor. Sistemul de irigare prin picurare este de preferat, deoarece menține solul la umiditate optimă fără să favorizeze bolile. Pepenele Makuva preferă udări mai rare dar abundente, mai ales în perioada de creștere a fructului, însă trebuie evitat excesul de apă în faza de maturare, pentru a nu dilua gustul și a nu provoca crăparea fructelor.
Fertilizarea se continuă pe parcursul vegetației, în special cu azot și potasiu. În prima fază, plantele au nevoie de azot pentru creștere, însă după legare se pune accent pe potasiu și calciu, care asigură zaharurile și consistența fructelor. Fertirigarea este metoda optimă, cu aplicări săptămânale de soluții nutritive echilibrate. În medie, pe hectar se consumă 70–80 kg azot, 50–60 kg fosfor și 90–100 kg potasiu substanță activă.
Pentru formarea corectă a plantei, lăstarii se conduc similar cu pepenele galben. Se lasă 2–3 tulpini principale, iar restul se copilesc. Florile sunt predominant femele, iar polenizarea este naturală, însă în condiții protejate (solar) poate fi necesară introducerea bondarilor sau polenizare manuală.
Cultura este sensibilă la boli precum fuzarioza, mana sau făinarea, de aceea rotația este obligatorie – nu se cultivă după cucurbitacee timp de cel puțin 4 ani. Tratamentele preventive cu produse biologice sau fungicide sistemice se aplică la nevoie. Un avantaj este că fructele mici se coc mai repede decât pepenele clasic, având un ciclu de vegetație de 80–90 zile de la plantare.
Recoltarea se face eșalonat, la maturitate de consum, când fructele dezvoltă aroma specifică și coaja capătă nuanța galbenă. Greutatea medie a unui fruct este de 500–600 g, iar randamentul pe hectar poate depăși 20–25 tone în condiții bune. Fructele se manipulează atent, fiind sensibile la lovire, dar se transportă mai ușor decât pepenele clasic datorită dimensiunii reduse.
Conservarea se face la temperatură de 8–10°C și umiditate relativă de 85–90%, unde pot rezista 2–3 săptămâni fără pierderi majore de calitate.
Într-o vreme în care agricultura românească se confruntă cu provocări majore, tânărul din Arad a găsit o nișă profitabilă și a transformat-o într-o afacere cu potențial european. Pepenele-ananas nu este doar o curiozitate exotică, ci și dovada că satul românesc poate produce culturile viitorului.