Cel mai simplu mod prin care poți înmulți arbuști decorativi, arbuști fructiferi, flori lemnoase și unele pomi este butășirea. Nu ai nevoie de semințe, nu cumperi material săditor, iar plantele tinere păstrează exact trăsăturile soiului de la care le iei. De aceea butășirea este metoda preferată pentru soiuri valoroase, pentru gard viu, pentru coacăz, cătină sau hortensii. Plantele obținute din butași intră de obicei mai repede pe rod, se acomodează ușor în grădină și nu te costă nimic în afară de timp și atenție.
Metoda nu este totuși banală. Dacă tai greșit, dacă alegi momentul nepotrivit sau dacă pui butașii într-un mediu greșit, ramurile pur și simplu putrezesc fără să formeze rădăcini. Tot ce faci de la prima tăietură până la plantarea definitivă contează. Felul în care alegi lăstarul, locul exact al tăieturii, tipul de butaș, mediul de înrădăcinare, stimulentele folosite, modul de acoperire și iernare. Toate intră în rețeta unui butaș care prinde repede și devine un puiet puternic.
Primul lucru este să înțelegi ce fel de butași există. Nu tai la fel un coacăz, o hortensie și un rododendron. Butașii verzi se iau din lăstari tineri, în creștere activă, de regulă din ramuri laterale cât mai aproape de sol. Momentul optim este luna iunie, uneori mai sau început de iulie, în funcție de specie. Pentru acești butași se folosesc plante tinere, viguroase, din care alegi lăstari sănătoși, fără semne de boală sau dăunători. Tăietura se face cu un briceag sau cuțit de grădină bine ascuțit. La vârf faci un tăiș drept ca să limitezi pierderea de apă, iar la bază tai oblic, la aproximativ 45 de grade, pentru a mări suprafața prin care se absoarbe apa și soluțiile nutritive. Ideal este să rupi lăstarul cu o mică porțiune de scoarță de pe ramura principală. Acea „călcâie” ajută mult la formarea rădăcinilor. Pe butaș trebuie să existe cel puțin două sau trei internoduri. Vârful tăiat îl poți sigila prin scufundare rapidă în parafină topită de la o lumânare. Astfel reduci evaporarea și protejezi țesuturile.
Cu butași verzi se înmulțesc foarte bine coacăzul spinos, mai ales dacă lucrezi în iunie, dar și specii ornamentale precum călinul, barberry, liliacul, hortensiile, weigela, unele forme de caprifoi ornamental. Plantele au în această perioadă metabolism intens, iar țesuturile tinere reacționează rapid la stimulente și formează calus și rădăcini noi.
Următoarea categorie este cea a butașilor semi-lemnificați. Sunt fragmente de ramură din anul curent, la care baza a început deja să se lignifice și să prindă scoarță, iar partea superioară rămâne verde și flexibilă. Se recoltează de obicei în iunie sau început de iulie, iar lungimea unui butaș este de 10–15 centimetri cu cel puțin două internoduri. În partea de jos frunzele se îndepărtează, în partea superioară se păstrează. Din această categorie se înmulțesc bine cătina de soi, rododendronii, forsiția, diferite soiuri de coacăz, călin, salcâmul galben. Lemnul parțial matur oferă un echilibru între capacitatea de a hrăni butașul și predispoziția de a produce rădăcini.
Pentru multe specii de arbuști fructiferi, butașii lemnificați rămân metoda clasică. Vorbim de lăstari maturi, din anul precedent, care au lignificat complet până la recoltare. Se taie în a doua parte a verii sau toamna lăstari de grosimea unui creion, în treimea superioară cu diametru de 6–9 milimetri, lungime totală de 15 până la 35 de centimetri și cel puțin două sau trei internoduri. Acești butași se depozitează peste iarnă în brazde acoperite cu zăpadă, în beci sau în pivniță, în mediu rece și umed, ferit de îngheț puternic. Primăvara se scot și se plantează în răsadnițe sau sub tunele cu folie.
Coacăzul negru se înmulțește foarte bine așa, iar lăstarii se pot tăia încă din septembrie sau început de octombrie. Coacăzul roșu și alb, aronia, vișinul de tip „cireș de pâslă”, scoruşul negru, cotoneasterul, tufe de spiră reacționează la fel de bine. La coacăzul spinos lucrurile sunt mai complicate. Rădăcinează greu din butași maturi, dar unele soiuri precum Smena, Kolobok, Severnyi kapitan sau Orlyonok au rezultate vizibil mai bune.
Indiferent de tipul de butaș, obiectivul este același. Dintr-un fragment de lăstar trebuie să obții un puiet cu rădăcini puternice și cu un început bun de coroană. Ai două mari variante la îndemână pentru înrădăcinare în casă sau în spații protejate.
Cea mai simplă pentru ochi este înrădăcinarea în apă. Tai butașii din plante mamă sănătoase, preferabil mai tinere de cinci ani. Îi treci printr-o baie de stimulent de creștere și înrădăcinare, unde stau șase până la paisprezece ore, în funcție de produs. Apoi îi pui în apă. Partea inferioară a butașului trebuie curățată de frunze. Folosești borcane sau pahare din sticlă, dar nu transparente. Lumina directă favorizează dezvoltarea algelor și poate afecta baza butașului. Apa trebuie să fie de la robinet, bine decantată, la temperatura camerei. Introduci baza butașului până la aproximativ o treime din lungime. Recipienții se așază la lumină difuză, feriți de soare direct. Nu schimbi complet apa, ci doar completezi pe măsură ce o parte se evaporă. În general, rădăcinile apar în cam o lună. Aștepți până când ajung la cel puțin cinci centimetri. Atunci muți cu grijă butașii în ghivece sau lădițe cu pământ și începi să îi hrănești la zece zile cu îngrășăminte complexe pentru răsaduri.
Varianta mai apropiată de condițiile reale este înrădăcinarea direct în substrat. Și aici butașii trec câteva zile prin apă simplă, la temperatura camerei, pentru rehidratare. Apoi îi pui în soluție de stimulator de rădăcinare și abia după aceea în sol. Ghivecele și lădițele au nevoie de strat de drenaj la bază. Butașii lemnificați se plantează adânc, astfel încât la suprafață să rămână doar două muguri. La multe specii, butașii se așază ușor oblic față de suprafața solului, cam la 45 de grade. Această poziție stimulează formarea de mai mulți lăstari și rădăcini. Butașii verzi intră mai superficial, la doi până la cinci centimetri. Pulverizările dese cu apă călduță și fertilizările ușoare cu azot, fosfor și potasiu ajută enorm. În două sau trei luni, sistemul radicular se formează, iar viitorii puieți se pot muta într-o „școală” de grădină, într-un sector cu sol foarte afânat.
Substratul face diferența între un butaș care prinde și unul care stagnează. Nu există o rețetă unică, dar principiul e clar. Pământul trebuie să fie aerat, cu particule fine și umed permanent, nu ud. Amestecurile clasice sunt turbă cu nisip de râu mai gros în raport de doi la unu, pământ de gazon cu pământ de frunze și nisip în raport doi doi unu, turbă cu nisip în părți egale, amestec de pământ de gazon cu nisip și compost în raport doi unu unu, sau chiar mușchi de turbă de tip sphagnum. Mulți grădinari încearcă în ultima vreme înrădăcinarea pe substraturi hidroponice, cum sunt perlitul, vermiculitul, fibra de cocos, granulele de argilă expandată sau chiar vata minerală. Metoda are susținători și critici. În lipsa unui pământ cu rezerve proprii de elemente nutritive, orice greșeală de fertilizare slăbește puternic puietul. Pentru arbuști fructiferi, merită să rămâi la substraturi care conțin și pământ.
Unele plante pornesc ușor rădăcini fără ajutor. Altele au nevoie de un impuls. Aici intră stimulentele de înrădăcinare. Poți folosi acid succinic, folosit tot mai des și la plante de apartament, sau produse dedicate. Kornevin este unul dintre cele mai populare. Nu e obligatoriu să îl diluezi. Poți pudra baza butașului direct în pulbere înainte de plantare. Heteroauxin este un analog sintetic al hormonilor naturali de creștere și accelerează formarea rădăcinilor, dar se aplică sub formă de soluție. Kornerost are efect similar cu Heteroauxin, dar se dizolvă mai ușor. Pe piață găsești și alte produse cu rol asemănător, sub nume ca Rădăcină Super, Ucorenit și altele.
Pe lângă produsele comerciale, circulă de mult timp soluții populare care chiar au sens. Mierea, de exemplu, joacă rol de mediu nutritiv și de stimulent. O linguriță la un litru și jumătate de apă călduță, nu mai mult de 38 de grade, în care ții butașii timp de aproximativ 12 ore, grăbește apariția rădăcinilor. După înmuiere, îi clătești în apă curată și îi pui în substrat. Drojdia funcționează și ea ca un „cocktail” de creștere. Zece grame de drojdie uscată la un litru de apă călduță. După ce se dizolvă bine, introduci baza butașilor în soluție, până la nivelul la care vor sta în pământ. Îi lași acolo o zi, apoi îi clătești și îi plantezi. Un alt truc la modă este înrădăcinarea în cartof. Folosești tuberculi mari, sănătoși, fără semne de putrezire. Le scoți toți ochii, ca să nu pornească lăstari proprii. Împingi baza butașului direct în cartof, apoi îngropi tuberculul în sol. Partea aeriană a butașului o acoperi cu o sticlă de plastic sau un borcan transparent. Uzi locul constant. Butașul primește la bază nu doar apă, ci și amidon și alți compuși din cartof, lucru care ajută și la speciile dificile.
Oricât de bun ar fi substratul sau stimulatorul, sunt câteva reguli generale fără de care butașii se chinuie. Momentul tăierii contează. Cel mai bine tai dimineața, când plantele au maximul de apă în țesuturi, sau în zile înnorate. Evit astfel șocul și deshidratarea. La început protejezi butașii de soare direct. Semi-umbra le dă timp să formeze calus și primii perișori fără să piardă apă prin frunze în exces. Un mic efect de seră ajută enorm. O sticlă de plastic tăiată sau un borcan peste fiecare butaș păstrează o umiditate ridicată în jurul lui. Ridici periodic aceste capace temporare, ca să aerisești solul și să obișnuiești treptat plantele cu aerul liber. Pulverizările cu apă călduță sunt esențiale mai ales vara, iar solul trebuie să rămână mereu umed moderat, niciodată complet uscat și nici noroios.
Important este și calendarul mutării în grădină. Mulți se grăbesc și transplantează noii puieți la loc definitiv înainte de iarnă. Rădăcinile proaspăt formate sunt fragile. Iarna din primul an este cel mai mare test. Este mai sigur să lași puieții acolo unde au prins rădăcini, să îi mușuroiești cu un strat gros de gunoi bine descompus și să îi acoperi cu crengi de brad sau alt material de protecție. Abia în primăvara următoare, când solul se încălzește, îi muți la locul lor definitiv.
Dacă respecți tipul de butaș, momentul, modul de tăiere, mediul și iernarea, obții dintr-o simplă ramură un puiet care se prinde repede, crește bine și îți dă mai devreme flori sau fructe decât plantele obținute din semințe. Fără costuri de material săditor și cu control total asupra soiului pe care îl păstrezi în grădină.