Patru luni fără prim-ministru. România stă în loc, iar Nicușor Dan a chemat din nou partidele la masă pentru a gasi o cale de iesire din această impas politic. Miercuri, 17 septembrie, presedintele a tinut o noua runda de consultari la Palatul Cotroceni, încercând sa convinga formatiunile parlamentare sa depaseasca.
„Nu cred că e înțelept” să se continue pe acest drum al imobilității, a spus Dan direct către reprezentanții partidelor. Mesajul era clar: România are nevoie de un guvern funcțional, nu de negocieri fără sfârşit. Dar răspunsurile pe care le-a primit nu au fost tocmai încurajatoare. Partidele raman divizate, iar sansele unui acord rapid par să se depărteze.
Situația din spatele ușilor este și mai complicată decât arată public. Cei patru luni fără o administrație funcțională nu sunt pur o statistică; e vremea în care bugetul stagnează, investițiile sunt înghețate, iar românii simt incertitudinea la portofel. Fiecare săptămână de întârziere costă real.
Ce înseamnă concret această criză prolongată
O republică fără guvern nu e o frază doar dramatică. Înseamnă că nicio decizie majoră nu poate fi luată. Salarii, pensii, investiții în infrastructură – totul rămâne în suspensie. Taxele se plătesc, dar banii nu se cheltesc după un plan coerent. Este situația unui șofer care nu poate schimba direcția: merge înainte pe inerție, dar controlul e pierdut.
Pentru cetățeanul obișnuit, efectele se simt indirect, dar sigur. Companiile amână decizii de angajare, băncile sunt mai circimspectate cu creditele, iar investitorii privesc România cu o ochi mai skeptic. Reputația țării la nivel internațional e și ea zgrunțuită. Asta nu se întoarce ușor.
Partidele au avut patru luni să vorbească în culise. În teoria lor, asta ar fi timp suficient. În practică, s-au petrecut doar manvre pentru a evita responsabilitatea. Fiecare formațiune politică vrea să numească premierul, dar nimeni nu vrea să poarte riscul unei guvernări dificile. Rezultatul: imobil complet.
În runda de miercuri, Cosmina Cerva, lidera grupului PACE, a venit cu o critică tranșantă: partidele nu au înțeles cu adevărat în ce situație se află România. „Concluzia președintelui a fost că cei care au venit la consultări nu au înțeles pe deplin situația în care se află România, la care au cam contribuit toți,” a declarat ea. Grupul PACE spune că va susține „orice guvern politic” cu un plan real de redresare, dar NU cu „linii roșii” – adică nu vor accepta un prim-ministru impus de o coaliție fragmentată care nu poate fi de acord nici în celelalte chestiuni.
Asta sună simplu, dar nu e. În practică, PACE cere partidelor să-și pună ambițiile personale la o parte și să gândească la țară. Numai că asta e invers la cum funcționează de obicei. Liderul de partid care se gândește la țară înainte de la cariera sa personală nu se face ministru prea des în România.
Victor Ponta și propunerea din umbră
Grupul Uniți pentru România a venit la consultări cu o propunere clară: Victor Ponta pentru premierat. Ponta însuși a ieșit rapid la declarații cu o mișcare de PR pură: „Dacă Președintele caută o persoană independentă, eu sunt independent. Dacă caută o persoană cu experiență, eu sunt.”
Calculul e transparent. Ponta știe că titlul „independent” sună bine la ureche unui președinte frustrat de jocurile de partid. Și într-un fel, el NU e parte din coalitia care s-a prăbușit – e într-un grup mai mic, deci mai puțin responsabil. Dar independență? Declarația lui e gata făcută; el nu e decis independent din convingere, e strategic retezat de pe trupurile partidelor care l-au tras în jos.
Însă iată miza reală a acestei propuneri: dacă Ponta devine prim-ministru, asta ar putea fi o scurtătură pentru a sparge jocul actual de veto. Și partidele mari știu asta. De aia Ponta e atacat pe rețelele sociale de cei care au mai mult la pierdut dacă cineva din afara cercului lor se-apropie prea mult de putere.
Varujan Vosganian, liderul grupului minorităților, a fost cel mai pesimist dintre toți. „Nu am o veste bună. Suntem în aceeași situație ca acum 3-4 luni. Nu există o majoritate.” A spus-o direct și fără coajă. Și el are dreptate – fără o majoritate parlamentară clară, orice premier e doar o figură de papier care trebuie să negocieze fiecare decizie.
„Ne aflăm într-o criză profundă care nu mai trebuie prelungită,” a adăugat Vosganian. Pentru un politician să spună asta pe fir este semnul că situația s-a deteriorat. De obicei, ei găsesc cuvinte mai moale.
De ce e greu să eșezi din spirala asta
O criză guvernamentală nu e o problemă care se rezolvă cu voință bună. E structurală. Parlamentul e fragmentat. Nicio coaliție nu are ponderea necesară pentru a da o majoritate clară unui premier. Asta înseamnă că oricine va fi premier va trebui să ceară voturi pe fiecare proiect, fiecare minister, fiecare decizie majoră. E o metodă de lucru extenuantă și ineficientă.
Partidele mari ar putea, teoretic, să se înțeleagă. Dar fiecare teme că va pierde prea mult dacă cedează. Și fiecare știe că alegeri anticipate ar putea să-i amestece cartele. Asta e motivul real pentru care se tărăgănează. Nu din principiu – din calcul electoral pur.
Nicușor Dan e într-o poziție dificilă. Are puterea să numească premierul, dar nu are puterea să forțeze o majoritate să funcționeze. Poate numi pe cineva, dar acea persoană ar putea fi votată jos în Parlament la prima dificultate. Asta ar face situația și mai rău.
Ce urmează acum
Preşedintele urma să iasă la declarații joi, 17 septembrie, ora 17:00, la Palatul Cotroceni. Sursele au sugerat că ar putea chiar numi un viitor premier în acea conferință de presă. Dacă o face, se va numi pe cineva care are cel puțin promisiunea de susținere din partea unui grup parlamentar.
Dar asta e doar pasul următor. Adevărul e că România nu va ieși din criza asta până când partidele nu vor decide că colaborarea le avantajează mai mult decât conflictul. Și asta, din păcate, nu par s-o fi înțeles nici după patru luni în afara puterii.
Gândul final: o țară nu merge pe inerție la infinit. La un moment dat, pneurile se rupe.