Consumul de ulei de măsline a crescut constant în România, pe fondul interesului tot mai mare pentru ingrediente simple și mai puțin procesate. Dacă în 2020 românii consumau, în medie, aproximativ 400 de mililitri pe an, în 2025 s-a ajuns la circa 700 de mililitri pe cap de locuitor. Nu pare mult, raportat la țările mediteraneene, dar creșterea este clară și susținută.
Odată cu cererea, a crescut și oferta. Atât cea corectă, cât și cea problematică.
Un exemplu de producător care mizează pe trasabilitate este Cosmin Filipaș, care are propria livadă de măslini în Creta, în zona Messara, unde cultivă soiul Koroneiki. Uleiul este presat la rece și vândut în special în România. Producția aproape se dublează de la un an la altul. De la 26 de tone anul trecut, estimările pentru acest an trec de 50 de tone. Prețul este de 98 de lei litrul, dar se vinde în special la bidon de 5 litri, la 399 de lei, cu transport inclus.
În paralel, magazinele gourmet aduc tot mai mult ulei din Italia. Laura Lupu spune că importurile au crescut cu aproximativ 50% pentru uleiurile din sudul Italiei și cu 25–30% pentru cele din Liguria. Prețurile sunt pe măsură: 55–60 de lei pentru 250 de mililitri și până la 120 de lei litrul. Diferențele de gust sunt clare. Uleiurile intens fructate sunt mai iuți și mai amare, cele mediu fructate sunt echilibrate, iar uleiurile obținute din măsline fără sâmburi sunt cele mai delicate.
Datele despre consum sunt confirmate și de Mădălina Chițac, reporter la Observator. Creșterea nu vine doar din cantitate, ci și din schimbarea comportamentului. Apar consumatori noi, iar cei vechi devin mai atenți. Gustă, compară, cer informații. Nu mai cumpără la întâmplare.
Problema este că nu tot ce se vinde ca ulei de măsline este, de fapt, ulei de măsline. Într-o campanie recentă de testare, analizele de laborator au arătat că un produs comercializat drept ulei de măsline era, în realitate, un amestec de ulei de floarea-soarelui, rapiță și soia. Cazul nu este singular. Este una dintre explicațiile pentru prețurile foarte mici de pe raft.
Există câteva repere clare care pot ajuta cumpărătorul. Sticla trebuie să fie închisă la culoare. Lumina degradează rapid uleiul. Prețul nu are voie să fie suspect de mic. Din aproximativ 10 kilograme de măsline se obține un litru de ulei, iar costurile reale nu pot coborî sub un anumit prag. Culoarea trebuie să fie verde sau verde-gălbuie, nu galben pal. Gustul trebuie să fie intens, cu note ușor amărui sau picante, mai ales la uleiurile extravirgine proaspete. Dacă nu miroase a măsline, ceva nu este în regulă.
Un detaliu ignorat des este data recoltei. Un ulei bun are trecut anul recoltei, nu doar data expirării. După 18–24 de luni, chiar și un ulei corect își pierde mare parte din aromă și proprietăți. Alt detaliu este depozitarea. Uleiul ținut pe raft, sub lumină puternică, îmbătrânește rapid, indiferent de calitate.
România importă aproximativ 75% din uleiul de măsline din Italia, Spania și Grecia. În 2024, valoarea importurilor a ajuns la 43 de milioane de euro. Este o piață mare, în creștere, dar și una în care diferența dintre un produs autentic și unul contrafăcut se face, de multe ori, doar prin informarea cumpărătorului.
Uleiul de măsline bun nu este ieftin. Dar nici nu trebuie să fie un lux. Trebuie doar ales corect.
