O gaură în trunchiul mărului sau al cireșului nu este doar un defect de aspect. Înseamnă lemn putrezit, trunchi slăbit și o poartă deschisă pentru ciuperci și dăunători.
În pădure, scorburile sunt loc de cuib pentru păsări și animale. În livadă, pentru tine, înseamnă risc ca pomul să cedeze, să se rupă sau să se usuce în câțiva ani.
Dacă înțelegi cum apare o scorbură și cum o tratezi, mai poți câștiga timp serios pentru pom.
Cum ajunge pomul să aibă scorbură
Scorbura nu apare dintr-odată. În spatele ei stau ani de mici greșeli sau răni ignorate.
Cele mai frecvente cauze sunt simple.
Ramuri groase rupte de vânt sau de greutatea fructelor. Rămâne o rană mare, neregulată, pe care nu o cureți și nu o protejezi. Apa intră, lemnul se udă, iar ciupercile de putrezire încep să lucreze.
Tăieri făcute greșit. Pene scurte lăsate pe ramurile groase, care nu mai pornesc în muguri. Tăieturi făcute prea aproape de trunchi, care taie inelul de la bază al ramurii. Scoarța moare în jurul penei, lemnul rămâne dezgolit ani la rând, apa și sporii de ciuperci fac restul.
Crăpături de ger și arsuri solare. Iarna, pe partea sudică a trunchiului, diferențele mari de temperatură crapă scoarța. În crăpături intră apă, apoi îngheț, apoi din nou apă. Lemnul slăbește, apare putregai.
Atacuri de rozătoare. Iepurii și șoarecii rod scoarța la bază. Dacă nu intervii la timp, zona aceea devine loc de intrare pentru ciuperci și bacterii.
Ciuperci care descompun lemnul. Anumite ciuperci trăiesc chiar în lemn. Îl macină încet, ani la rând. La început nu vezi nimic. Când îți dai seama că trunchiul sună a gol sau vezi o scorbură, procesul este deja vechi. Corpurile de fructificație ale ciupercilor de trunchi, acele „copite” sau „urechi” lemnoase pe scoarță, sunt un semnal foarte serios.
La pomii bătrâni astfel de probleme apar mai des. Dar și la un pom de 15–20 de ani, o tăietură proastă sau o rană ignorată poate duce în același punct.
Rană adâncă sau scorbură
De ce contează diferența
Pentru tine contează dacă lemnul este doar rănit sau deja mâncat pe interior.
O rană este o zonă deschisă, dar fără gol în spatele ei. Lemnul de dedesubt este încă tare. Acolo merită să lucrezi repede. Pomul are șanse bune să acopere în timp locul cu scoarță nouă.
O scorbură este un gol format în lemn. Cavitatea este vizibilă. Poți băga degetele sau o sculă în ea. Lemnul din interior este moale, închis la culoare sau lipsă. Acolo nu mai ai ce „lipi la loc”. Poți doar să oprești extinderea putregaiului și să întărești zona.
Semne că lemnul are deja probleme în interior, chiar dacă gaura nu este foarte vizibilă:
Trunchiul sau baza par ușor umflate într-o anumită zonă. Scoarța crapă, se desprinde pe bucăți.
La îmbinarea cu o ramură groasă vezi scoarță neagră, uscată, care cade ușor.
Pe trunchi sau la bază apar ciuperci de lemn.
Pomul are vârfurile uscate, creșteri mici, coroană rară, deși l-ai stropit și nu vezi dăunători evidenți.
Dacă prinzi problema în fază de rană, nu de scorbură, ai mult mai multe șanse să salvezi pomul.
Cum tratezi o rană serioasă, înainte să ajungă scorbură
Cel mai bine lucrezi toamna, pe vreme uscată, înainte de îngheț, sau primăvara devreme, când pomul este încă în repaus.
Primul pas este curățarea.
Cu un cuțit bine ascuțit, cu o daltă rotunjită sau cu o unealtă similară cureți toată scoarța moartă și lemnul moale. Îndepărtezi tot ce este negru, brun, buretos. Nu te oprești decât când ajungi la lemn tare și curat. Intri puțin și în lemnul sănătos, unu doi milimetri, ca să elimini orice rest de țesut infectat.
Al doilea pas este dezinfectarea.
Poți tampona rana cu o soluție de piatră vânătă în concentrație de aproximativ 5 la sută în apă. Sau cu sulfat de fier în concentrație de aproximativ 10 la sută. Umezești bine suprafața, apoi lași să se usuce.
Al treilea pas este protecția.
Ai două variante care funcționează bine în practică.
Poți pregăti o pastă groasă din apă, pământ argilos, puțină piatră vânătă, var stins și cenușă de lemn. Amesteci până obții o „smântână” groasă. O întinzi în strat uniform pe toată suprafața curățată. Cuprul dezinfectează, argila și varul fac un strat aderent, iar cenușa aduce un mediu alcalin și minerale.
Sau poți, după dezinfectare, să ungi rana cu o „baltă” de lut cu puțin balegă bine putrezită, apoi să aplici deasupra o vopsea acrilică de exterior de culoare deschisă. Vopseaua ține apa la distanță și protejează lemnul și scoarța de noi fisuri.
În zonele rurale s-a folosit mult timp măcrișul pentru astfel de răni. Primăvara se adună frunze de măcriș, se toacă până devin pastă, se aplică într-un strat gros pe rană și se acoperă cu o fașă sau cu mastic. Pasta se schimbă periodic. Lemnul se curăță, iar scoarța nouă se formează mai repede.
Un lucru important. O rană mare nu se închide într-un sezon. Vei vedea cum, de la margine, pomul formează un guler de țesut nou, an de an. Poți grăbi procesul dacă primăvara faci mici zgârieturi superficiale de jur împrejur, pe marginea acestui guler. Cambiumul răspunde prin creștere mai intensă.
Cum tratezi o scorbură clar formată
Când ai deja un gol în trunchi sau în ramuri, lucrarea este mai grea, dar nu inutilă. Scopul tău este dublu. Să oprești putrezirea. Să întărești zona, ca să nu cedeze mecanic.
Întâi cureți complet scorbura.
Folosesti o daltă rotunjită, o lingură metalică îndoită, o perie de sârmă sau o unealtă montată la bormașină. Îndepărtezi tot lemnul moale sau închis la culoare. Lucrezi până când pereții și fundul scorburei devin tari, de culoare normală. Marginile de scoarță trebuie și ele curățate până la țesut viu.
Aspiri sau scoți tot rumegușul, praful și resturile din interior. Lași scorbura să se usuce bine. Dacă este aproape de sol, ai grijă să nu intre apă la fiecare ploaie.
Dacă în scorbura aceea vezi furnici sau alte insecte, întâi te ocupi de ele. Poți folosi un produs pentru furnici, turnat atent în interior, sau un insecticid de contact potrivit pentru lemn, aplicat punctual. Abia după aceea treci la tratamentul cu cupru.
Dezinfectezi pereții scorburei cu piatră vânătă sau cu un produs pe bază de cupru sub formă de pastă.
Poți amesteca pulberea de cupru cu puțină apă până devine o pastă groasă. Întinzi pasta pe toate suprafețele curățate din interior și lași să se usuce. Scopul este să oprești orice ciupercă sau bacterie care lucrează încă în lemn.
Cu ce umpli scorbura
La o scorbură mică, rotundă, un simplu dop de lemn este uneori suficient. Tai dintr-o creangă sănătoasă o bucată cu diametru puțin mai mare decât gaura. O cioplești conic ușor. O bați cu grijă în orificiu, astfel încât să intre strâns. Partea exterioară se nivelează cu trunchiul și se acoperă cu vopsea pentru exterior.
La scorburi mari ai nevoie de un material de umplere mai serios.
Poți prepara un mortar simplu din ciment, nisip și puțină var. Amesteci până obții o pastă groasă. Umpli treptat scorbura. Dacă este foarte adâncă, pui mai întâi bucăți mici de cărămidă spartă sau pietriș, torni mortar peste ele, apoi iar strat de bucăți, iar mortar, până ajungi aproape de marginea scoarței.
Mulți folosesc astăzi și adezivi pentru plăci ceramice, din cei rezistenți la îngheț. Se prind bine de lemn, nu se fisurează ușor la schimbări de temperatură și lucrează mai elastic decât un ciment obișnuit.
La scorburi care „trec” prin trunchi sau la scorburi la bază, uneori este nevoie de o mică închidere temporară. Fixezi o scândură sau o bucată de placaj ca să nu curgă materialul, umpli din interior, lași să se întărească, apoi scoți sprijinul.
După ce umplutura a întărit complet, vopsești atât plomba, cât și zona de scoarță din jur. Astfel ții apa departe de rostul dintre lemn și materialul de umplere. În același timp protejezi materialul de îngheț și de fisuri.
Scorbura și spuma poliuretanică
Unii grădinari au început să folosească spumă poliuretanică pentru umplerea scorburelor. Din punct de vedere practic este comod. Spuma se duce în toate colțurile, se dilată, umple tot golul. Surplusul se taie cu cuțitul, apoi zona se poate vopsi.
Problema este că nu se știe bine ce efect are contactul direct, ani la rând, între spuma de construcții și țesuturile vii ale pomului. Nu există experiență lungă pe această combinație.
Dacă alegi această variantă, curăță și dezinfectează scorbura la fel de atent ca la mortar. După ce spuma s-a întărit, tai surplusul, nivelezi cu trunchiul și vopsești bine atât spuma, cât și marginea de scoarță.
Cum refaci un pom cu scorbură mare, fără să îl pierzi
Sunt cazuri în care scorbura este foarte mare, mai ales în zona mediană a trunchiului. Dacă te uiți atent, observi un lucru. Deasupra, crengile se usucă încet. Sub zonă, din trunchi, pornesc lăstari viguroși, așa-numiții lăstari lacomi.
Poți folosi acești lăstari ca să refaci pomul de la o înălțime mai mică.
Alegi câțiva lăstari bine plasați, la înălțime convenabilă. Din ei formezi treptat o nouă coroană, prin scurtări și dirijări anuale. În același timp, în următorii trei patru ani, reduci treptat partea superioară a pomului, cea care stă pe trunchiul cu scorbură. Tai câteva ramuri groase în fiecare an, nu totul deodată.
La final, vei ajunge să îndepărtezi complet porțiunea cu scorbură. Rămâi cu un pom mai jos, cu coroană nouă, pe același sistem radicular. Îl vei putea întreține și recolta mult mai ușor.
Ce poți face ca să nu mai ajungi la scorburi
Scorbura este ultimul capitol al unui șir de probleme lăsate baltă. Poți evita majoritatea situațiilor dacă ești atent la câteva lucruri simple.
Tăieri corecte. Nu lăsa pene scurte la ramurile groase. Nu tăia „la ras” de trunchi. Respectă umflătura naturală de la baza ramurii, așa numitul inel de prindere. Acolo tai, nici mai în afară, nici mai în interior.
Verifică anual trunchiurile și ramurile groase. Caută crăpături, răni, scoarță care se desprinde, zone înnegrite. Cu cât intervii mai devreme, cu atât e mai puțină muncă.
Protejează pomii tineri de rozătoare, cu tuburi, plasă sau protecții simple în jurul trunchiului.
După orice ruptură serioasă sau rănă de ger, nu amâna. Curăță, dezinfectează și acoperă zona în același sezon.
La pomii mai în vârstă, urmărește apariția ciupercilor de trunchi. Când le vezi, înseamnă că lemnul din interior este deja afectat. Atunci tăierile de ușurare a coroanei devin și mai importante, ca pomul să nu fie forțat peste puterea lui mecanică.
Un pom cu scoarță sănătoasă și tăieri făcute corect ajunge greu la stadiul de trunchi găurit. Iar dacă în livada ta există deja pomi cu scorburi, merită să lucrezi pe ei. O curățare corectă și o plombare bine făcută pot ține pomul în viață ani buni și îți dau timp să plantezi și să crești generația următoare.
