PNL nu s-a gândit de două ori. La doar o zi după nominalizarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, vicepreședintele partidului, Alexandru Muraru, a anunțat pe clar că dacă Guvernul nu obține voturile necesare în Parlament, liberalii vor sesiza Curtea Constituțională.
Este un gest care arată cum se transformă rapid scena politică din România. Nu mai sunt timp și diplomație subtilă — partidele negociază în public, prin amenințări constitucionale. Pentru cititorul obișnuit, mesajul e simplu: viitorul guvern al României stă pe muchie de cuțit, și nu doar din cauza voturi care lipsesc din Parlament.
Mureșan, inginer și europarlamentar hasta acum, nu are o bază parlamentară stabilă. PNL și partnerilor săi de coaliție (USR și UDMR) le lipsesc în mod clar voturile pentru a trece o moțiune de învestitură de rutină. Concret, vorbim despre o majoritate care nu este sigură nici cu 10-15 voturi. Muraru a declarat că au fost cazuri în trecut când guverne au căzut la doar două voturi diferență. Asta înseamnă că fiecare parlamentar dintr-o coaliție instabilă devine o carte de joker: o boală, o absență neanunțată, o absență deliberată din protest, și sistemul se destabilizează.
Nu e neobișnuit ca un prim-ministru desemnat să nu treacă de votul investiturii — s-a mai întâmplat în România. Dar ceea ce e nou e amenințarea directă cu CCR. Muraru spune că, dacă Bereșan cade și Nicușor Dan nu convoacă alegeri anticipate, liberalii vor cere Curții Constituționale să intervină. Logica lor: după trei nominalizări eșuate (sau în curs de eșec), a patra încercare devine o abatere de la Constituție. Președintele nu poate sta la infinit să numească guverne care se prăbușesc, în timp ce țara rămâne cu un executiv interimar — adică fără putere legislativă reală.
Ce înseamnă asta pe cuvant: un guvern interimar nu poate adopta bugete, nu poate semna contracte mari, nu poate face reformă. România ar rămâne în paralizie administrativă, exact în momentul în care sunt nevoi urgent de decizii.
Dar aici apare și o nuanță politică destul de ciudată. PNL a spus clar că NU susține suspendarea lui Nicușor Dan (căci asta ar duce la alegeri anticipate de facto). Spre deosebire de AUR și de Viktor Ponta, care au cerut explicit suspendarea în cazul în care Dan refuză să convoace alegeri. PNL vrea să pară că joacă democratic — doar o sesizare CCR, o chestiune de principiu constituțional — dar în realitate, mesajul e o amenințare cu dentifrici: fii bun și convoacă alegeri, altfel o să-ți facem chestii complicate la Curte.
Politica din România a ajuns să funcționeze ca în barurile cu poker. Toți blufează, nimeni nu e sigur cine ia banca, și paria se-ntinde pe mai mulți ani. Crizele de guvernare nu sunt doar administrative — sunt jocuri de putere în care legitimitatea constituțională devine o armă dintre altele.
Mureșan va merge la vot. E posibil să treacă (dacă toți coaliționistii vin la vot și nu-și bat ochi), e posibil să cadă (dacă lipsești sau opoziția face jocul ei). Dar diferența dintre aceste două scenarii nu e numai o chestiune de voturi — e chestiunea dacă Nicușor Dan va avea curajul de a confrunta voia majoritară și a risca o criză constituțională.
Pentru România, miza e mai profundă. O țară care nu reușește să instaleze un executiv stabil după trei-patru încercări nu e rea doar din punct de vedere administrativ — arată o clase politică fragmentată, lipită de putere locală, care nu acceptă nici guvernul, nici alegeri noi. Aia cere o Curte Constituțională care să arbitreze ce nu vrea să arbitreze nici Parlamentul, nici președintele.
Urmează două săptămâni de negocieri serioase. Muraru și echipa sa vor incerca să strângă voturi, poate prin promisiuni (nu, nu e illegal, se întâmplă în orice țară), poate prin descurajare a adversarilor (și asta e normal în politică). Dacă Mureșan nu trece de 269 de voturi, cade. Dacă cade, Dan are trei opțiuni: convoace alegeri (și probabil pierde), nominalizeaza altul (și intră in lupta aceasta din nou), sau refuza și risca CCR. E un triunghi cu trei colturi rele.
Ceea ce e clar e că România NU mai poate permite crize de guvernare care durează luni. Țara e în NATO, în UE, are datorii mari, are nevoi de investiție în infrastructură. Un executiv interimar pe perioada lunilor e o risipă de oportunitate, și o slăbiciune vizibilă în fața Moscovei, care mereu cauta semne de instabilitate în flancul estic al Europei.