„Este necesară o lege care să stabilească pedepse aspre”, a declarat Nicușor Dan la promulgarea actului normativ privind femicidul, semnat pe 18 august 2026.
România a așteptat prea mult pentru o lege ca aceasta. Femicidul — uciderea unei femei de către un bărbat, de regulă partenerul sau fostul partener — nu era definit distinct în legislația penală română. Un bărbat care își omora soția era judecat pentru omor ca orice alt caz, fără ca instanța să fie obligată să ia în calcul istoricul de violență domestică sau comportamentul de control. Legea promulgată acum schimbă tocmai asta: introduce obligația autorităților de a acționa înainte ca violența să se transforme în tragedie.
Cum funcționează concret noua lege
Miezul legii nu sunt pedepsele — deși sunt severe. Miezul este prevenția. Autoritățile primesc instrumente concrete pentru a identifica situațiile de risc înainte ca ele să degenereze. Asta înseamnă, în teorie, că un dosar de violență domestică nu mai poate fi clasat după ce victima retrage plângerea, dacă există indicii că riscul persistă.
Pedepsele sunt, și ele, semnificative. Faptele încadrate drept omor calificat — atunci când victima este ucisă de partener sau fost partener, în contextul unui istoric de violență — pot atrage până la 25 de ani de închisoare sau detențiune pe viață. Legea pune accent pe construirea unui sistem de intervenție timpurie, ceea ce înseamnă că asistenții sociali, polițiștii și procurorii vor trebui să colaboreze după protocoale clare atunci când o femeie raportează violență.
Ce înseamnă asta, de fapt
Aici e întrebarea pe care puțini o pun după o promulgare. O lege bine scrisă rămâne hârtie fără aplicare reală. România are deja ordonanțe de protecție care, în teorie, îndepărtează agresorul de victimă — dar datele din ultimii ani arată că femei au murit după ce semnalaseră autoritățile, după ce primiseră „protecție” pe hârtie.
Nu spun asta ca să minimizez legea. Spun asta pentru că promulgarea e doar primul pas. Urmează formarea polițiștilor și asistenților sociali, alocarea de resurse pentru adăposturi, schimbarea culturii instituționale din parchete și instanțe. Fără astea, pedepsele de 25 de ani sunt o promisiune pe care sistemul nu o poate onora. Nicușor Dan a recunoscut că România a tratat prea mult timp această problemă „insuficient” — o formulare diplomatică pentru ceea ce a fost, de fapt, un eșec sistemic repetat.
Reacțiile și calendarul următor
Organizațiile care militează pentru drepturile femeilor cereau de ani buni o lege separată privind femicidul. Unele au primit cu satisfacție promulgarea, altele au atras atenția că eficiența va depinde de normele metodologice care urmează să fie elaborate de ministere. Președintele a salutat inițiativa parlamentarilor și a subliniat că legea urmărește „un răspuns mai ferm în fața actelor de violență care pot degenera în tragedii”, fără să detalieze termenele de implementare.
Legea intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Normele de aplicare — care detaliază exact cum intervin autoritățile în situațiile de risc — trebuie elaborate în termen de 90 de zile. Acel termen e, de fapt, testul adevărat al voinței politice. Dacă normele vor fi clare și finanțate, legea privind femicidul are șanse să salveze vieți. Dacă vor fi vagi și neaplicate, România va mai număra victime și va mai promulga legi. Întrebarea care rămâne nu e dacă legea e bună. E dacă statul român are capacitatea și voința să o respecte el însuși primul.
