Marian Neacșu primește control de facto asupra bugetului a 15 ministere. Ce se schimbă în Executiv

„Va aviza proiectele cu impact bugetar a 15 ministere și va coordona alte zece”, a declarat premierul Luca Niculescu, semând o criză neprevăzută în coaliția de guvernare.

Niculescu a semnat, în urmă cu puțin timp, o decizie guvernamentală care transferă către Neacșu o putere de control rar văzută în istoria recentă a Guvernului României. Vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne va trebui să avizeze orice act normativ cu impact asupra bugetului elaborat de ministerele Transporturilor, Finanțelor, Afacerilor Externe, Justiției, Apărării, Economiei, Energiei, Agriculturii, Mediului, Dezvoltării și Investițiilor, Muncii, Sănătății, Educației și Culturii. La aceasta se adaugă coordonarea funcțională a zece ministere și a ministrului delegat pentru învățământul preuniversitar.

Ce înseamnă asta, de fapt? Niciun proiect cu implicații bugetare nu poate avansa fără viza de Marian Neacșu. Concret, indiferent ce intenționează un ministru să facă cu bani publici, Neacșu aprobă sau respinge. E controlul de facto al unei mari părți din deciziile Executivului, încheiat într-o foiță semnată de prim-ministru, fără dezbateri în Parlament, fără consultări cu coaliția.

Luca Niculescu a justificat decizia prin nevoia de coordonare mai eficace a Guvernului și de control asupra proiectelor cu implicații financiare. E un argument plauzibil pe hârtie. În practică, e o mutare de putere foarte clară. PSD, care a impus această decizie ca parte a negocierilor pentru intrarea în coaliție, obține o pârghie enormă asupra activității ministerelor indiferent de culoarea politică a conducătorilor lor.

Parlamentarii opoziției au reacționat în ore. Senatorul PNL Varga Glad a publicat pe Facebook o analiză taioasă: „Prim-ministrul decide cine va decide. Avem decizia. Așa arată, în viziunea PSD, un guvern în care fiecare ministru are treaba lui, iar Marian Neacșu are treaba cu toți. PSD pare să fi inventat o funcție nouă în Guvern. În organigramă scrie «vicepremier». În fișa postului scrie «marele șef».”

Criticile nu s-au oprit aici. Glad a continuat: „În ritmul ăsta, Neacșu riscă să rămână în istorie drept cel mai important premier pe care România nu l-a avut.” E o mușcătură subtilă, dar cu dinți. Nu spune că Neacșu e o figura slabă sau necompetentă. Spune ceva mai rău: că rol pe care PSD i l-a hărăzit depășește cu mult ceea ce legitimitate și deschidere democratică ar putea justifica.

Deputata Oana Țoiu a fost mai directă. Ea a identificat mecanismul politic din spate: „De astăzi PSD preiau și practic rolul de șef al Guvernului României, prin domnul Marian Neacșu, cu anunț la vedere în Monitorul Oficial, să fie clar tuturor cine decide.” Țoiu subliniază că eticheta de „vice” rămâne în titlu doar ca să ofere PSD o scăpare: dacă ceva merge prost, formalurile permit Executivului să spună că responsabilitatea e distribuită, că fiecare minister și-a făcut treaba. Dar deciziile cheie? Toate trec prin pixul unui singur om, din același partid.

Critic și mai tulburător e punctul lui Țoiu despre legitimitate democratică. PSD a câștigat 23% din voturi la alegerile recente. Cu ponderea sa în coaliție și cu această decizie, e aproape de a controla 100% din deciziile importante ale Guvernului. Nu prin vot, nu prin voinţa electoratului, ci prin reorganizarea organigramei după alegeri, ca parte a negocierilor de ultim moment pentru poziții și prerogative.

Mecanismul e simplu și elegant din punct de vedere tactic. Niciun ministru de la alt partid nu poate implementa măsuri importante fără aprobarea lui Neacșu. Niciun proiect cu bani nu poate merge mai departe fără viza sa. E control fără denumire, putere fără responsabilitate formală directă.

Decizia lui Luca Niculescu a pus pe gânduri și coaliția din care face parte. Surse din interiorul Executivului sugerează că unii miniștri se întreabă cum vor putea acționa cu autonomie, cum vor mai putea porni măsuri dacă totul trebuie să treacă prin filtre care nu le aparțin.

E și o întrebare mai profundă: cum gestionează o democraţie contemporană echilibrul între coordonare la nivel de Executiv și autonomie a ministerelor? La cât punct detaliază prim-ministrul munca altora, și la cât punct devreme știi că nu mai vorbești despre administrație, ci despre control politic pur?

Răspunsurile vin din trei direcții. Uno, Parlamentul ar putea chestiona decizia și solicita justificări. Doi, alte partide din coaliție ar putea nego tiază plafoane și limite pentru puterea Neacșu. Trei, și mai probabil, lucrurile vor continua ca până acum: formele vor fi respectate, iar practicile se vor adapta inerent.

Până atunci, fiecare ministru știe că birul lui Marian Neacșu nu e doar o birou: e o poartă obligatorie pentru orice vrea să se întâmple cu bani publici. Și banii publici, în România, sunt pretutindeni.