„I-am informat deja pe europeni și pe toți ceilalți că ar trebui să fie atenți să nu se implice în acest război de agresiune împotriva Iranului.” Cuvintele îi aparțin lui Majid Takht-Ravanchi, ministrul adjunct de externe de la Teheran, într-un interviu acordat France 24 pe 11 martie 2026.
Declarația nu e retorică. Vine pe fondul unor mișcări militare concrete care redesenează, în aceste zile, harta implicării europene în conflictul din Orientul Mijlociu. Franța trimite în Marea Mediterană portavionul amfibiu Tonnerre, care se alătură portavionului Charles de Gaulle, ajuns deja în regiune. Marea Britanie a anunțat desfășurarea a patru avioane Typhoon suplimentare în Qatar. România, între timp, a primit o cerere americană de acces în bazele militare de pe teritoriul său, iar președintele Nicușor Dan a convocat de urgență ședința CSAT.
Teheranul amenință Occidentul cu represalii directe
Majid Takht-Ravanchi a mers mai departe decât un simplu avertisment diplomatic. „Dacă vreo țară se alătură Americii și Israelului în agresiunea împotriva Iranului, aceasta va fi, de asemenea, o țintă legitimă pentru represaliile Iranului”, a spus el răspicat. Formularea „țintă legitimă” echivalează, în limbajul diplomației militare, cu o justificare pentru atac direct — nu sancțiuni, nu ruperea relațiilor, ci acțiune militară.
Miercuri dimineață, Iranul a anunțat că a lansat „cea mai intensă și mai grea operațiune” de la începutul conflictului. Interceptări multiple au fost raportate în statele din Golf și în Israel, potrivit CNN. O dronă atribuită Iranului a lovit marți seara un sediu diplomatic american în Irak, iar rapoarte separate semnalează explozii în zona Strâmtorii Ormuz — una dintre cele mai importante artere de transport petrolier din lume.
Europa se împarte și se expune simultan
Franța și Marea Britanie vorbesc despre misiuni „defensive”. Premierul Keir Starmer a precizat că avioanele Typhoon din Qatar sunt acolo pentru „a consolida operațiunile noastre defensive”, nu pentru a participa la atacuri. E o distincție pe care Teheranul o ignoră deliberat. Din punctul de vedere al Iranului, dacă avioane europene asigură acoperire aeriană pentru forțele care îl atacă, acele state devin parte din conflict. O logică periculoasă, dar nu fără precedent în istoria recentă a războaielor prin proxy.
Și mai e ceva. România se află acum într-o poziție dintre cele mai delicate. Baza de la Mihail Kogălniceanu e una dintre cele mai mari infrastructuri NATO din Europa de Est. Dacă CSAT aprobă accesul american și avioanele SUA decolează de acolo spre regiunea conflictului, Teheranul are deja răspunsul pregătit. Nu știm dacă amenințarea iraniană e credibilă operațional la această distanță — dar Iranul a demonstrat recent că poate lovi ținte la sute de kilometri depărtare.
Decizia CSAT și miza care depășește granițele României
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării convocată de Nicușor Dan e momentul-cheie al zilelor imediat următoare. Decizia pe care o va lua România — dacă acordă sau refuză accesul american în bazele militare — va fi citită simultan la Washington și la Teheran. Nu există răspuns fără consecințe, în niciuna dintre direcții.
Ceva merită să rămână în minte după ce închizi această pagină: avertismentul iranian nu e adresat doar guvernelor europene, ci și cetățenilor lor. Teheranul mizează pe presiunea internă — pe teama publicului din Franța, Marea Britanie sau România — pentru a descuraja implicarea. E o tactică psihologică la fel de veche ca războaiele înseși. Întrebarea e dacă va funcționa înainte ca vreun CSAT european să dea un răspuns definitiv.
