În fiecare grădină se adună lucruri care ajung direct la gunoi. Coji de ouă, coji de ceapă, zaț de cafea, iarbă cosită. Toate pot fi transformate în hrană pentru legume, fără să cumperi chimicale și fără să arzi solul. Folosite corect, aceste resturi dau plantelor azot, potasiu, calciu, fosfor și o mulțime de microelemente de care au nevoie ca să lege flori și fructe.
Cel mai folosit îngrășământ natural este maceratul din buruieni. Urzica, păpădia, pirul, trifoiul sau iarba tunsă se pun îndesat într-un butoi sau într-o găleată, se acoperă cu apă și se lasă la fermentat o săptămână, uneori zece zile. Din când în când se amestecă. Când lichidul devine închis la culoare și miroase puternic, este gata. Se diluează cu apă, o parte macerat la zece părți apă, și se udă la rădăcină. Tomatele, varza și dovleceii răspund foarte bine la acest tip de hrană pentru că primesc mult azot și potasiu dintr-o dată.
Cenușa de lemn este un îngrășământ vechi, folosit de bunici înainte să existe saci colorați în magazine. Nu conține azot, dar are mult potasiu, fosfor, calciu, magneziu și zeci de microelemente. Poți presăra cenușă uscată pe sol, înainte de udare, sau poți face un extract. Un pahar de cenușă se pune într-o găleată cu apă fierbinte și se lasă două trei zile. Se strecoară și se udă legumele. Cartofii, ardeii, vinetele și rădăcinoasele profită mult de acest amestec. La plantarea verzei, o mână de cenușă în groapă ajută la prindere. Cenușa presărată pe frunze mai ține și melcii sau omizile la distanță.
Coaja de banană este bogată în potasiu, elementul care ajută planta să lege flori și să facă fructe dulci. Cojile se pot usca, mărunți și pune direct în pământ la plantare. Sau se pot lăsa la macerat. Două trei coji se pun în trei litri de apă timp de câteva zile, apoi se udă cu lichidul obținut. Mulți le strâng iarna la congelator și le îngroapă primăvara lângă răsaduri, unde se descompun încet.
Coaja de ou este aproape în întregime calciu. Ajută la reglarea acidității solului și previne problemele de tip putregai apical la roșii și ardei. Cojile se zdrobesc mărunt și se pun direct în pământ sau se face un extract. La un litru de apă se pun cam o sută de grame de coajă zdrobită. Borcanul se ține o săptămână la întuneric, amestecând din când în când. Se diluează cu apă, o parte soluție la trei părți apă, și se udă plantele. Dacă vrei calciul mai ușor de absorbit, cojile se pot lăsa în oțet. O sută de grame de coajă la un litru de oțet de nouă procente. După câteva zile se diluează zece la unu și se folosește ca hrană pentru orice cultură.
Zațul de cafea nu hrănește direct planta, dar îmbunătățește solul. Îl face mai afânat, păstrează umezeala și ține melcii la distanță. Se folosește doar cafea fiartă, nu proaspătă, pentru că cea crudă acidifică prea mult pământul. Morcovii, ridichile și castraveții răspund bine la el. Frunzele de ceai folosite sunt mai bogate în substanțe. Conțin potasiu, mangan, zinc. Din ele se face un ceai pentru răsaduri. Două lingurițe de frunze uscate la jumătate de litru de apă, două zile la macerat, apoi se strecoară și se dă câte o lingură la fiecare plăntuță.
Coaja de ceapă este un mic laborator. Are potasiu, fosfor, fier, vitamine și substanțe care țin bolile și insectele la distanță. Pentru macerat se pune o jumătate de litru de coji într-o găleată cu apă călduță și se lasă câteva zile. Se strecoară și se udă sau se stropește pe frunze. Pentru decoct, un litru de coji se opărește cu apă, se mai fierbe puțin și apoi se diluează. Se udă fiecare plantă cu aproximativ o jumătate de litru din această soluție.
Drojdia nu este îngrășământ în sensul clasic, dar pune solul în mișcare. Activează bacteriile care descompun materia organică și eliberează hrană pentru rădăcini. În plus, drojdia aduce proteine, aminoacizi și substanțe care stimulează creșterea. Două sute de grame de drojdie proaspătă se dizolvă într-un litru de apă călduță, se toarnă într-o găleată, se completează până la zece litri și se adaugă puțin zahăr. După o zi, se diluează cinci la unu și se udă legumele. Varianta cu drojdie uscată se face la fel, doar că e ceva mai slabă.
Macerațiile din buruieni nu sunt doar îngrășământ, sunt și test de sol. Dacă după diluare mirosul rămâne foarte înțepător și plantele se ofilesc, solul are deja prea mult azot. Asta înseamnă frunze multe și puține flori. În cazul ăsta, trebuie oprit maceratul verde și trecut pe cenușă sau coji de ou.
Cenușa nu trebuie combinată cu gunoi de grajd sau macerate bogate în azot. Cele două se neutralizează chimic. Potasiul și calciul din cenușă se leagă și nu mai sunt disponibili pentru plante. De aceea se folosesc în etape diferite, nu în aceeași udare.
Extractele din coajă de ou acționează lent. Calciul nu intră instant în plantă. Dacă vezi frunze arse la vârf sau fructe cu pete negre la capăt, problema a început cu două trei săptămâni mai devreme. Corectarea vine tot întârziat.
Zațul de cafea și ceaiul nu trebuie puse pe sol rece primăvara. Ele stimulează bacteriile, iar dacă pământul este sub zece grade, bacteriile nu lucrează și apare mucegaiul. Se folosesc doar când solul e cald.
Drojdia, dacă e folosită prea des, poate să „mănânce” potasiul și calciul din sol. Plantele cresc repede, dar devin moi și sensibile. De aceea se folosește o dată la două trei săptămâni, nu mai des.
Coaja de ceapă are și efect antifungic. Dacă o folosești regulat la stropit frunza, poți reduce mult apariția manei și a putregaiurilor, mai ales la castraveți și roșii.
Cojile de banană îngropate atrag râmele. Ele descompun repede materia și aerisesc solul. De asta, uneori plantele cresc mai bine nu doar din potasiu, ci și din activitatea biologică.
Toate aceste soluții funcționează dacă sunt folosite cu măsură. Solul nu trebuie înecat, iar plantele nu trebuie forțate. Într-o grădină bine îngrijită, cu compost și rotație de culturi, aceste îngrășăminte naturale sunt suficiente ca să scoți legume sănătoase și cu gust adevărat.
