Ministrul Irineu Darău a semnat marți mandatul de acționar pentru IAR Brașov, iar decizia vine cu o majorare drastică a indemnizațiilor pentru membrii Consiliului de Administrație.
Schimbarea nu e arbitrară. În spatele acestei majorări stă o formulă unitară care ia în calcul dimensiunea companiei, cifra de afaceri, numărul de angajați, profitabilitatea și investițiile. IAR Brașov, listată la Bursa de Valori București, cu o colaborare de lungă durată cu Airbus Helicopters și implicări în programul H225M, este o companie strategică pentru industria aeronautică și de apărare. Ministerul a vrut să spună că, pentru o asemenea instituție, indemnizația anterioară de 4.720 de lei nu mai reflectă responsabilitatea managerilor și complexitatea operațiunilor.
Cifra e relevantă pentru ce semnifică. IAR Brașov a generat aproximativ 441 de milioane de lei cifră de afaceri în 2025, cu un profit net de 48 de milioane de lei. Din acest profit, 24,5 milioane au fost virate la bugetul de stat în 2026. Compania derulează, în același timp, un program de investiții de 21 de milioane de lei. Ministerul se comportă, efectiv, ca un acționar profesionist care cere rezultate și le și primește — și decide să reflecte asta în salarizare.
Irineu Darău nu vede în asta o recompensă pentru niște oameni anume, ci o consecință logică a unei reguli. A explicat: principiul pe care îl urmărește ministerul e simplu — administratori competenți, indemnizații justificabile și performanță care poate fi măsurată. Nu e nici discreționară, nici acordată pe criterii politice. Și tocmai pentru asta o publicită: ca să sublinieze că ceea ce face ministerul diferă de practica anterioară.
Realitatea stărilor de fapt din companiile de stat românești a fost o lungă serie de contradicții. Directori și membri de consilii de administrație lucrau la instituții strategice cu salarii care nici nu se apropiau de ceea ce ar fi fost echivalent într-o firmă privată de dimensiuni similare. Efectul era previzibil: talentul plecase, inerția rămânea. Un conducător competent știe că, dacă o poziție nu oferă salariu decent, e o muncă pentru zealoti sau pentru oameni care nu prea au alternative. Asta nu construiește performanță.
Darău a descris problema într-o metaforă care stă în spatele unei reglementări mai largi. „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”, sau „timpul trece, leafa merge” — aceștia sunt refrenele unui sistem inert. El a decis să rupă ciclul, măcar la IAR Brașov, cu o formulă care să se aplice progresiv la portofoliul întreg al ministerului.
Mandatul semnat marți e și un semnal către industria de apărare. România investește în sectorul aeronautic și de apărare, cooperează cu Airbus Helicopters France, are participări în programe internaționale. Dacă vrea ca aceste investiții să genereze producție și mentenanță în țară, transfer de tehnologie și know-how, și locuri de muncă specializate, trebuie să aibă acolo conduceri care pot gestiona complexitate și riscuri. Conduceri care vin cu preț.
Cum se măsoară succesul unei aussi schimbări? Prin performanța companiei în următorii ani. Dacă IAR Brașov menține profitabilitatea, crește cifra de afaceri, păstrează contracte cu parteneri internaționali și atrage personal calificat, atunci modelul funcționează. Dacă se transformă în doar o altă majorare fără rezultate în spate, se va vedea și asta.
Detaliul important: majorarea a fost avizată și de AMEPIP, Agenția pentru Modernizarea Administrației Publice și Implicare de Cetățeni. Nu e o decizie unilaterală a unui ministru — e trecută prin proceduri. Asta contează în contextul în care orice cât de mică majorare în sectorul public poate deveni argument de scandal politic. Ministerul și-a asigurat susținerea instituțională pentru a nu putea fi acuzat ușor de arbitrar.
Ce urmează e să se vadă dacă formula e într-adevăr aplicabilă în alte companii de stat. Darău a indicat că asta e doar începutul unei strategie mai largi: să se aplice treptat la alte companii din portofoliul ministerului. Asta înseamnă redefiniția unui mod de a lucra, nu o decizie izolată. Și într-o administrație în care „frica de scandal” conduce deseori politica de salarizare, o asemenea perseverență e rară.