Administrația publică din România se pregătește pentru o restructurare majoră. Programul de guvernare pentru 2026–2028, prezentat de Luca Niculescu, propune măsuri care vor afecta direct funcționarea primăriilor mici și reorganizarea unor instituții centrale de amploare.
Reforma nu vine din nicăieri. România are o problemă cunoscută: prea multe unități administrative mici, cu foarte puțini locuitori, care absorb resurse disproporționate și funcționează ineficient. Totodată, instituțiile centrale se suprapun frecvent, dublând munca și cheltuielile. Guvernanții de mai mulți ani au vorbit despre asta, dar puțini au reușit să facă ceva concret. Acum se pare că cineva vrea să dea un pas mai serios.
Comasarea comunelor – între voluntarism și presiune
Măsura cea mai vizibilă pentru județe și sate este propunerea de comasare voluntară a comunelor mici. Concret, 429 de unități administrativ-teritoriale cu maximum 1.500 de locuitori ar urma să primească sprijin financiar dacă aleg să se unească. Ideea nu e nouă, dar modul de punere în practică pare mai serios de data aceasta.
Ce înseamnă asta în realitate? Două sau mai multe comune ar putea funcționa sub o singură primărie. Un primar ar gestiona bugetul și serviciile pentru mai multe localități. Pe hârtie, pare eficient – mai puțini funcționari, mai puți directori, mai puțini bani cheltuiți pe administrație pură. Pentru comunele cu cinci sate și cinci primării, asta ar putea să înseamne o reducere reală a cheltuielilor birocratice. Doar că oamenii din teren – primarii și consilierii locali – nu sunt nici pe departe siguri că vor prinde o poziție în noua structură. Unui primar nu-i convine prea mult ideea să nu mai fie primar. Sprijinul financiar sună frumos, dar mulți vor citi asta ca o presiune mascată.
Procesul se anunță ca voluntar, dar cine nu aderă riscă să rămână înapoi cu resurse mai slabe. În practică, voluntarismul forțat. Comunele care se comasează vor putea accesa fonduri pentru investiții locale, ceea ce ar putea face diferența în modernizarea unei școli sau în repararea unui drum. Comunele care refuză vor vedea aceiași oportunități departe de ele. Asta e o variantă subtilă de condiționare, nu o amenință directă, dar clar o strategie.
ANAF și Vama – o singură instituție, mai multă putere
La nivel central, reformatorul propune ceva mai radical: unificarea ANAF-ului cu Autoritatea Vamală Română. Astazi, le două instituții funcționează separat, cu structuri proprii, lideri diferiți și, adesea, proceduri care se contravin. ANAF se ocupă cu taxe și impozite pe venit, pe proprietate, pe companii. Vama se ocupă cu controlul mărfurilor la frontieră și cu taxele de import-export. Sunt domenii apropiate, dar nu identice.
Fusiunea ar crea o autoritate unificată de colectare și control fiscal-vamal. Pe principiu, asta face sens – o singură instituție pentru toată colectarea, o singură conducere, reguli uniforme. Problema e că atunci când îmbini două birocrații, de obicei una din ele absorbește cealaltă, iar oamenii din cea mai slabă rămân fără funcții sau promovare. Pentru Vamă, o instituție mai mică și mai specialistă, asta ar putea fi o problemă.
Mai mult, din 2027, conducerea noii autorități ar fi evaluată pe bază de bonusuri și penalizări. Asta înseamnă că şefii vor fi stimulați să colecteze mai mult, mai repede. E o abordare privată, de fel corporate – încurajezi oamenii financiar dacă țintele cresc. Doar că aici ținta nu e venitul unei companii, ci banii plătiți de români și firme. E o schimbare de mentalitate care ar putea accelera executarea, dar și riscul de abuzuri.
Digitalizarea serviciilor – când e bun și când nu
Un punct mai pus în umbră din program vizează digitalizarea serviciilor publice. Cetățenii vor putea rezolva formalități online fără să se mai deplaseze la ghișee. Permisul de conducere intră în acest plan. Sună bine – cine nu ar vrea să nu mai aștepte la cozi la inspectoratul de poliție?
Doar că digitalizarea înseamnă date personale încredințate unui sistem online. Permisul digital, în special, e o zonă delicată – pe permis este și fotografia, și semnătura, și date de identificare. Dacă baza de date e compromisă, problemele cresc exponențial. România a mai avut întâlniri cu baze de date publice neprotejate. Lucrul bun e că serviciile se mută online; lucrul rău e că securitatea nu e mereu prioritară în instituții publice.
Reforma administrației centrale – mai puțin văzut, la fel de important
Programul mai propune desființarea structurilor ale căror responsabilități se suprapun la nivel central. Nu vorbim de instituții de nivel județean, ci de minister la minister, departament la departament. E adevărat că statul român are oameni care fac mai mult sau mai puțin același lucru în două locuri diferite. Consolidarea asta ar putea economisi bani, dar și riscă să elimine expertiză locală sau specializada.
Ce observ eu în aceste măsuri este o tendință clară: centralizare și controlul financiar. Primăriile mici sunt empurate către fuziuni, ANAF devine mai puternic, digitalizarea permite urmărire mai bună. Asta nu e inerent rău – un stat mai bine organizat poate funcționa mai bine. Doar că, pe parcurs, democrația locală și independența unor instituții pot fi diminuate. Reforma nu e rea, dar nici nu e lipsită de riscuri. Cititorul trebuie să înțeleagă ambele fețe.
Ce urmează depinde de execuție. 2026 e anul anunțurilor, 2027 ar trebui să fie anul implementării. Dacă lucrurile merg după plan, România ar putea vedea o administrație mai eficientă peste trei ani. Dacă nu, va vedea iar o reformă anunțată și uitat.