Bujorul nu este o plantă pe care o muți la întâmplare și apoi uiți de ea. Dacă îl plantezi bine, poate sta ani mulți în același loc și înflori spectaculos. Dacă îl pui greșit, îl îngropi prea adânc, alegi prost locul sau îl muți în momentul nepotrivit, te poți uita la frunze ani la rând fără să vezi flori.
Tocmai de aici pornește toată discuția despre bujori. Nu sunt greu de crescut, dar au câteva reguli clare. Iar regula cea mai importantă este simplă: la bujor, momentul și adâncimea de plantare decid aproape tot.
Ca să se prindă bine, să se dezvolte corect și să înflorească fără să te țină în așteptare, trebuie înțeles întâi cum funcționează rădăcina lui și de ce sfârșitul verii și începutul toamnei sunt, de regulă, perioada ideală pentru plantare și divizare.
Când se plantează bujorii
Bujorii cu rădăcină ambalată, scoși din pământ și vânduți ca rizomi sau diviziuni, nu se plantează oricând. Aici contează enorm perioada. În schimb, plantele cumpărate la ghiveci, cu rădăcină bine formată, pot fi puse în grădină într-un interval mai larg, din primăvară până toamna. Totuși, și la ele, toamna rămâne mai sigură.
Bujorul are trei tipuri de rădăcini. Are rădăcini groase, cărnoase, care depozitează rezervele de hrană. Are rădăcini adventive, care apar în primul an lângă mugurii de reînnoire și se îngroașă treptat. Și are rădăcini subțiri, albe, absorbante, cele care trag efectiv apa și elementele nutritive din sol. Exact aceste rădăcini absorbante cresc cel mai activ primăvara devreme și apoi din nou la începutul toamnei, când solul este încă lucrabil, dar nu mai este fierbinte.
Aici e cheia.
Dacă plantezi prea târziu primăvara, de exemplu în mai, partea aeriană pornește rapid, dar rădăcina nu mai are timp să formeze suficient sistem absorbant. Planta va încerca să trăiască din rezervele din rădăcinile groase și poate intra în dezechilibru. Unele tulpini se pot usca, iar înflorirea se poate muta cu unul sau chiar doi ani.
Perioada ideală pentru plantarea bujorilor cu rădăcină nudă este sfârșitul verii și începutul toamnei, cam cu patru săptămâni înainte de venirea frigului serios. În zonele mai reci, asta înseamnă de obicei sfârșit de august și prima jumătate a lui septembrie. În zonele mai blânde, plantarea poate merge mai târziu, până în octombrie și uneori chiar spre început de noiembrie, dacă solul rămâne cald și lucrabil.
Toamna, partea de deasupra intră deja în repaus. Energia plantei se duce în rădăcină, nu în frunze și tulpini. Asta înseamnă o prindere mai bună și un start mult mai sănătos în primăvara următoare.
Cum păstrezi rizomii până la plantare
Se întâmplă des să cumperi un bujor prea devreme. Poate găsești un soi bun în primăvară sau chiar iarna și nu vrei să-l pierzi. Atunci problema nu mai este plantarea directă, ci păstrarea lui corectă până la toamnă.
Dacă mugurii sunt încă adormiți și nu au pornit în creștere, rizomul se poate ține în turbă ușor umedă, de preferat turbă de jos, mai puțin acidă, într-un loc rece, cu temperatură de cel mult cinci grade. Substratul se umezește ușor din când în când, fără exces.
Dacă mugurii au pornit deja, nu mai are rost să forțezi păstrarea uscată. În cazul acesta, rizomul se plantează într-un ghiveci mare, de minimum 3 până la 5 litri, cu găuri bune de drenaj. Se folosește pământ ușor, aerat, cu perlit sau vermiculit. Rizomul se așază la mică adâncime, cam 1-2 cm acoperire, se udă moderat și se ține într-un loc răcoros. Când vremea se încălzește, ghiveciul poate fi îngropat provizoriu într-o zonă semiumbrită din grădină, până la plantarea finală din toamnă.
Înainte de orice plantare, rizomul trebuie verificat atent. Se taie toate rădăcinile rupte, moi sau bolnave până în țesut sănătos. Rănile se lasă puțin să se usuce, apoi se poate face o dezinfectare cu un produs pentru putregaiuri sau, în lipsa lui, cu o soluție simplă potrivită pentru dezinfecție horticolă.
Unde se plantează bujorii
Bujorii iubesc lumina. Ca să înflorească bine, au nevoie de minimum cinci sau șase ore de soare pe zi. Ideal este să aibă lumină bună dimineața și la prânz, iar după-amiaza târziu să beneficieze de o umbră ușoară, mai ales în zonele foarte calde.
Bujorii botanici sau de specie suportă mai bine o ușoară umbrire. Soiurile horticole clasice, cele cu flori mari și spectaculoase, cer mai mult soare.
La fel de important este ce se află în jurul lor. Bujorii nu suportă bine concurența puternică a rădăcinilor de arbori și arbuști. Dacă îi plantezi prea aproape de pomi, de tuia, de liliac sau de alte plante viguroase, vor pierde în lupta pentru apă și hrană. Nici lângă ziduri, garduri masive sau fundații nu le place. Acolo solul se usucă și se încălzește inegal, iar rădăcinile suferă. În astfel de locuri pot chiar să refuze înflorirea.
În schimb, se simt bine în grupuri de bujori, pe marginea aleilor sau în straturi dedicate, unde au spațiu și circulație de aer.
La ce distanță se pun între ei
Bujorul are nevoie de loc. Nu doar pentru coroană, ci și pentru aerisire. Dacă sunt prea înghesuiți, se usucă mai greu după ploi, iar bolile se instalează mai ușor.
Pentru majoritatea bujorilor erbacei, o distanță de 70 până la 100 cm între plante este suficientă. Bujorii arbustivi sau foarte viguroși pot cere și 1,2 până la 1,5 metri. Tipurile mai compacte pot sta și la 50-60 cm, dar doar dacă știi exact ce soi ai.
O distanță corectă nu înseamnă doar aspect frumos. Înseamnă plante mai sănătoase și mai puține probleme cu mucegaiuri, pete și putregai.
Ce locuri trebuie evitate
Bujorii nu iubesc băltirea. Dacă ai teren jos, unde se adună apa, sau dacă pânza freatică este prea aproape de suprafață, rădăcinile vor suferi. La un nivel al apei mai sus de un metru apar riscuri clare. În astfel de zone trebuie fie drenaj bun, fie straturi ridicate.
Un alt lucru important: nu replanta bujorii exact unde au stat alți bujori mulți ani. Solul rămâne „obosit”, iar în el se pot acumula agenți patogeni și substanțe care nu mai ajută planta nouă. Chiar dacă locul pare bun, noul bujor se poate dezvolta slab. E mai sigur să alegi altă poziție.
Cum alegi locul și din punct de vedere estetic
Bujorul nu este doar o plantă de colecție, ci și una de efect în grădină. De aceea locul trebuie ales și cu ochiul, nu doar cu sapa.
Bujorii cu frunziș frumos și stabil merg excelent în borduri, de-a lungul aleilor sau în grupe repetate. Cei mari și spectaculoși sunt foarte buni ca plante solitare, singuri într-un loc bine văzut. În combinații, trebuie ținut cont de înălțime și de momentul înfloririi.
Bujorul cu frunză fină, de exemplu, se comportă diferit. După înflorire, în iunie, partea lui aeriană poate dispărea devreme. Într-o plantare solo, asta lasă un gol urât. În compoziții, locul lui trebuie gândit din start, cu plante anuale sau perene puțin pretențioase care să acopere spațiul după ce el se retrage.
Ce fel de sol preferă
Majoritatea bujorilor merg bine în soluri fertile, lutoase, cu reacție neutră sau slab acidă. Asta înseamnă pământ bogat, dar nu greu și lipicios, bine drenat, cu structură stabilă.
Dacă solul este prea acid, poate fi corectat cu dolomit, var sau alte materiale de amendare. Cu cât terenul este mai greu și mai argilos, cu atât corectarea și afânarea devin mai importante.
Dacă solul este prea nisipos, va trebui îmbunătățit cu pământ mai gras și materie organică. Dacă este prea greu, se adaugă nisip și compost bine descompus. Scopul este un pământ care ține umezeala, dar nu băltește și nu se face beton după ploaie.
Bujorul cu frunză fină este excepția clasică. El preferă un teren mai ușor, mai sărac și mai apropiat de reacția slab alcalină.
Cum se pregătește groapa de plantare
La bujori, groapa contează mult. Nu este o simplă gaură cât să intre rădăcina. Este locul în care planta va sta ani buni, uneori zeci de ani.
Mai întâi se îndepărtează stratul superior, cel mai bun, de humus. Pe un sol lucrat, acesta are cam 15 cm. Apoi se sapă o groapă cu diametrul de 40-50 cm și adâncimea de 50-60 cm.
Pe fund se pune drenaj. Poate fi din cărămidă spartă, ceramică, piatră spartă sau alt material inert care lasă apa să se scurgă. Apoi două treimi din groapă se umplu cu un amestec de pământ de grădină, compost bine descompus și gunoi de grajd vechi, bine fermentat. În acest amestec se pot adăuga făină de oase și superfosfat, pentru rezerve de durată.
După ce baza este pregătită, rizomul sau diviziunea se așază în centru și se acoperă cu stratul superior de pământ, mai fin. Se poate pune și puțin perlit sau vermiculit, dacă vrei mai multă aerare. La final se udă și se tasează ușor cu mâna.
Cât de adânc se plantează
Aici se face greșeala clasică.
Bujorul erbaceu nu trebuie îngropat adânc. Dacă mugurii de la bază ajung prea jos, planta poate să nu înflorească ani întregi. Pe sol greu, mugurii nu trebuie să fie la mai mult de 5 cm sub nivelul pământului. Pe sol mai ușor, poți merge până la 7 cm. Cu alte cuvinte, la plantare, mugurii trebuie să fie aproape la nivelul solului sau foarte puțin sub el, ținând cont că pământul se va așeza ulterior.
Prea adânc egal bujor cu frunze și fără flori. Prea la suprafață egal risc de îngheț și de uscare.
La bujorul arbustiv lucrurile stau altfel. Dacă ai un exemplar altoit, locul de altoire se îngroapă mult mai adânc, cam 10-15 cm. Astfel, planta este încurajată să-și formeze propriile rădăcini de pe tulpină și să creeze noi muguri sub pământ. La acest tip, rădăcina poate fi așezată ușor oblic sau chiar culcată pe o parte. La bujorii erbacei, plantarea se face vertical.
La final se face o margine de pământ în jurul gropii, ca apa să rămână la udare, apoi se udă bine și se mulcește.
Când și cum se împart bujorii
Bujorii pot sta foarte mulți ani pe același loc. Dar vine un moment când îmbătrânesc. Înfloresc mai slab, florile se micșorează, planta se îmbolnăvește mai des sau pur și simplu nu mai are vigoarea de altădată. Atunci este timpul pentru întinerire prin divizare.
Divizarea se face în aceeași perioadă în care se plantează: de la sfârșitul lui august până la începutul toamnei, în funcție de zonă.
Un bujor matur se scoate din pământ cu grijă, ideal în doi oameni, săpând în jur cu furci și slăbind treptat planta. Nu se trage brusc. După scoatere, partea aeriană se taie la 10-20 cm. Pământul se spală de pe rădăcină, apoi rizomul se lasă una-două zile la zvântat într-un loc umbros și aerisit. Asta îl face și mai ușor de tăiat.
După inspectare, se îndepărtează rădăcinile moi, bolnave sau rupte. Cele vechi se pot scurta la 10-15 cm. Apoi rizomul se divide în bucăți care trebuie să aibă, ideal, 3 până la 5 muguri de reînnoire și cel puțin una-două rădăcini groase bune. Tăieturile se dezinfectează și se lasă puțin să se usuce.
Înainte de plantare, diviziunile pot fi ținute într-o soluție dezinfectantă pentru rădăcini. Dacă nu le plantezi imediat, pot sta puțin timp în nisip umed la umbră sau cu rădăcinile tăvălite într-o mocirlă de argilă.
Un lucru foarte important: divizarea nu se face prea des și nu prea devreme. Dacă vrei să înmulțești un soi, e mai bine să aștepți cel puțin cinci ani de la plantare. Și e bine ca planta să fi înflorit frumos măcar de câteva ori înainte. Diviziunile luate de la bujori prea tineri se dezvoltă greu.
La fel de important: întinerirea nu înseamnă să scoți tot tufanul și să-l pui la loc în altă parte, neseparat. Asta nu-l întinerește. Îl rănește și atât. Dacă tot îl scoți, îl divizezi. Și nu îl replantezi pe locul vechi.
Îngrijirea după plantare
Dacă bujorul a fost plantat corect, nu trebuie „îndopat” imediat. În primii doi ani nu are nevoie de fertilizare serioasă, dacă groapa a fost bine pregătită. Din al treilea an intră în regimul normal de hrănire, de regulă de câteva ori pe sezon.
Primăvara, dacă a fost plantat devreme, se udă aproximativ o dată la două săptămâni, fără exces. Solul trebuie să rămână moderat umed, nu noroios. În perioadele foarte uscate, ritmul se ajustează.
Bujorii sunt sensibili și la unele boli, mai ales la putregaiul cenușiu și la petele foliare. De aceea, după pornirea vegetației, pot beneficia de tratamente preventive, mai ales în zonele unde umezeala și ploile sunt frecvente.
Bujorii erbacei și hibrizii Itoh sunt, în general, foarte rezistenți la iarnă. Toamna, la ei este suficientă o mulcire bună. Bujorii arbustivi, mai ales în primii ani, au nevoie și de protecție suplimentară cu materiale care respiră, precum ramuri de brad, pânză de sac sau material textil horticol.
Greșelile care costă ani de așteptare
La bujor, cele mai mari greșeli sunt puține, dar decisive. Plantarea prea adâncă. Alegerea unui loc umbrit sau cu rădăcini concurente. Mutarea primăvara târziu. Plantarea în sol greu, care băltește. Replantarea pe loc vechi de bujor. Divizarea prea devreme sau prea des.
Fiecare dintre aceste greșeli nu omoară neapărat planta dintr-o dată. Tocmai asta păcălește pe mulți. Bujorul trăiește, face frunze, pare sănătos. Dar florile nu apar. Iar omul spune că „nu-i merge”. De fapt, de cele mai multe ori, problema nu e la plantă. E la cum a fost pusă.
Ce trebuie să reții
Bujorul răsplătește grădinarul răbdător, dar cere un început corect. Dacă îl plantezi toamna, la adâncimea bună, într-un loc luminos, cu sol bine lucrat și drenat, ai toate șansele să obții o plantă puternică și longevivă. Dacă îl îngropi prea adânc sau îl pui într-un loc prost, te poți uita mult și bine la frunziș.
Bujorul nu cere grabă. Cere exactitate. Iar asta, la o plantă care poate rămâne ani și ani în grădină, e un schimb foarte bun.