Încâlcirea sau încrețirea frunzelor la spanac și salată poate fi cauzată de mai mulți factori, de la deficiențe de nutrienți până la atacuri ale dăunătorilor sau boli specifice. Identificarea corectă a cauzei este esențială pentru aplicarea unui tratament eficient.
Una dintre principalele cauze este stresul hidric. Lipsa apei sau udarea inconstantă determină frunzele să se strângă și să se deformeze. Este important să menținem un regim de udare regulat, preferabil dimineața sau seara, pentru a evita evaporarea rapidă și pentru a menține solul umed, dar nu excesiv de îmbibat cu apă.
Deficiențele de nutrienți pot fi un alt factor major. Lipsa borului sau a calciului poate duce la deformarea frunzelor, în timp ce un exces de azot poate favoriza creșterea accelerată, dar cu țesuturi slabe și predispuse la boli. Soluția constă în aplicarea unui îngrășământ echilibrat, adaptat nevoilor specifice ale plantelor, și efectuarea unui test al solului pentru a determina carențele existente.
Dăunătorii precum afidele, musculița albă sau acarienii pot cauza frunze încrețite prin suptul sevei plantelor. Aceștia pot fi combătuți prin utilizarea insecticidelor naturale pe bază de ulei de neem sau săpun insecticid, precum și prin introducerea insectelor benefice, cum ar fi gărgărițele.
Bolile virale și fungice, cum ar fi virusul mozaicului sau mana, pot determina apariția frunzelor încrețite și deformate. Acestea sunt adesea transmise de insecte dăunătoare sau prin udare excesivă. Pentru prevenție, se recomandă utilizarea semințelor certificate și rotația culturilor, iar în cazul infecțiilor severe, eliminarea plantelor afectate pentru a preveni răspândirea.
Variațiile bruște de temperatură și expunerea excesivă la soare pot determina stres termic, care afectează dezvoltarea frunzelor. Un strat protector de mulci ajută la menținerea unei temperaturi stabile a solului, iar umbrirea parțială în zilele caniculare poate reduce impactul temperaturilor extreme.
Prin monitorizarea atentă a plantelor și intervenția rapidă, putem preveni sau corecta aceste probleme, asigurând o creștere sănătoasă și o recoltă bogată de spanac și salată.
VIROZE:
1. Mozaicul spanacului produs de Cucumber mosaic virus in spinach
Simptome:
- Sunt afectate frunzele de spanac pe care se observa numeroase pete mici cu diametru de sub un mm, avand in centru un punct inchis la culoare.
- Uneori aceste pete conflueaza formand pete mai mari de culoare galbena, insa fara a se generaliza ca in cazul ingalbenirii.
- In timp plantele isi inceteaza cresterea, iar pe frunze incepand de la periferie spre centru apar necroze care in final duc la uscarea frunzelor.
Metode de prevenire si combatere:
- Eliminarea plantelor atacate din cultura.
- Utilizarea semintelor sanatoase provenite din surse sigure.
- Aplicarea insecticidelor pentru a tine sub control populatia de afide.
MICOZE:
1. Albumeala sau rugina alba, produsa de ciuperca Albugo candida.
Simptome:
- Pe partea superioara a frunzelor apar pete galbui de decolorare.
- Boala evolueaza, iar pe fata inferioara apar fructificatiile ciuperci, sub forma unor formatiuni circulare de culoare alba.
- Frunzele puternic atacate se usuca si cad.
Metode de prevenire si combatere:
- Strangerea si distrugerea resturilor vegetale, dupa recoltare.
- Utilizarea semintelor sanatoase.
- Tratamente cu Ortiva 250 SC, Melody Compact 49 WG, Ridomil Gold MZ 68 WG, Bravo 500 SC, Zeama Bordeleza
2. Antracnoza produsa de ciuperca Colletoreichum spinaciae
Simptome:
- Pe frunzele plantelor atacate apar pete galbui sau albicioase.
- Daca conditiile de mediu sunt favorabile, petele se unesc si acopera suprafata frunzelor.
- Frunzele se brunifica si treptat se desprind de pe planta.
- Daca temperatura si umiditatea au valori ridicate, boala poate distruge intreaga cultura.
- Pe timpul iernii, ciuperca traieste pe resturile vegetale de la suprafata solului.
Metode de prevenire si combatere:
- Respectarea asolamentului (spanacul poate reveni pe acelasi teren dupa 1-2 ani).
- Adunarea si distrugerea resturilor vegetale dupa recoltare.
- Utilizarea semintelor sanatoase.
- Tratamente chimice cu produsele recomandate prentru mana. Exemple: Polyram DF, Ridomil, Merpan, Captan, Aliette.
3. Mana spanacului produsa de ciuperca Peronospora spinaciae
Simptome:
- Pe partea superioara a frunzelor apar pete de culoare galbena.
- Pe fata inferioara, in dreptul petelor, se formeaza un puf cenusiu-violaceu.
- Pe vreme umeda si racoroasa, petele se extind si pot acoperi toata frunza.
- Tesuturile atacate, devin sfaramicioase si se desprind de pe planta.
- Aparitia bolii este favorizata de temperaturile sub 24ºC si umiditatea ridicata.
Metode de prevenire si combatere:
- Asolamente corect (spanacul poate reveni pe acelasi teren dupa 3 ani).
- Utilizarea semintelor sanatoase.
- Tratamente chimice cu: Polyram DF, Ridomil, Merpan, Captan, Aliette.
4. Patarea cafenie, produsa de ciuperca Cladosporium variabile
Simptome:
- De obicei, aceasta boala apare doar in spatiile protejate, dar in anii favorabili isi poate face aparitia si in camp. Ciuperca ataca frunzele plantei si poate produce pierderi insemnate (75-100 %).
- Pe fata superioara a frunzelor apar pete galbene neregulate.
- Cu timpul, boala evolueaza, iar pe fata inferioara, in dreptul petelor, apare un puf cenusiu-violaceu.
- Tesuturile afectate se usuca si se desprind de pe planta.
- Aparitia bolii este favorizata de temperaturile ridicate, umiditate atmosferica ridicata si lipsa ventilatiei.
Metode de prevenire si combatere:
- Eliminarea plantelor afectate, din cultura.
- Aerisirea solarului.
- Evitarea irigarii prin aspersiune.
- Tratamente chimice cu Dithane M 45, Bravo 500 SC, Topsin , Ortiva 250 SC.
5. Fuzarioza (Fuzarium oxysporum f sp. spinaciae)
Simptome:
- Primele simptome sunt reprezentate de ingalbenirea frunzelor mature.
- Boala evolueaza si in scurt timp intrega planta se ingalbeneste si moare.
- Daca se realizeaza o sectiune prin radacina, se observa o brunificare a vaselor conducatoare, care sunt astupate de miceliul ciupercii.
- Aparitia bolii este favorizata de temperaturile mai mari de 27ºC si de seceta prelungita.
- Ciuperca rezista in sol, iar cand conditiile meteo permit, ataca plantele de cultura.
Metode de prevenire si combatere:
- Mentinerea unei umiditati constante in sol.
- Rotatie corecta a culturilor (spanacul va reveni pe acelasi teren dupa trei ani).
- Tratamente chimice la sol cu Topsin 500 SC, Topsin 70 WDG. Se prepara o solutie de 0.05 – 0.1 % (5 sau 10 g la 10 l de apa) si se stropeste fiecare planta cu 0.5 l (din solutia respectiva)
Principalii daunatori sunt:
1. Limaxului cenusiu (Agriolimax agreste)
Melcul este polifag, se hraneste cu specii de plante cultivate si spontane, atacul producandu-se la nivelul tuturor organelor plantelor (subterane si supraterane).
Melcii rod cu ajutorul limbii lor zimtate gauri de forma neregulata pe frunze sau alte parti ale plantei.In zonele roase pot aparea infectii secundare, produse de ciuperci sau bacterii.
Metode de combatere:
- Combaterea chimica se poate realiza cu ajutorul moluscocidelor cum ar fi: Mesurol in cantitate de 5,0 kg/ha, acesta se imprastie pe suprafata solului sau se poate incorporeaza la 2-3 cm adancime in sol. Optimol 4 G 15 kg/ha la fel ca si Mesurolul se imprastie la suprafata solului sau se poate incorpora in sol.
2. Acarienii
Sunt specii polifage, care ataca foarte multe plante, atat specii cultivate cat si specii spontane. Acestia se hranesc cu sucul celular al plantelor. In urma atacului, funzele au un aspect pergamentos, florile avorteaza, iar planta stagneaza din crestere.
Metode de combatere:
- Tratamente chimice cu Nissorum 10 WP, Envidor 240 SC, Milbeknock, Vertimec 1.8 EC.
3. Musca miniera (Liriomyza spp)
Se dezvolta preponderent in spatiile protejate, dar daca temperaturile permit, aceasta poate ataca culturile din camp. Este o specie polifaga si ataca aproape toate speciile de legume. Larvele produc rosaturi in frunze sub forma unor galeri miniere. Adultii se hranesc cu limbul frunzelor. Pe “ranile” provocate de aceasta insesecta se pot instala agenti fito-patogeni.
Metode de combatere:
- Tratamente chimice cu Confidor Energy, Mospilan, Actara, Laser 240 SC, Decis Mega EW 50.
4. Afidele
Sunt specii polifage ce migreaza de la o planta la alta sau de la o specie la alta. Apar primavara devreme si se hranesc pe flora spontana, iar apoi se deplaseaza pe speciile cultivate. Se prezinta sub forma de colonie pe partea inferioara a frunzelor, pe flori, inflorescente si pe lastarii tineri. Insectele inteapa si sug sucul celular, provocand un stres plantei. In caz de atac sever, determina moartea plantei.
Metode de combatere:
- Tratamente cu Decis Mega 50 EC (0.2 l/ha), Confidor Energy (0.6 l/ha), Mospilan 20 SG (1.5 gr/ 12 l apa), Actara 25 WG
5. Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum)
Daunatorul se dezvolta in conditii de sera tot timpul anului, iar in camp numai in perioada de vara. In sera poate dezvolta 3-6 generatii pe an, atunci cand conditiile sunt favorabile. Adultii si larvele colonizeaza frunzele si lastarii. In urma atacului, frunzele se etioleaza, se usuca si cad.
Metode de combatere:
- Distrugerea resturilor vegetale, dupa desfiintarea culturii.
- Dezinsectia serelor si solariilor inainte de infiintarea unei noi culturi.
- Tratamente cu Decis Mega 50 EC (0.25 l/ ha), Actara 25 WG ( 0.2 kg/ha), Confidor Energy (1.3 l/ha), Mospilan 20 SG (1.5 gr/ 6 l apa).
Foto: Pistil.ro