Dumneata mănânci salată, a întrebat neamțul? Da, a zis țăranul român. Din ce o faci, a continuat primul? Din roșii, castraveți, ardei gras, ceapă, un pic de usturoi, a răspuns țăranul. Și de unde le cumperi, iscodea neamțul în continuare? Nu cumpăr nimic, le iau din grădina mea, se ținea tare al nostru. Cum, nu mergi la supermarket, nu ceda Fritz? Ce-i aia, a răspuns românul? La fel l-au descusut și francezul, interesat de brânzeturi, și ungurul care avea treabă cu laptele, și italianul care nu înțelegea de unde are uleiul, și alții care nu pricepeau că țăranul are animale pentru carne, păsări pentru ouă, cultivă porumb și altele pentru a le crește. România este o țară necivilizată, nu are supermarketuri, au hotărât ei. Trebuie să o umplem cu magazine.
România are un potențial agricol enorm – peste 14 milioane de hectare de teren arabil, poziționând-o în topul UE. Cu toate acestea, lipsa infrastructurii de irigații, fragmentarea terenurilor și finanțarea insuficientă a fermierilor mici au redus capacitatea de producție competitivă. Nu este vorba că România nu poate produce legume, fructe sau carne, ci că lanțul logistic, tehnologia și asocierea fermierilor sunt deficitare.
În ceea ce privește restricțiile pentru gospodăriile individuale (cum ar fi limitarea creșterii porcilor), acestea au legătură cu normele sanitare europene și cu directivele privind prevenirea pestei porcine africane, nu cu un plan deliberat de a elimina fermele mici. Problema este că aceste reguli, deși justificabile la nivel teoretic, nu au fost adaptate realităților rurale din România.
Adrian Oros, un ministru pus pe vânzări
Au venit apoi grecii cu caise, turcii cu pepeni și struguri, olandezii cu varză, portughezii cu zahăr și alții cu tot ce li se părea că nu avem noi. Însă toate existau aici din belșug.
Afară cu produsele românești
Politica de sabotare a României a fost bine pusă la punct. Primarii, cu Băsescu în frunte, au avut sarcina să distrugă buticurile de cartier pe motiv că dau un aspect necivilizat străzii și urbanismul este în suferință. În realitate, eliminau orice urmă de concurență făcută supermarketurilor. Am dărâmat tradiționalele fabrici de pâine și i-am lăsat pe turci și arabi să ne învețe panificația și patiseria făcute la colțul străzii. Apoi am importat aluatul congelat, de parcă aici nu mai existau ingredientele din care să-l preparăm. Treptat, rafturile din supermarketuri s-au umplut cu produse de import.
„Deja 4 milioane de hectare nu mai sunt ale românilor”
Aici există un nucleu de adevăr care merită atenție. Liberalizarea pieței funciare după 2014 a permis investitorilor străini să cumpere teren în România. Astăzi, estimările variază, dar între 30 și 40% din terenul arabil este deținut de entități cu capital străin. Motivele? Fermierii români au vândut terenul fie din lipsă de capital, fie din cauza îmbătrânirii populației rurale și a lipsei forței de muncă.
Proiectele legislative care relaxează restricțiile la vânzare pot accelera acest proces, iar aici apare problema de securitate alimentară. Dacă România nu controlează suprafețe suficiente, devine vulnerabilă la deciziile unor corporații sau state străine. Este o chestiune legitimă, dar nu se poate reduce totul la „un plan european de jaf”; este mai degrabă efectul unei piețe libere în lipsa unor politici naționale coerente.
Porcii românești se îmbolnăveau periodic de pestă, așa că în locul lor au apărut cei din Germania, al căror gust seamănă cu orice, mai puțin cu carnea de porc. Lucrurile nu se opresc aici. Guvernul vrea ca țăranul să nu crească mai mult de cinci porci în bătătură, deci la revedere ferma proprie. Vor mai mult? Atunci să construiască sală de consultații, să angajeze veterinar, să mai facă și o sală de autopsie, încă una de tranșare. Plus alte neghiobii inventate cât să ne piară cheful de independență alimentară. Cum să mănânci din ceea ce ai produs din propria ogradă? Nu e voie. Europa are nevoie de noi doar pentru a-și desface produsele, de regulă de proastă calitate. Și știe cum să o facă, aruncându-le din raft pe cele românești.
Jaf de proporții
În condițiile astea, la ce i-ar mai trebui țăranului atâta pământ? Ce să cultive pe el dacă nu mai are animale și la supermarket nu mai poate intra să desfacă producția proprie? Și aici lucrurile au mers bine. Subvențiile promise de guvern ori ajung cu o întârziere dinainte calculată, ori sunt mai degrabă fantomatice. Irigațiile de care este nevoie există mai mult pe hârtie și în promisiunile din fiecare campanie electorală. De fiecare dată se găsește un motiv pentru a fi puține sau deloc. Guvernul știe însă cum se poate rezolva problema. Un pământ nelucrat din lipsă de utilaje, bolovănos sau sufocat de scaieți și buruieni, mai bine îl vindem. Este exact inițiativa legislativă a peste 60 de senatori și deputați din coaliția de guvernare în frunte cu Adrian Oros, ministrul Agriculturii. S-a trecut peste interdicțiile de înstrăinare timp de opt de ani de la dobândire, peste condițiile privind domiciliul sau rezidența, gata, vindem totul. Pământul României se vinde fără a se ține cont de consecințe. Cum ne mai putem asigura consumul intern dacă pământul nu ne mai aparține? Pe cine interesează? Jaful pus la cale de PNL, împreună cu USR PLUS și UDMR atinge proporții greu de imaginat. Marcel Ciolacu spune că valoarea s-ar ridica la peste 100 de miliarde de euro, sumă față de care cele 10 miliarde ce s-ar obține din vânzarea companiilor românești sunt un mizilic.
CSAT nu vede, nu aude
Nu se știe din ce motive a apărut inițiativa legislativă. Nimeni nu explică, folosind argumente solide, de ce pământul trebuie vândut. Nu am motive să cred că este rodul gândirii ministrului Oros. Altcineva sau altceva trebuie să fie în spate. Cred că este rezultatul unor înțelegeri de care românii nu au știut, înțelegeri făcute în cotloanele ascunse ale Uniunii Europene. Nu știu cât de vechi pot fi, dar pare că acum se apropie sorocul și trebuie puse în practică. Așa s-ar explica și nerăbdarea lui Klaus Iohannis de a avea guvernul și parlamentul lui, și graba de a face alegeri cu orice preț, în plină pandemie. Independența alimentară este o problemă ce vizează securitatea națională a României, dar nu l-am auzit pe Iohannis să o discute în CSAT. Și nici nu cred că-l voi auzi. De ce ar face-o, dacă instrucțiunile sunt venite pe o filieră cunoscută tuturor, dar numai el nu o recunoaște? Rolul lui este doar să execute ce se stabilește în altă parte, nu în România.
Cum am ajuns să ne vindem mâncarea, pământul și demnitatea pe nimic
Se vorbește mult despre „modernizare”, „integrare europeană” și „progres”. În realitate, am fost spectatori la cea mai mare operațiune de dezarmare economică și alimentară a României. Și nu, nu este vorba doar despre „cerințele Bruxelles-ului” sau „globalizare”. Este vorba despre complicitatea noastră, despre liderii care au vândut tot, bucată cu bucată, sub acoperirea unor discursuri sterile despre dezvoltare.
Totul a început cu supermarketurile. Nimic rău în ele, în teorie. Oferă varietate, confort, prețuri aparent mici. Dar pentru ca acest mecanism să funcționeze, trebuia eliminată concurența locală. Așa că micile magazine de cartier au devenit „necivilizate”, iar piețele țărănești „depășite”. Primarii au dărâmat chioșcuri și buticuri la ordin politic, chipurile pentru „modernizarea orașelor”. În realitate, pregăteau terenul pentru coloșii străini. Astăzi, marile lanțuri au monopolul, iar țăranul român se uită lung la rafturi, întrebându-se cum a ajuns să cumpere usturoi din China și roșii din Olanda, în timp ce în grădina lui cresc de toate.
Apoi a venit industria alimentară. Fabricile românești au fost puse pe butuci, sub lozinca „nu sunt competitive”. Patiseria tradițională a dispărut în fața colțurilor cu produse congelate importate. Porcii din cotețele țăranilor s-au îmbolnăvit „misterios”, fix când trebuia să apară carnea din Germania. Și când oamenii s-au gândit să-și facă mici ferme proprii, statul le-a pus condiții absurde: sală de consultații, sală de autopsie, sală de tranșare. Vrei să-ți crești cinci porci? Trebuie să te transformi în abator european. E absurd sau e planificat?
Și pentru că jaful nu era complet, s-au uitat la cel mai valoros lucru pe care îl mai aveam: pământul. Sub pretextul „armonizării legislative”, s-au eliminat barierele pentru cumpărarea terenurilor agricole. Rezultatul? Astăzi, o treime din pământul românesc este în mâinile unor entități străine. Și nu ne-am oprit aici. Guvernul vine cu inițiative care permit vânzarea accelerată a terenurilor, ca și cum ar fi ultimul stoc de marfă rămas pe raft. Fără strategii, fără garanții, fără să ne gândim la ce înseamnă asta peste 20 de ani.
Toate acestea nu sunt „întâmplări”. Sunt efectele unui model economic în care România este redusă la rolul de piață de desfacere și rezervor de resurse ieftine. Europa nu are nevoie de un concurent agricol puternic la porțile sale. Ne vrea doar cumpărători disciplinați ai produselor lor, adesea de calitate îndoielnică. Și, dacă nu înțelegem asta, dacă nu punem frână acestui proces, ne vom trezi cu un scenariu tragic: pământul vândut, producția proprie dispărută, iar securitatea alimentară – un subiect de muzeu.
Implicații și soluții posibile
- Riscul pierderii controlului asupra terenurilor agricole este real dacă nu se introduce o strategie clară de protejare a resursei funciare. Unele state UE au reguli restrictive, iar România ar putea adopta modele similare.
- Dependența de importuri poate fi redusă prin stimularea procesării interne. România exportă masiv cereale brute și importă produse finite, ceea ce creează dezechilibru.
- Micii fermieri trebuie sprijiniți cu asociații funcționale, centre logistice și lanțuri scurte de aprovizionare (piața directă producător-consumator).
Independența alimentară nu este un moft, este o problemă de securitate națională. Și ar trebui discutată în CSAT, nu la colțul mesei. Dar cum să o discutăm, când cei care ar trebui să apere interesul național sunt ocupați să semneze legi care-l vând?
