Pe 5 octombrie, Biserica Ortodoxă cinstește trei sfinți în același timp: Sfânta Muceniță Haritina și doi cuvioși care au trăit în retragere monahală pe Muntele Cozia. Pentru orice credincios ortodox, ziua asta marchează o amintire despre renunțare și răbdare, două piloni ai spiritualității populare și monastice.
Sfinții Cuvioși Daniil și Misail sunt legați de o practică foarte specifică a tradiției românești: viața pustnicului. Pe Muntele Cozia, de-a lungul veacurilor, monahi au ales să se retragă complet din lume, trăind în chilii săpate în stâncă, într-o nevoință grea. Aceștia sunt cunoscuți în tradiția ortodoxă drept sihăștri – oameni care au dedicat totul rugăciunii și ascetismului. Canonizarea oficială a celor doi sfinți a fost hotărâtă de Sfântul Sinod în februarie 2016, iar ziua lor de pomenire a fost stabilită la 5 octombrie.
Viața pustnicilor din Muntele Cozia
Muntele Cozia, situat în zona Văii Oltului, a fost de fiecare dată unul dintre cele mai importante centre de viață pustnicească în țara noastră. Aici, generații de călugări au dus o viață bazată pe post continuu, rugăciune neîncetată și renunțarea la bunurile materiale. La început, unii pustnici și-au construiau bordeie simple, dar pe măsură ce vremea trece, și-au amenajat chilii săpate direct în roca muntelui.
Existența în aceste condiții era extrem de dură. Sihaștrii se confruntau zilnic cu frigul, lipsurile, suferințele și ispitele. Rutina lor zilnică era ritualizată: post, rugăciune, citirea Sfintelor Scripturi. Unii dintre ei au ajuns să memoreze Psaltirea în întregime, iar alții practicau rugăciunea lui Iisus neîncetată, cautând acea liniște sufletească și apropiere de Dumnezeu pe care o considerau sfântă. Prin viața lor de sacrificiu, acești pustnici au devenit pilde vii pentru ceilalți monahi și credincioși. Renumele lor de oameni ai rugăciunii s-a răspândit departe, iar locurile în care au trăit au devenit spații de reculegere și pelerinaj.
Sfânta Haritina și mărturisirea credinței
Sfânta Muceniță Haritina are o poveste diferită de a pustnicilor, deși cinstita în aceeași zi. Ea a trăit în vremea împăratului Dioclețian (284-305), perioada când creștinii erau persecutați fără milă. Orfană de mică și crescută de un creștin pe nume Claudiu, Haritina a primit o educație bazată pe credință și a ajuns să devină o apărătoare a Evangheliei chiar și în fața autorităților păgâne.
Când a fost adusă în fața judecătorului Dometie, aceasta nu și-a ascuns convingerea. A mărturisit cu curaj că este creștină și, mai mult, că îndeamnă pe alții să urmeze credința în Hristos. Potrivit tradiției, pentru această mărturisire a fost supusă unor chinuri grozave: a fost tunsă iar pe cap i-au fost pui cărbuni aprinși. Dar conform relatărilor tradiționale, a rămas nevătămată. Acest detaliu e esențial în cum s-a dezvoltat venerația ei în rândul poporului: ideea că suferința nu a putut-o distruge, ci i-a întărit convingerea.
Obiceiuri și practici în 5 octombrie
Pomenirea acestor trei sfinți într-o singură zi din calendarul ortodox nu e întâmplătoare. Ea aduce în fața credincioșilor două cărări diferite ale evoluției spirituale: pe de o parte, retragerea de lume și rugăciunea solemnă a pustnicilor; pe de alta, cuvântul mărturisit public și suferința mucenicului. Ambele sunt vedute în tradițiile populare ca drumuri de sfințenie echivalente.
În practică, pe 5 octombrie, credincioșii care cunosc sărbătoarea iau parte la slujbe speciale în biserici. Iconele celor trei sfinți sunt cinstite, iar rugăciunile se concentrează pe virtuțile pe care aceștia le exemplifică. Pelerinii care ajung la Mănăstirea Turnu se roagă într-un mod mai direct legat de moștenirea pustnicească a muntelui. Cu o săptămână înainte de pomenire, unii credinciosi încep un post mai strict sau măresc numărul de rugăciuni zilnice, deși aceste practici nu sunt prescrise oficial.
Mulți părinți, în zilele anterioare sărbătorii, cumpără lumânări speciale pe care le aprind în casă în semn de cinstire. Lumânarea e considerată simbolul rugăciunii care se-ntinde spre cer, o obicei foarte adânc înrădăcinată în cultul creștin popular din România. Superstiția populară legată de 5 octombrie ține mai curând de faptul că ziua asta aduce gânduri de reculegere. Se spune că în ziua acestor sfinți, rugăciunile pentru tămâduire fizică și sufletească sunt deosebit de eficace – o credință transmisă verbal de-a lungul generațiilor, nu bazată pe texte canonice.
Pentru orice credincios, amintirea zilei e o strigare tăcută către sine: cât de greu ți-ar fi să faci un sacrificiu, oricât de mic, în numele a ceea ce crezi?