Imi aduc aminte ca era duminică dimineața, iar soarele de toamnă strălucea peste grădina plină de flori și legume. În aer se simțea mirosul dulce al pământului reavăn, iar în curte, bunica, cu mânecile suflecate, se pregătea pentru ziua cea mare. Știam cu toții că urma să ne adune în jurul mesei, cum făcea de fiecare dată, pentru un festin de neuitat: Cocoș de Țară la Ceaun cu Cartofi Înăbușiți, servit alături de Salată Zemoasă și o Mămăligă aburindă, așa cum doar ea știa să facă.
Pregătirea Cocoșului
De dimineață, bunica alegea cel mai viguros cocoș din curtea mare, știind că va fi piesa de rezistență a mesei. După ce îl pregătea cu grijă, îl secționa în bucăți egale: piept, pulpe, aripi, fiecare fiind gata să fie transformată în ceva delicios. Spăla carnea și o lăsa să se scurgă bine, înainte de a o pune la marinat.
Marinarea și Gătirea Cocoșului
Într-un bol mare, bunica pregătea marinada: usturoi zdrobit, sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat, câteva fire de cimbru și rozmarin din grădină, și un pahar de vin alb, de casă. Amesteca totul cu grijă, masând fiecare bucată de carne până ce toate aromele se întrepătrundeau. Lăsa apoi carnea la marinat timp de câteva ore, suficient cât să prindă gust și savoare.
După ce timpul trecea, bunica scotea din șopron ceaunul cel mare, de fontă, care trona pe focul cu lemne trosnind. Turna ulei de floarea-soarelui și aștepta până când acesta devenea fierbinte, apoi începea să prăjească bucățile de cocoș, până ce fiecare parte prindea o crustă aurie și crocantă. Adăuga ceapă tăiată subțire și rondele de morcovi, lăsându-le să se îmbine cu carnea. După ce legumele se căleau ușor, turna apă caldă și vin, acoperind totul cu un capac greu, lăsând ceaunul să fiarbă încet, la foc mic.
Cartofii Înăbușiți
În timp ce cocoșul se gătea în ceaun, bunica nu uita niciodată de cartofii înăbușiți, cei care completau perfect aroma cărnii. Alegea cei mai mari și mai frumoși cartofi, pe care îi curăța și îi tăia în sferturi. Îi prăjea ușor într-o tigaie cu ulei, până prindeau o crustă aurie. Apoi, adăuga puțină apă și acoperea tigaia, lăsând cartofii să se înăbușească la foc mic, până deveneau moi și pufoși.
Salata Zemoasă
În timp ce carnea și cartofii se găteau, bunica trecea la pregătirea salatei, care nu putea lipsi de pe masă. În grădină, culegea cele mai mari și mai coapte roșii, pe care le spăla bine și le tăia în felii groase. Adăuga ceapă albă, tăiată subțire, și pregătea un mujdei de usturoi din câțiva căței zdrobiți, sare și puțin oțet. Turna mujdeiul peste roșii și ceapă, amestecând totul cu grijă, până ce aromele se întrepătrundeau. Lăsa salata să se odihnească câteva minute, timp în care sucul roșiilor se combina cu mujdeiul, formând un sos delicios.
Mămăliga
Bunica știa că nicio masă adevărată nu e completă fără mămăligă. Așa că, în timp ce ceaunul bolborosea pe foc, pregătea ceaunul pentru mămăligă. Turna apa în fierbător și adăuga un praf de sare, lăsând-o să dea în clocot. Apoi începea să presare mălaiul încet, amestecând constant cu făcălețul, până ce se forma o mămăligă groasă, care bolborosea vesel în ceaun. După ce era gata, o răsturna pe un fund de lemn, unde se întindea ca un soare galben, perfectă pentru a însoți restul bucatelor.
Masa de Duminică
Când totul era gata, bunica ne chema la masă. Ne așezam cu toții în jurul mesei din curte, sub umbra răcoroasă a nucului, așteptând cu nerăbdare să gustăm din bunătățile pregătite. Carnea de cocoș, fragedă și suculentă, era servită peste cartofii înăbușiți, iar deasupra, bunica turna cu generozitate sosul aromat din ceaun. Alături, trona salata zemoasă de roșii, cu ceapă și usturoi, iar lângă ea, mămăliga aburindă, numai bună de înmuiat în sosul delicios.
Fiecare îmbucătură era o bucurie pură – carnea fragedă, cartofii moi, salata proaspătă și mămăliga cremoasă se îmbinau perfect într-o simfonie de gusturi care ne aminteau de toate acele duminici petrecute împreună. Bunica, cu zâmbetul ei cald, privea cu drag cum ne bucuram de mâncarea ei, știind că a reușit din nou să ne aducă împreună, la aceeași masă, pentru o masă simplă, dar plină de iubire și amintiri neprețuite.
Și așa, duminicile la bunica rămâneau întipărite în sufletele noastre, nu doar prin gusturile și aromele mâncării, ci și prin momentele petrecute împreună, sub protecția blândă a tradiției și a familiei.
