„Nicio fată și niciun băiat nu pot fi proprietatea familiei și nu pot fi constrânși la o căsătorie pe care nu o vor,” a declarat Diana Buzoianu, co-inițiator al proiectului de lege adoptat miercuri de Parlament.
Legea vine după ani de dezbateri despre acest fenomen care, deși nu este des evidențiat în discursurile publice, rămâne o realitate pentru adolescenți și tineri forțați de familii să accepte o uniune pe care nu o doresc. Minorii sub 16 ani vor fi protejați prin pedepse de 2 la 7 ani de închisoare pentru cei care îi constrâng la căsătorie, iar pentru adolescenții între 16 și 18 ani, pedepsele ajung la 1 la 5 ani de închisoare.
Proiectul legislativ definește cu claritate căsătoria și conviețuirea forțată ca fiind actul de a determina o persoană să încheie o căsătorie sau să trăiască într-o relație matrimonială fără consimțământul acesteia. E o distincție importantă, pentru că legea românească nu avea înainte un instrument juridic specific pentru situații în care presiunea familială transformă o uniune într-o captivitate legală.
Diana Buzoianu a subliniat în comunicatul oficial că inițiativa răspunde unei nevoi reale. „Prea multe fete și prea multe femei sunt forțate să intre într-o căsătorie sau într-o relație asemănătoare căsătoriei,” a explicat ea. Mesajul legislaturii este clar: libertatea de a-și alege partenerul nu este negoțiabilă, indiferent de tradiție sau presiune familială.
Legea include și circumstanțe agravante. Dacă persoana care forțează căsătoria are asupra sa o armă, un obiect periculos, o substanță dăunătoare sau un animal care poate pune în pericol viața sau integritatea victimei, pedepsele se măresc. Similar, dacă făptuitorul are autoritate asupra copilului—în calitate de părinte, tutore, ocrotitor sau custode—condamnarea devine mai severă. Și aici, legislația adresează probleme din realitate: puterea adulților asupra copiilor este adesea cea care alimentează aceste situații.
Un aspect crucial al legii vizează și transportul forțat peste granițe. Legea pedepsește cu închisoare oricine transportă sau însoțește o persoană într-alt stat decât cel în care locuiește cu scopul de a o forța la căsătorie, sau o împiedică să se întoarcă. E o protecție impotriva unei forme agravate de această infracțiune—cea în care minori sunt literalmente duși peste granițe pentru a fi căsătoriți în alte țări.
Pentru a asigura cunoașterea legii în rândul populației, parlamentul a inclus o măsură de informare publică. Timp de patru luni de la intrarea în vigoare a legislației, posturile de televiziune și radio vor transmite mesaje de avertizare în intervalul orar 18:00 – 22:00. E o recunoaștere că legea singură nu ajunge dacă oamenii nu știu că ea există și ce protecții oferă.
Reacțiile la adopția legii au fost în general de susținere din partea specialiștilor în drepturile copilului. Organizații non-guvernamentale care lucrează cu victime ale căsătoriilor forțate au apreciat faptul că România adresează legislativ un fenomen care o vreme a fost tratat mai degrabă ca o problemă socială decât ca o crimă. Vorbitorii din rândul societății civile au evidențiat că existența unei pedepse penale severe ar putea fi, ea însăși, un factor de descurajare pentru familii care ar putea considera forțarea unei căsătorii.
Opoziția a fost minimă, ceea ce arată o oarecare consens că măsura era necesară. Unii comentatori au remarcat însă că execuția acestei legi va depinde de capacitatea poliției și a procuraturii de a identifica și investiga cazuri de căsătorie forțată, domeniu în care România nu a avut o experiență vastă. Raportarea acestor infracțiuni poate rămâne scăzută dacă victimele—adesea minori sub control familial—nu se simt în siguranță să denunțe.
Ceea ce se va întâmpla acum este pasul în aplicare practică. Legea intră în vigoare și, în patru luni, mass-media trebuie să lanseze campania de informare. Pentru víctimele potențiale sau actuale ale acestui fenomen, existența legii și cunoașterea ei sunt două lucruri diferite. Statul și instituțiile care lucrează cu copii—școlile, serviciile sociale, medicii de familie—vor trebui să recunoască semnele unei căsătorii forțate și să știe cum să acționeze.
Miza acestei legi depășește cifrele potențialelor condamnări. E o afirmare pe care România o face: copiii și adolescenții nu sunt proprietatea familiei și nu vor fi tratați ca atare de lege. Faptul că guvernul a trebuit să adopte explicit o lege pentru asta spune mult despre persistența unei probleme pe care civilizația modernă ar trebui s-o fi rezolvat demult. Dar măsurile concrete, oricât de târzii, pot conta. Urmează să vedem cât de serios vor lua instituțiile această lege în practica de zi cu zi.
