Astăzi, mulți pleacă la drum cu aplicația de navigație pornită, cafeaua luată din benzinărie și gândul să ajungă cât mai repede la destinație. Cu câteva decenii în urmă, lucrurile stăteau cu totul altfel. Drumul nu era doar o distanță de parcurs. Era o experiență în sine.
În anii în care Dacia era mașina familiei românești, plecarea la mare, la munte sau în vizită la rude începea cu o zi înainte. Se făceau bagajele cu grijă, se verificau uleiul și apa, iar în bucătărie începea pregătirea mâncării pentru drum. Nu existau benzinării moderne la fiecare câțiva kilometri și nici restaurante unde să oprești oricând. Ce aveai în portbagaj era tot ce îți trebuia până la destinație.
După câteva ore de mers, familia căuta un loc cu umbră. De multe ori era marginea unui drum național, lângă un șir de plopi sau într-o poiană retrasă. Dacia era trasă pe dreapta, portbagajul se deschidea, iar pătura era întinsă direct pe iarbă.
Masa era simplă, dar nimeni nu simțea că îi lipsește ceva. Ouă fierte, roșii culese din grădină, castraveți, ceapă verde, slănină sau șuncă, brânză, pâine de casă și, aproape nelipsit, un borcan cu murături. Apa stătea într-un termos, iar pentru adulți apărea uneori și cafeaua pregătită de acasă. Gustul acelor mese nu venea din ingrediente sofisticate, ci din locul în care erau împărțite.
Copiii profitau de fiecare oprire. Alergau prin iarbă, căutau fluturi, adunau pietre sau conuri de brad și puneau întrebări despre mașinile care treceau rar pe șosea. Părinții se odihneau câteva minute, schimbau o vorbă și ascultau radioul care mergea încet, cu muzică sau știri. Nimeni nu verifica telefonul. Nimeni nu se grăbea să posteze o fotografie.
Șoselele erau mult mai liniștite decât astăzi. Traficul redus făcea ca fiecare popas să fie liniștit. Se auzeau păsările, vântul printre copaci și, din când în când, motorul unei alte Dacii sau al unui camion care trecea spre următorul oraș.
Pentru multe familii, aceste opriri au rămas printre cele mai frumoase amintiri. Nu pentru că erau spectaculoase, ci pentru că erau autentice. Vacanța începea din momentul în care ieșeai pe poarta casei, nu când ajungeai la hotel.
Astăzi avem autostrăzi, aer condiționat, restaurante și benzinării moderne aproape la fiecare pas. Câștigăm timp, dar poate că pierdem ceva din farmecul acelor drumuri. Popasurile improvizate, mesele întinse pe iarbă și liniștea unei șosele aproape goale au rămas pentru mulți simbolul unei copilării pe care nu o mai putem retrăi, ci doar povesti.
Tu îți amintești astfel de drumuri? Ce nu lipsea niciodată din bagajul familiei când plecați în vacanță? Ouăle fierte, roșiile, șnițelele, chiftelele, termosul cu apă sau poate pepenele răcit într-un izvor? Povestește-ne în comentarii.
