Chiar și cel mai sănătos și bogat recoltat usturoi poate ajunge să se strice în câteva luni dacă nu sunt respectate anumite reguli de cultură și depozitare. Putregaiurile, mucegaiurile și alte infecții care par să apară „din senin” în hambar sau cămară își au de cele mai multe ori originea în grădină. Dincolo de defectele de manipulare sau depozitare, problema începe din timpul sezonului de vegetație și se manifestă, adesea cu întârziere, în lunile de iarnă.
Printre cauzele cele mai frecvente ale degradării usturoiului se numără bolile criptogamice și bacteriene. Ele pot fi greu de detectat în momentul recoltării, iar dacă o singură căpățână contaminată ajunge în contact cu celelalte, întreaga cantitate riscă să fie compromisă.
Una dintre cele mai răspândite infecții este putregaiul gâtului (sau „gâtul moale”), o boală fungică ce atacă țesuturile slăbite ale bulbilor. Zonuțele afectate se acoperă cu un puf cenușiu, format din spori de ciupercă. De regulă, această infecție pornește de la materialul săditor deja contaminat.
Mucegaiul verde, cauzat de ciuperci din genul Penicillium, este o altă cauză frecventă de deteriorare a usturoiului, în special în depozitele slab aerisite sau prea umede. Apare la 2-3 luni după recoltare și se manifestă prin pete galbene deprimante care devin moi și mucilaginoase, acoperindu-se ulterior cu un strat albicios care capătă nuanțe verzi-albăstrui. Ciuperca se dezvoltă rapid la temperaturi cuprinse între –5 și +36°C, în prezența umidității crescute, și se transmite ușor prin aer, ambalaje sau solul contaminat.
Mucegaiul negru (numit și sângerarea usturoiului) este identificat ușor după pelicula neagră, prăfoasă, ce se formează pe căpățâni și le face să pară arse. Țesuturile se încrețesc și usturoiul se usucă accelerat. În condiții de umiditate ridicată, infecția se extinde în doar câteva zile.
Penicilioza este o infecție provocată de aceeași familie de fungi ca mucegaiul verde. Se dezvoltă în special în urma rănirii mecanice a căpățânilor în timpul recoltării sau manipulării. Petele inițiale, de culoare gălbuie sau brună, apar pe foile exterioare și la bază, progresând spre interior, unde se observă adesea o zonă brună și umedă.
Fuzarioza, un alt inamic invizibil, compromite usturoiul în timpul păstrării prin înmuierea țesuturilor și colorația rozalie la secțiune. Această infecție provine frecvent din sol, fiind favorizată de temperaturi ridicate și umiditate. Usturoiul de primăvară este mai rezistent în fața acestei boli, comparativ cu soiurile de toamnă.
Bacterioza, mai rară dar extrem de periculoasă, determină formarea unor ulcerații adânci pe căței, care apoi devin gelatinoși și dezvoltă un miros înțepător, neplăcut.
Prevenție: cheia unei păstrări reușite
Pentru a evita pierderile masive în depozit, trebuie respectate câteva principii esențiale de prevenție. În primul rând, rotația culturilor este obligatorie – usturoiul nu se replantează pe același teren mai devreme de 3-4 ani. Gospodarii experimentați evită să cultive usturoiul lângă ceapă sau praz, deoarece acestea atrag aceiași dăunători și boli.
În timpul vegetației, se recomandă eliminarea plantelor bolnave și o distanțare corespunzătoare pentru a permite aerisirea tufei. Irigarea trebuie făcută cu măsură, fără exces, iar recoltarea se face la timp – întârzierea duce la crăparea căpățânilor și expunerea la boli.
Imediat după recoltare, usturoiul trebuie curățat de pământ și uscat în aer liber, la umbră, timp de 10-14 zile. Pentru prevenirea infecțiilor, căpățânile se verifică individual, eliminându-se cele cu leziuni sau semne de mucegai.
Înainte de depozitare, este esențială dezinfectarea spațiului de păstrare (beci, magazie, ladă), folosind soluții pe bază de var, apă oxigenată sau produse antifungice omologate. Biopreparatele precum Fitofort, Trichoderma spp., Polyversum WP sau Fitosporin-M (disponibile și în România) pot fi folosite pentru tratarea cățeilor înainte de plantare, prin înmuiere timp de 30-60 de minute în soluția pregătită conform instrucțiunilor.
Usturoiul se păstrează în spații bine aerisite, ferite de lumină, la temperaturi constante între 1-3°C și umiditate sub 75%. Căpățânile pot fi păstrate în coșuri de nuiele, saci de iută sau plase din rafie, niciodată în plastic, care favorizează condensul.
Pe parcursul depozitării, usturoiul trebuie verificat lunar. La primele semne de degradare, porțiunile afectate se îndepărtează, iar loturile sănătoase se trec printr-un nou proces de selecție.
Respectând aceste măsuri, usturoiul va rezista luni întregi fără pierderi, iar aroma și calitatea sa vor rămâne intacte până în primăvară.