Piața valutară din România traversează o turbulență fără precedent în ultimii 15 ani. Euro a atins vineri o cotație record de 5,3447 lei la Banca Națională, depreciând leul cu 1,27% comparativ cu ziua precedentă.
Șocul acestei săptămâni s-a cristalizat după desemnarea unui nou prim-ministru de către președintele Nicușor Dan — diplomatul Luca Niculescu — dar deprecierea leului nu e episod izolat. E doar vârful unui fenomen mai adânc, declanșat cu cinci luni în urmă, când guvernul anterior a căzut prin moțiune de cenzură.
De la criza politică din mai, leul a scăzut progresiv. Banca Națională a înregistrat atunci un maxim de 5,2688 lei pe euro. În septembrie, pragul s-a urcat la 5,2788 lei. Acum, în octombrie, se pare că nu există nivel în care piața să se oprească. Aceasta nu e doar fluctuație tehnică. Este semnalul pe care piețele financiare îl trimit guvernării: instabilitatea politică costă bani reali.
Adrian Negrescu, analist financiar, descrie situația fără echivoc: „Un leu mai slab înseamnă produse importate mai scumpe și o inflație care scade mai greu”. România consumă bunuri din afara zie-zilei — combustibil, alimente procesate, tehnologie, materiale prime pentru industrie. Fiecare leu depreciat mărește costurile acestora în prețuri locale. Consumatorul ajunge la cumpărături și vede etichetele mai mari. Companiile care depind de importuri și-au erodat marginile de profit.
Dar Negrescu merge mai departe. Întrebat dacă noul guvern alcătuit de Luca Niculescu va reuși să treacă voturile în Parlament, răspunsul e brutal: „Ar fi un miracol”. Asta pe fondul unei matematics parlamentare fragile — AUR, principalul aliat al președintelui în noile nominalizări, a retras deja susținerea, acuzând că structura viitorului govern ignoră echilibrul dintre grupuri.
Situația economică din spate e și mai critic. Negrescu avertizează că România a intrat deja „într-o furtună financiară din care ne va fi din ce în ce mai greu să ieșim”. Directorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, și echipa sa încearcă să tempereze cursul prin intervenții coordonate pe piața valutară. Dar o bancă centrală nu poate lupta singură pe termen lung împotriva unei piețe care se îndoiește de stabilitatea politică și economică a unei țări.
Cea mai mare problemă e ventrilocia inflației și creșterilor de dobânzi care se conturează la orizont. O dobândă mai mare face împrumutul mai scump — pentru stat, pentru companii, pentru cetățeni. Puterea de cumpărare se erodează din două direcții: nu doar că bunurile sunt mai scumpe, ci și accesul la bani devine mai anevoios. Competitivitatea companiilor românești pe piețe externe se slăbește, fiindcă producția lor devine mai costisitoare.
În esență, leul slab devine un levier al unui ciclu negativ. Inflația nu vine singură; o pot urma și o restricție a creditului, caro la energie, probleme la lanțurile de aprovizionare. Analistul Negrescu descrie asta nu ca pe o vulnerabilitate trecătoare, ci ca pe „un ultim avertisment la adresa clasei politice” că gestionarea economiei a ajuns într-un punct de nu-return.
Istoricul nu e de consolare. Deprecierea masivă a leului nu s-a mai întâmplat de la criza financiară din 2009. Atunci, banca centrală a intervenit decisiv și piețele au avut o țintă clară — stabilizare de urgență. Acum, ținta e mai neclară. Cui se crede piața că un nou premier fără majoritate parlamentară va adresa problemele?
Banca Națională rămâne într-o poziție delicată. Poate ține kurzu la distanță prin vânzări de valută din rezerve, poate crește dobânda de referință ca să atragă investitori. Dar ambele măsuri au limite și costuri. Iar dacă guvernul nu demonstrează o direcție, nici intervenția bancii centrale nu va fi crezută pe termen lung.
Ceea ce fac piețele acum e o reacție foarte rațională la incertitudine politică extremă. Și mesajul lor e cristal clar: România nu poate continua cu guvernări în derivă. Costurile nu-și vor aștepta clarificarea liniștit.