„Secretarul Apărării a recomandat, iar președintele Donald Trump a aprobat, ca teroristul condamnat Nidal Malik Hasan să fie executat de un pluton de execuție al armatei americane,” a anunțat luni Sean Parnell, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Nidal Malik Hasan, în vârstă de 56 de ani, a fost condamnat la moarte în 2013 pentru atacul din 5 noiembrie 2009 la baza militară Fort Hood din Texas. La acel moment, psihiatrul armatei americane a deschis focul asupra soldaților inermi din centrul medical al bazei, ucidând 13 persoane – dintre care 12 militari – și rănind alte 32. În timp ce trăgea, Hasan striga „Allahu Akbar”. Rănit grav în cursul atacului, el a rămas parțial paralizat.
Pentru mai mult de patru decenii, Statele Unite au evitat execuțiile militare. Ultima fusese în 1961. La nivel civil, țara a reluat pedepsele capitale în 1976, dar condamnările din curțile marțiale la moarte au rămas rare și, de obicei, neaplicabile. Decizia Trump-ului apare în contextul unui stil administrativ orientat către măsuri drastice și simbolice în chestiuni de securitate.
Ce l-a făcut pe Hasan să trăiască o transformare din psihiatru militar în atacator? Răspunsul se află în anii de lucru la Centrul Medical Walter Reed, unde a servit ca rezident și intern medical. Colegii au notat comportament ciudat și comentarii descrise ca „antiamericane”. Hasan era social izolat, confruntat cu povestile soldaților despre Irak și Afganistan, și tot mai supărat de ceea ce considera un război nedrept. Cu două zile înainte de atac, a donat bunurile sale unui vecin – semnal care, în retrospectivă, părea o despărțire deliberată.
Serviciile de inteligență și conducerea militară au avut indicii. Comunicări suspecte, curiozitate despre extremismul islamic, expresii de solidaritate cu mișcări jihadiste – nimic din acestea nu a declanșat o acțiune preventivă. Hasan a fost etichetat ca „lup singuratic al Al-Qaeda”, deși era născut în Statele Unite și era de origine palestiniană, ceea ce o face o descriere mai de imagine decât de realitate operațională.
După condamnare, Hasan a trebuit să aștepte 13 ani pentru confirmarea pedepsei și aprobarea executării. Sistemul de justiție militară are procese de răgaz care reflectă o reticență inerentă față de pedeapsa capitală.
Reacțiile la decizie au venit prompt din partea autorităților Trump. Sean Parnell a subliniat în postarea pe X că „Ziua judecății a sosit, în sfârșit, pentru Hasan”. Tonul era unul de rezolvare și închidere. Pete Hegseth, secretarul Apărării, a fost cel care a semnat recomandarea inițială – un gest care aliniază administrația în jurul unei poziții ferme pe securitate militară și răzbunare pentru victimele atacului.
În rândurile publice americane, reacția a fost divizată. Unii oameni au văzut executarea ca o corectare overdue a unei nedreptăți lipsă de răspuns. Alții au ridicat întrebări despre modul în care o țară care critique represiunea în alte locuri poate să execute teroriști, chiar și pe baza unei condamnări în regulă. Avocații drepturilor omului au notat faptul că execuțiile militare rămân rare în țările occidentale, și că deciziile Trump tind să fie spectacolul mai mult decât jurisprudență.
Data și locul execuției vor fi anunțate ulterior de Pete Hegseth. Nu este o formalitate lipsită de semnificație – alegerea locului și timpului vor reverbera în spațiul public american, mai ales dat fiind context-ul mai larg al unei administrații care folosește simbolica puterii pentru a transmite mesaje politice. Un pluton de execuție militar nu e o rutină administrativă; e un ritual care reapare după o pauză de generații.
Această decizie ridică o întrebare mai largă despre justiția pentru ofensele extreme. Fort Hood a rămâs în memoria colectivă americană ca una dintre atacurile teroriste interne cele mai grave. Pentru familiile victimelor, executarea lui Hasan este poate un punct final. Pentru critici, este o aplicare inegală a puterii: un om marginalizat și radicalizat în timp ce era sub autoritatea militară, acum executat de aceeași armată care l-a eșuat să-l controleze.
De fapt, ceea ce pare clar din surse este că Hasan nu a fost nici un combatant al unei armate străine, nici un agent al unei puteri externe – ci un soldat american care a devenit o amenințare la interior. Asta complică narativa simplă de „terorist pe care-l executăm ca pe un inamic extern”. E un caz de radicalizare internă, de eșec al sistemelor de monitorizare, și de o pedepsă finală care nu va restaura ceea ce s-a pierdut la Fort Hood.
Ceea ce urmează este o confirmă a unui calendar: Pentagonul va anunța când și unde se va desfășura plutonul de execuție. Aceasta va fi doar a doua execuție militară din istoria Americii moderne, și prima în vremea rețelelor sociale. Imaginile și reacțiile vor fi globale, nu doar locale. Administrația Trump folosește această decizie pentru a marca o poziție în favoarea securității și a unei justiții nerambursatoare. Rămâne de văzut dacă vom mai vedea alte execuții militare, sau dacă aceasta va rămâne o excepție dramatică într-o epocă care pretinde că a depășit astfel de ritualuri.