„Pe partea de cheltuieli materiale avem o mare problemă”, a declarat Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța, descriind o situație pe care o califică drept fără precedent în ultimii ani.
Problema a ieșit la iveală în august, când federația a aflat că resursele bugetare pentru acestea unități s-au epuizat mai repede decât estimat. Cu toate că salariile sunt garantate până în noiembrie datorită unui fond de rezervă pe care Ministerul Sănătății l-a mobilizat, acest mecanism nu poate funcționa pe termen indefinit. Cheltuielile operative – cele care țin efectiv viu serviciul ambulanțelor – nu beneficiază de aceeași protecție, iar deficitul s-a dovedit critic și imediat.
Serviciile afectate sunt răspândite pe întregul teritoriu național și depind total de finanțare publică pentru a-și desfășura activitatea. Ambulanța nu e o afacere privată cu flexibilitate bugetară – e o instituție de sănătate unde întârzierea unei plăți către furnizori de combustibil sau a unei comenzi de medicamente poate însemna răspunsuri mai lente la apelurile de urgență. Pentru o federație sindicală, pragul de toleranță la astfel de blocaje e extrem de scăzut, chiar și pentru o lună.
Apelul urgent la președintele statului
Sindicaliștii au cerut intervenția directă a președintelui României, semnalând că situația necesită o rectificare bugetară de urgență. Federația a estimat că e nevoie de o suplimentare de aproximativ 90-100 de milioane de lei pentru a asigura funcționarea normală a serviciilor de ambulanță în perioada următoare. Nu e vorba despre o mică lipsă de coordonare administrativă – e vorba despre o gaură structurală în planificarea finanțării unui serviciu critic pentru sănătate publică.
Chiș a declarat că se încearcă sensibilizarea conducerii statului asupra faptului că guvernul nu dispune de mecanismul necesar pentru a preveni astfel de situații fără o intervenție de nivel înalt. Cu alte cuvinte, problema nu se rezolvă pe canalele birocratice obișnuite – e nevoie de o decizie politică și de o mobilizare a resurselor la nivel guvernamental.
Scenariul pesimist: restricții severe la interventii
Gheorghe Chiș a avertizat asupra unei posibilități care merită luată în serios: dacă situația nu se rezolvă după 1 octombrie, serviciile de ambulanță vor fi forțate să prioritizeze intervențiile după urgență. Asta înseamnă că doar apelurile de cod roșu – cele cu risc imediat la viață – vor fi onorate. Transporturile de rutină, transferurile între spitale, chiar și urgențele mai puțin critice ar putea rămâne fără răspuns.
„Trebuie să asigurăm urgențele gradul zero, cod roșu, pentru că acolo e vorba de viață și moarte. Celelalte, transporturi, transferuri, cu părere de rău, nu vor putea fi onorate”, a explicat liderul sindical. Aceasta nu e o amenințare golită de sens – e consecința logică a unui colaps administrativ. O ambulanță fără combustibil sau cu echipamentele defecte nu poate răspunde la apeluri, indiferent de bună voință. A prioritiza înseamnă a refuza, implicit, alte cazuri care ar putea beneficia de transport calificat.
Pentru un pacient care suferă o accidentare, o criză cardiacă nesevere, sau o situație de urgență dar nu cod roșu, diferența dintre un răspuns rapid și nesiguranța unui răspuns imposibil e substanțială. Sistemul sanitar românesc și-ar vedea marjele de manevră restrânse la cazurile extreme, iar mii de apeluri pe care le-ar primi ambulanțele ar trebui refuzate.
Mânuirea crizei și termenul critic
Ministerul Sănătății a întreprins o acțiune preventivă prin alocarea unui fond de rezervă destinat situațiilor de criză, măsură care a amânat imediat colapsul. Totuși, oficialii federației recunosc că acest expedient nu poate continua pe o perioadă nelimitată – e o soluție de pansament, nu o remediere. Rectificarea bugetară pe care o cer sindicaliștii e singura cale viabilă pentru a evita restricțiile asupra serviciilor în octombrie și în lunile următoare.
Termenul critic e 1 octombrie. Dacă până atunci nu se materializează o suplimentare de buget care să acopere deficitele, restricțiile asupra intervențiilor ambulanță nu vor mai fi o amenințare teoretică – vor deveni realitate operațională. Această dată nu e arbitrară: e pragul după care fondurile de rezervă nu mai pot fi justificate, iar unitățile de ambulanță nu au alte surse de finanțare la care să apeleze.
Pentru cetățeni, implicația e directă: dacă ai nevoie de ambulanță în luna octombrie și cazul nu e cod roșu, speri pur și simplu să nu se întâmple în România unui serviciu care nu poate răspunde. Asta nu-i un scenariu de știință-ficțiune – e consecința unui deficit bugetar real și a incapacității administrației de a-l remedian înainte de deadline. Presiunea asupra președintelui și a guvernului e acum foarte palpabilă.