Coreea de Nord a închis definitiv ușa oricăror negocieri privind renunțarea la armele nucleare. Declarația ministrului de Externe de la Phenian, Choe Son Hui, transmisă joi, nu lasă loc de interpretări: arsenalul nuclear nord-coreean rămâne „pentru totdeauna”, indiferent de presiunile internaționale.
Reafirmația vine la o zi după ce președintele sud-coreean Lee Jae Myung a vorbit în fața Adunării Generale a ONU despre visul unei Peninsula Coreeane fără arme nucleare, o apă veche în peisajul diplomatic al regiunii. Declarația nord-coreeană nu este o noutate pur și simplu—este o răspundere directă, dură, la ideile de denuclearizare promovate de Seul. Pentru Phenian, arma nucleară nu e o carte de negociere, ci o necesitate de supraviețuire, exact cum ar vedea orice conducător în situație de izolare internațională severă.
Contextul acestei ferme poziții se întinde pe decenii. Coreea de Nord a dezvoltat programa nucleară din anii 1980, convinsă că doar posesia bombei garantează suveranitatea și protejează regimul de Lee Jong Un de presiuni externe. Statele Unite au aplicat sancțiuni în vală, comunitatea internațională a negociat repetat, dar Phenian a perseverat. Acum, după ce a testat arme cu capacitate nucleară și a demonstrat că posedă o flotă de rachete balastice, liderul Kim Jong Un consideră că pozitia sa e negoțiabilă. Armele nucleare nu sunt o tavernă cu care se poate face schimb pe ceva mai bun—sunt polița de asigurare a regimului.
Ce înseamnă concret această poziție pentru lume
Declarația „irreversibilă în orice circumstanțe” a ministrului nord-coreean nu e doar retorică de propagandă. Este o comunicare către Washington, Seul și Beijing că orice runda viitoare de negocieri nu va include renunțarea la armament nuclear. Pentru cercurile diplomatice, asta închide capitolul denuclearizării complete a Peninsulei Coreeane, cel puțin pe termen mediu. În loc sa scadă posibilitatea unui conflict, tensiunile cresc într-o direcție mai subtilă: cursa înarmării în Asia de Est ia o nou amploare.
Sud-Coreea și Statele Unite răspund la rândul lor prin întăriri militare și exerciții comune. Investiții masive în sisteme de apărare aeriană, drone de atac și submarine cu capacitate nucleară fac parte din răspunsul american și sud-coreean. China, care ar putea fi singura forță în măsură să exercite presiune reală asupra Phenianului, preferă pragmatismul—nu dorește nici un conflict cu SUA la ușa casei sale, nici o prăbușire a regimului nord-coreean care ar inunda China cu refugiați și ar crea un vid geopolitic neprevăzut.
Situația din Ucraina complică și mai mult tabloul. Potrivit informațiilor confirmate de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Coreea de Nord a trimis soldați în ajutorul Rusiei pe frontul ucrainean—o mișcare fără precedent pentru Phenian. Zelenski a declarat la ONU că Ucraina a capturat și apoi transferat în Coreea de Sud doi prizonieri nord-coreeni care luptau sub uniforma rusă. Asta semnifică o alianță militară concretă, care trece dincolo de discursurile de frăție comunistă.
Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina estimează că aproximativ 8.500 de militari nord-coreeni se află deja pe teritoriul Rusiei, organizați în patru brigăzi. Aceștia sunt desfășurați în regiunea Kursk, la granița cu Ucraina, în misiuni de apărare și consolidare a pozițiilor. Pentru liderul nord-coreean Kim Jong Un, aceasta înseamnă o încercare de a testa capabilități militare, de a câștiga experiență de luptă și—probabil—de a obține suport financiar și tehnologic din partea Rusiei în schimbul acestui ajutor militar.
Alianța nord-coreeană cu Rusia merge mână în mână cu consolidarea programului nuclear. Cu cât Phenianul e mai puternic militar, cu atât mai importante rămân pentru Moscova. Cu cât mai mult ajutână militar la Rusia, cu atât mai mult Putin are interes să susțină programul atomic nord-coreean. Este un schimb tacit, dar limpede: Coreea de Nord pledează pentru respect strategic prin capacitate militară; Rusia o protejează din interes geostrategic.
Coreea de Sud cauta o linie de echilibru
Autoritățile sud-coreeane au refuzat să confirme oficial transferul celor doi prizonieri nord-coreeni. Un oficial din Ministerul de Externe a invocat „chestiuni de securitate”, dar realitatea e că Seul încearcă să negocieze tactic. Nu dorește să provoke Phenianul, chiar dacă știe că trupele nord-coreeane sunt în Rusia. Confirma public ar fi fost o humilire diplomatică directă pentru Kim Jong Un și ar fi putut declanșa o criză de imagine în Coreea de Nord.
Seoul se află într-o situație delicată. Doriți să mențină o presiune moderat asupra Phenianului, să arme de ceasul Ucrainei fără a se angaja direct în conflict, dar și să nu înrăutățească relația cu Rusia atât cât să nu existe nici o cale de negociere viitoare. Această echilibrism diplomatic este expresia unei lumi multipolare în care actori precum Asia de Est nu pot luxul să ia părți clare și definitive fără a plăti prea mult.
Pentru cei 40+ de ani, cititori care au trăit prin Războiul Rece și știu ce înseamnă amenința nucleară, declarația nord-coreeană ar trebui să sune ca un clopot de alarmă. Nu pentru că Coreea de Nord o să lanseze o bombă curând—asta e puțin probabil—ci pentru că o lume în care proliferarea nucleară e acceptată și legitimată devine mai imprevizibilă, mai plină de riscuri de accident, de eroare de calcul sau de escaladare necontrolată.
Pasul următor: răzbunări diplomatice și curse înarmării
Statele Unite și aliații săi vor continua să cer sancțiuni mai dure împotriva Phenianului, dar acestea au dovedit ineficace de-a lungul timpului. China nu va aderá la o politică de embargou total care ar putea destabiliza regiunea. Rusia, acum în alianță cu Coreea de Nord, va folosi această legătură ca pârghie geopolitică—orice sancțiuni noi vor fi blocate la Consiliul de Securitate al ONU.
Coreea de Nord nu va renunța la bombe. Asta e mesajul clar, fără echivoc, pentru următorii ani. Peninsula Coreeană rămâne una dintre cele mai periculoase zone ale lumii, iar prezența armelor nucleare la ambii poli ai conflictului nu reduce riscul—îl mărește, doar că într-o manieră care-și ascunde adevărata măsură până ce ceva merge prost.