Guvernul se confruntă cu o presiune financiară care se agravează rapid. Legea salarizării, care promitea majorări salariale substanțiale pentru angajații din sectorul public, a devenit mai scumpă decât estimările inițiale.
Detaliul important: această măsură nu e complet nouă. În prezent, pensionarii cu venituri lunare din pensie care depășesc pragul de 3.000 de lei sunt deja obligați să plătească CASS pentru suma care merge peste această limită. Iar această regulă era prevăzută să funcționeze doar până la 31 decembrie 2027. Ceea ce se discută acum, însă, e prelungirea acestei obligații după acel termen — o transformare din măsură temporară în permanență. Pentru un pensionar cu pensie de 4.000 de lei, de exemplu, asta ar însemna o încărcătură fiscală suplimentară pe termen indefinit.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a fost întrebat direct dacă Guvernul ia în calcul o asemenea prelungire. Răspunsul lui, dat la B1 TV, a fost strategic echilibrat. Nu a refuzat explicit ideea, dar nici nu a confirmat-o. A precizat, în schimb, că orice hotărâre despre bugetul Casei de Asigurări de Sănătate — inclusiv asupra CASS-ului — rămâne strict în responsabilitatea României, nu va fi impusă de Bruxelles. Și a adăugat un detail semnificativ: în anul 2026, deficitul la Casa de Asigurări a scăzut considerabil ca urmare a unor măsuri deja în vigoare. Fără acele măsuri, deficitul ar fi ajuns la circa 4 miliarde de lei.
Asta ridică o întrebare crucială. Acele măsuri funcționează, conform celor spuse de ministru. Dar cât timp vor continua să funcționeze? Și mai ales, sunt suficiente pentru a compensa golul de 4 miliarde creat de legea salarizării? Pîslaru a spus că „cu siguranță va fi analiza Ministerului de Finanțe dacă și cum ar trebui să prelungească ceva.” Analiza — o cuvânt care, în vocabularul birocrației, înseamnă de obicei că decizia nu e luată și nici nu e iminent. Dar calendarul nu e luxos. Comisia Europeană cere ca măsurile compensatorii să fie decise și adoptate nu mai târziu de data intrării în vigoare a noii legi a salarizării. Preferabil chiar înaintea sa.
Între timp, a apărut și o altă problemă tehnică. Specialiștii europeni au semnalat o discrepanță între estimările financiare pe care s-au bazat calculele și textul efectiv al proiectului de lege. Diferența vizează salariile din domeniul sănătății și e evaluată la aproximativ 1 miliard de lei. Cu alte cuvinte, chiar și cifrele asupra cărora se bazează Bruxelles-ul pentru a cere măsuri compensatorii nu sunt pe deplin corecte. Legea va trebui ajustată. Dragoș Pîslaru a explicat că valoarea de referință pentru aplicarea majorărilor a fost deja redusă la cererea Ministerului Finanțelor, de la 4.100 la 4.000 de lei, și va fi readjustată la rectificarea bugetară la 4.100. Asta e doar o parte din puzzle-ul mult mai mare.
Presiunea asupra Guvernului vine din mai multe direcții simultan. Agențiile de rating și investitorii instituționali urmăresc cu atenție evoluția finanțelor publice ale României. Orice semnal de nerespectare a angajamentelor față de UE, orice deficit bugetar neplanificat, ar putea afecta credibilitatea pe piețele financiare și, în consecință, costul împrumuturilor. De asta, Comisia Europeană insistă că România stabilească clar și urgent din ce surse vor veni 4 miliardele de lei necesare. O altă cerință a bruxelienilor: un calendar precis pentru plata arieratelor pe care Guvernul le are către magistrați. Detaliu care arată că finanțele publice sunt considerate instabile de partenerii europeni, și atunci când sunt promisiuni, trebuie și dovezi.
În toate aceste circumstanțe, pensionarii devin o variabilă ajustabilă ușoară. Au venit niște bani din CASS-ul de pe pensii de peste 3.000 de lei — prea puțini, dar totuși. Și acum se discută cum se întinde acea măsură, fiindcă e cea mai simplă cale. Nu necesită angrenare legislativă complexă, nu supără sindicatele sectorului public și, teoretic, afectează o categorie care oamenii din București au tendința să creadă că „oricum are pensii mari.” Realitatea e mai complicată: procentul pensionarilor în România care depășesc 3.000 de lei este mai mic decât se crede; iar pentru aceea care o fac, adeseori e vorba de pensii modeste, nu de bogății.
Ce se întâmplă acum e o ecuație politică. Orice Guvern care va putea fi ales la Palatul Victoria va trebui să facă o alegere. Menține majorările de salarii și găsește bani din altă parte — taxe noi, restrângeri în alte sectoare, sau extinderea CASS-ului și a altor impozite asupra pensionarilor. Sau renunță la o parte din promisiuni și ajustează legea salarizării. Pîslaru a negat că majorările ar duce la diminuarea unor venituri, spunând că au fost făcute calcule pentru diferite scenarii și că legea conține un mecanism de protecție. E posibil. Dar calculele se fac pe tablă; realitatea, pe teren, poate merge altfel. Și atunci când calculele europene pe care se bazează măsuri de buget ajung să aibă o eroare de 1 miliard de lei, e greu să crezi că restul e determinat cu precizie.
Cel mai probabil, România va face exactul ceea ce s-a întâmplat de zeci de ori: va rescrie o dată sau de două ori legea, va ajusta plafoane și procente, va zice pe rând că e o majorare cât nu s-a mai văzut și că nu e risipă bugetară, va câștiga câteva luni, și apoi va trage din nou mai sus. În curând, desigur. Pentru că, din 2027, termenul CASS-ului pe pensii se apropie de final. Și dacă nu se întinde el, trebuie găsite alte 4 miliarde. Niciunul dintre politicienii care vorbesc acum nu vrea să-și asume acea decizie. De asta cuvântul „analiză” apare atât de des.