România face un nou pas în încercarea de a ieși din blocajul politic care durează de mai bine de patru luni. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi, 17 septembrie, pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru.
Este a treia nominalizare făcută de șeful statului pentru formarea unui Guvern cu puteri depline, după ce precedentele propuneri, Eugen Tomac și Adrian Veștea, nu au reușit să ducă la formarea unui nou Executiv.
Mureșan este susținut de zona liberală asociată lui Ilie Bolojan, precum și de USR. Nominalizarea a fost anunțată însă într-un moment în care candidatul nu confirmase încă public că acceptă să preia funcția.
Nicușor Dan: „România are nevoie de Guvern”
Președintele a explicat că desemnarea lui Siegfried Mureșan vine după numeroase runde de negocieri cu partidele parlamentare, fără ca acestea să fi condus, până în prezent, la formarea unei majorități clare.
Nicușor Dan a criticat faptul că, în timpul negocierilor, partidele ar fi acordat o atenție prea mare propriilor interese electorale și prea puțină interesului național.
„Suntem la mai mult de patru luni după ce Guvernul a fost demis. În interiorul acestui interval, am avut sute de ore de discuții cu partidele politice pentru a găsi o soluție de ieșire din această criză”, a declarat președintele.
El a precizat că, în lipsa unei majorități deja conturate, a decis să îl desemneze pe politicianul care beneficiază în acest moment de cel mai mare sprijin politic.
„Nu avem o majoritate conturată, în ciuda tuturor acestor ore de discuții. Propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are azi cele mai multe voturi de partide. Îl propun pe Siegfried Mureșan și am încredere în el”, a spus Nicușor Dan.
Președintele a adăugat că viitorul Executiv trebuie să păstreze direcția pro-occidentală a României și să respecte angajamentele asumate de țară.
Rămâne de văzut dacă Siegfried Mureșan va confirma acceptarea nominalizării și dacă va reuși să obțină sprijinul parlamentar necesar pentru formarea Guvernului.
Ce trebuie să facă Siegfried Mureșan dacă acceptă funcția
Procedura pentru instalarea unui nou Guvern este prevăzută în Constituția României. Potrivit articolului 103, premierul desemnat are la dispoziție cel mult 10 zile pentru a solicita Parlamentului votul de încredere asupra programului de guvernare și asupra listei miniștrilor.
Votul este acordat în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului. Pentru ca noul Executiv să fie învestit, este necesară majoritatea parlamentarilor.
În actuala configurație, Parlamentul are 330 de deputați și 134 de senatori, în total 464 de parlamentari. Prin urmare, pentru învestirea Guvernului sunt necesare 233 de voturi favorabile.
Nominalizarea lui Siegfried Mureșan deschide astfel o nouă etapă a negocierilor dintre partidele parlamentare. Miza imediată este construirea unei majorități care să susțină atât programul de guvernare, cât și lista viitorilor miniștri.
