Un diplomat cu carieră solidă în străinătate și o trecere prin mass-media — Luca Niculescu — a ajuns, pe neașteptate, în epicentrul negocierilor pentru formarea noului guvern. Nicușor Dan i-a pus pe partidele parlamentare să evalueze varianta unui premier tehnocrat, într-o serie de convorbiri telefonice informale.
Criza guvernamentală de la București arată totuși pe ce cale încearcă să se îndrepte. După săptămâni în care PSD, PNL și alte formațiuni nu au reușit să se pună de acord pe o opțiune de premierat din propriile rânduri, Palatul Cotroceni explorează acum terenul unui compromis nepolitic. Un tehnocrat, în teorie, nu ar reprezenta pe nimeni, dar nici nu amenință pe cineva. E formula care se întâmplă când polarizarea devine prea profundă.
Luca Niculescu nu a apărut din neant în această discuție. Omul e cunoscut în cercurile diplomatice și media pentru o carieră care s-a întins pe două decenii. A lucrat ani buni la Radio France Internationale ca jurnalist, apoi a făcut trecerea către diplomație. La Paris, a reprezentat România ca ambasador — o funcție care ți-l face cunoscut în mediile europene și în cancelariile mari. Ulterior, a ocupat poziții în aparatul diplomatic românesc și a fost implicat în procesele de aderare a țării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Nu e cineva impus brusc de pe azi pe mâine; e cineva cu un CV solid și o imagine de „om de dossier”.
Cu toate astea, o propunere nu e o desemnare. Și nici o desemnare nu e o investire. Nicușor Dan a testat varianta în discuții de tatonare, înainte ca lucrurile să devină oficiale. Strategia e simplă: un premier propus fără nicio cale de trecere prin Parlament risca doar să lungească criza. De aceea, Palatul Cotroceni încearcă mai întâi să vadă dacă partidele ar accepta un asemenea nume. Răspunsurile, până acum, nu au fost definitive — ceea ce spune aproape totul.
Problema lui Niculescu nu e competența. E exact că nu controlează o fracțiune parlamentară. Un tehnocrat trebuie să guverneze cu sprijin politic, și asta e menghina. PSD are interese, PNL are o strategie, AUR și UDMR au și ele dosare de negociat. Pentru fiecare partid, susținerea unui premier tehnocrat înseamnă a ceda influență asupra guvernului — o mișcare pe care nimeni nu o acceptă ușor. Tehnocratul e o soluție doar dacă asta e ceea ce vor cu adevărat; altfel, e o iluzie.
Și totuși, negocierile continuă. Deschisul față de o variantă cum e Niculescu arată o mișcare de recunoaștere: blocajul politic e real, iar compromisurile interne ale partidelor tradiționale nu mai funcționează. O guvernare tehnică ar putea, teoretic, lua distanță de calcule electorale și să se concentreze pe administrare și reforme de fond. E promisiunea oricărui technocrat. Doar că în România, unde puterea e strâns conectată la bani și la networx-uri, promisiunea asta rămâne mai mult decât atât — idealistă.
Următorii pași vor fi formali. Consultări oficiale la Palatul Cotroceni, unde fiecare partid va declara dacă acceptă sau nu. Un referendum politic tăcut, care va arăta cine chiar e dispus să negocieze și cine doar joacă pe timp. Dacă voturile se strâng, Niculescu va fi oficial desemnat. Dacă nu, va fi doar un alt nume pe lista celor care au încercat să stea în fața furtunii politice românești — și care nu au reușit.
Până atunci, Nicușor Dan așteptă. Iar societatea privește, obosită de criză și îngrijorată de cât mai stă fără o adresă clară a statului.