Kelemen Hunor a pus condiția cea mai severă pentru susținerea guvernamentală a noii legi a salarizării: nimeni dintre cei peste trei milioane de bugetari nu va avea salariul redus.
Liderul UDMR, într-un interviu acordat presei maghiare, a declarat clar că partidul și-ar retrage sprijinul dacă proiectul ar fi adoptat în forma care reduce veniturile în educație, sănătate și administrație. Este o decizie cu greutate, pentru că guvernul se află sub presiunea unui termen-limită negoțiabil: dacă legea nu este votată la timp, România riscă să piardă 770 de milioane de euro din fondurile europene alocate pentru reformă. Termenul este stabilit prin Planul Național de Redresare și Reziliență, o obligație pe care țara o are față de Bruxelles.
Motivul pentru care condiția acestei veto este atât de importantă ține de mecanicanismul din spatele proiectului. Versiunea actuală a legii oferă o soluție pe care UDMR o consideră nejustă: reduceri de salariu urmate de compensații temporare acordate de stat ca indemnizații. Hunor a dat exemplul unui profesor cu 25 de ani de vechime, argumentând că nu poți spune unei persoane că munca sa valorează mai puțin doar pentru a rescrie apoi formula salarială. Compensația prin indemnizații este considerată de lider o măsură de patching, nu o soluție structurală.
Această poziție nu e simplă opoziție politică de principiu. UDMR ridică trei obiecții concrete și legale: nu este clar pentru cât timp se va acorda compensația temporară, nu se știe dacă aceste indemnizații vor intra în calculul pensiei, și nici nu sunt clarificate sursele de finanțare ale reformei. Hunor a subliniat că partidul nu este de acord nici cu majorarea taxelor, nici cu tăierea fondurilor pentru investiții, ceea ce înseamnă o nișă îngustă pentru găsirea resurselor.
Legea salarizării este blocată de peste doi ani și jumătate. Ar fi trebuit adoptată în 2023, dar a fost amânată în repetate rânduri din cauze politice și tehnice. Acum, coaliția guvernamentală se află într-o cursă contracronometru. Pentru UDMR, condiția „fără scăderi” nu este doar o linie roșie retorică, ci o legătură legitimă la realitățile unui sistem care pe bugetari îi ține într-o nesiguranță constantă.
Ce schimbă de fapt o lege a salarizării în România? Sistemul actual crează diferențe semnificative între categorii de bugetari, inechități care s-au acumulat de ani. Reforma ar trebui să unifice și să clarifice, dar versiunea pe masa negociatorilor propune mai degrabă o restructurare care pentru unii înseamnă un pas înapoi. Aceasta e tensiunea: reforma e necesară, dar forma ei este contestată.
Kelemen Hunor a mai atins o temă mai largă în același interviu, una care explică și poziția UDMR pe reforme: riscurile economice reale cu care se confruntă România. Deficitul bugetar a fost estimat la 7,8% în 2024, dar cifrele corecte au arătat 9,8-10%. Această discrepanță nu e o eroare contabilă, ci semnul unei probleme mai profunde: capacitatea de a estima și controla cheltuielile publice e deficitară. În opinia liderului UDMR, companiile de stat cu pierderi cronice trebuie închise, vândute sau reorganizate rapid, ceea ce nu s-a întâmplat.
UDMR regretă, în retrospectivă, că nu s-a opus mai agresiv creșterii TVA în coaliția anterioară și că a acceptat estimări ale ministerului Finanțelor care s-au dovedit ireale. Pe de altă parte, taxele locale au crescut uneori cu 300%, nu cu 60-70% cum fuseseră promis. Aceste amintiri duc la o cauțiune mai mare acum: orice lege care nu precizează exact cum va fi finanțată și cum vor funcționa mecanismele e riscantă pentru viitorul bugetar.
Dilema politică e reală și fără ieșiri ușoare. Guvernul are nevoie de vot pentru lege. UDMR are puterea de a bloca. Europa așteaptă. Și trei milioane de bugetari așteaptă să afle dacă următorii ani vor aduce mai mult sau mai puțin în portofel. Negocierile continuă, dar condiția lui Hunor nu se va muta din loc. Răspunsul va determina nu doar reforma salarizării, ci și stabilitatea coaliției și capacitatea României de a absorbi 770 de milioane de euro din fonduri externe. Pentru cine urmărește economia României, aceasta nu e o chestiune secundară de drepturi bugetare, ci o decizie cu urmări pe luni și ani înainte.